EarthScope - experimentul american al decadei in domeniul Stiintelor Pamantului

BUCURESTI - 29 ianuarie 2007

Comunicat tip General in Stiinta / Cercetare

Muzeul Naţional de Geologie găzduieşte marţi, 30 ianuarie, între orele 15.00 – 16.30, conferinţa “EarthScope, marele experiment american al decadei în domeniul Ştiinţelor Pământului“ susţinută de Mihai Ducea, profesor la Universitatea din Arizona. Proiectul este finanţat de National Science Fundation şi realizat în parteneriat cu Serviciul Geologic al Statelor Unite şi NASA.

EarthScope este un proiect îndrăzneţ care aplică tehnologiile moderne de observare, analiză şi telecomunicaţii pentru investigarea structurii şi evoluţiei continentului Nord American şi a proceselor fizice care controlează cutremurele şi erupţiile vulcanice. Experimentul înseamnă peste 2.000 de instrumente plasate în fiecare stat, la o distanţă de doar 70 km. Datele experimentului vor furniza o perspectivă locală asupra unor întrebări globale, ca de exemplu: 'Ce determină tectonica plăcilor?' şi 'Cum se schimbă continentele în timp?'
Ideea unui mega-experiment în domeniul Ştiinţelor Pământului a început să circule în comunitatea academică americană încă din 1998. În 2001