A mai ramas o zi pana la deschiderea expozitiei Luminisi Umbre. PAtru secole de pictura franceza

BUCURESTI - 14 iulie 2005

Comunicat tip General in Educatie / Cultura

Umbre si lumini. Patru secole de pictura franceza. Secolele XVII – XX este cea mai ampla expozitie de pictura franceza prezentata vreodata in Romania. Este pentru a doua oara dupa aproape 35 de ani cand publicul romanesc are prilejul de a vedea o expozitie de pictura franceza.


In 1971, muzeul nostru, pe atunci Muzeul de Arta al Republicii Socialiste Romania a prezentat in expozitia „Picturi celebre din muzeele Parisului”, 60 de opere din sec. XVIII-XX, din patru muzee (Muzeul Carnavalet, Muzeul Petit Palais, Muzeul Cognacq-Jay, Muzeul de Arta Moderna) ale unor artisti ca: Bonnard, Boucher, Braque, Cézannè, Corot, Courbet, Daumier.

De data aceasta douazeci de muzee din diferite regiuni ale Frantei au acceptat sa-si imprumute capodoperele pentru o incursiune originala in istoria artei franceze. Acum, pentru prima oara, maestrii secolului al XVII-lea, precum Georges de la Tour, Nicolas Poussin sau Le Lorrain sunt prezentati publicului roman. Alaturi de acestia, in expozitie mai sunt prezenti artisti ca Jean-Baptiste Chardin, Jean-Honoré Fragonard, Jacques-Louis David, Jean-Auguste-Dominiques Ingres, Eugène Delacroix, Alfred Sisley, Paul Cézanne, Pablo Picasso sau Henri Matisse.

Expozitia isi propune sa familiarizeze publicul din Romania cu pictura franceza, din secolul al XVII-lea si pana la finele secolului al XX-lea, prin intermediul temei umbre si lumini ce s-a afirmat ca o caracteristica a picturii franceze de-a lungul vremii. Manifestarea va permite o mai buna intelegere a originalitatii artei franceze si a interesului pe care colectionarii romani i l-au purtat si continua sa i-l poarte. Nu intamplator contactul cu arta franceza, incepand cu secolul XIX, a fost determinant pentru sincronizarea artei romanesti cu arta europeana, datorita modului in care artistii romani – de la pictorii revolutionari la Theodor Aman si la figurile emblematice ale lui Nicolae Grigorescu si Ioan Andreescu – au reusit sa filtreze influentele inovatoare ale picturii franceze.

Expozitia este organizata de Muzeul National de Arta al Romaniei in colaborare cu Ministerul Culturii si Cultelor din Romania, Ministerul Culturii si Comunicarii din Franta si Réunion des Musées Nationaux (RMN) si se bucura de inaltul patronaj al domnului Jaques Chirac, presedintele Republicii Franceze si al domnului Traian Basescu, presedintele Romaniei.

Pentru mai multe informatii puteti accesa www.mnar.arts.ro

Expozitia este deschisa publicului in perioada 15 iulie – 2 octombrie 2005 si va fi insotita de manifestari educative alternative, precum programe pentru familii si scoli, seminarii pentru publicul adult si un concurs al traseelor.

Trasee-concurs in cadrul expozitiei

Pe toata durata expozitiei Umbre si lumini. Patru secole de pictura franceza Muzeul National de Arta al Romaniei propune tinerilor vizitatori cu varste cuprinse intre 6 si 25 de ani parcurgerea unor trasee – concurs. Castigatorii vor fi premiati la inceputul lunii octombrie, cand se va inchide expozitia.
Dupa vizitarea expozitiei participantii la concurs vor completa un formular cuprinzand intrebari referitoare la lucrarile pictorilor francezi, precum si la acele lucrari din Galeria Nationala la care se fac trimiteri. Formularul cuprinde informatii despre artistii francezi si romani alesi pentru acest joc si imagini cu detalii ale operelor ce vor trebui descoperite in galeriile muzeului.
Traseele-concurs sunt adaptate diferitelor grupe de varsta : pentru copii intre 6 si 9 ani, intre 10 si 14 ani si pentru tineri intre 14 si 18 ani si intre 18 si 25 de ani. Traseele isi propun sa faca vizita mai atractiva, urmarind familiarizarea tinerilor cu muzeul si stabilirea unor legaturi intre operele artistilor francezi si romani. Fondul ludic al traseelor incurajeaza dezvoltarea imaginatiei vizitatorilor si asimilarea unor noi cunostinte in domeniul artei.

Rendez-vous cultural

Pentru publicul adult interesat de pictura franceza Muzeul National de Arta al Romaniei oraganizeaza seminarii bilunare in cadrul carora participantilor li se ofera o incursiune in istoria artei, pornind de la arta franceza a secolelor prezentate in expozitie si stabilind conexiuni cu arta si cultura europeana. Intalnirile au loc vinerea dupa-amiaza si sunt structurate in vizite tematice in salile expozitiei, urmate de discutii in sala de proiectii. Temele expunerii sunt alese pornind de la un artist sau de la un tablou prezent in expunere si isi propun sa contureze o perspectiva asupra artei fiecarei epoci (exp: Clarobscurul si caravaggismul, Reprezentarea naturii – peisaje, topografii, marine, Lejeritate si austeritate : Fragonard vs. Chardin etc.) . Intalnirile au loc in expozitia franceza, dupa cum urmeaza:
29 iulie, orele 17,00 – secolul al XVII-lea;
12 august, orele 17,00 – secolul al XVIII-lea;
26 august, orele 17,00 – secolul al XIX-lea, prima parte;
9 septembrie, orele 17,00 – secolul al XIX-lea, a doua parte;
23 septembrie, orele 17,00 – secolul al XX-lea;

Programe pentru familii

Programele pentru familii cu copii intre 6 si 14 ani au loc la sfirsitul saptamanii, dupa urmatorul program:

-pentru familii cu copii intre 6 si 8 ani: sambata si duminica, 6-7 august, 3-4 septembrie,1-2octombrie, orele11.00;
- pentru familii cu copii intre 8 si 10 ani: sambata si duminica, 23-24 iulie, 20-21august, 17-18 septembrie, orele 11.00;
- pentru familii cu copii intre 10 si 14 ani: sambata si duminica, 30-31 iulie, 13-14 august, 10-11 septembrie, orele 11.00;

Programele au drept scop familiarizarea copiilor cu operele de arta si imbunatatirea relatiilor interumane in interiorul grupului de participanti. Prezenta parintelui este obligatorie iar implicarea acestuia este solicitata pe tot parcursul programului. Aceste activitati constau intr-o vizita activa in expozitie si un atelier de creatie, in care copiii aplica tehnici sau teme observate pe parcursul vizitei. Astfel copiii invata despre arta intr-un cadru special, prin intermediul unor discutii interactive si interdisciplinare, care stimuleaza imaginatia si creativitatea. Inscrierea se face prin programare telefonica la numarul 314.81.19.

Programe pentru scoli

O data cu redeschiderea anului scolar in luna septembrie, copiii din ciclul primar, gimnazial si de la licee pot participa, insotiti de cadre didactice, la programele special organizate in expozitia Umbre si lumini. Patru secole de pictura franceza pentru. Structurate de asemenea in vizite active si ateliere de creatie, aceste programme vin in completarea curiculei scolare si ofera copiilor posibilitatea de a invata lucruri noi intr-un cadru atractiv. Tematica acestor programme se alege de catre cadrele didactice interesate, in colaborare cu specialistii in educatie ai muzeului.

Despre Muzeul National de Arta al Romaniei

Muzeul Naţional de Artă al României,
Calea Victoriei 49-53
314 81 19
Alina Patru,
Sectia Educaţie, Relaţii Publice şi Proiecte Culturale
Telefon: 314 81 19

alina.patru@art.museum.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/muzeul-national-de-arta-al-romaniei/a-mai-ramas-o-zi-pana-la-deschiderea-expozitiei-luminisi-umbre-patru-secole-de-pictura-franceza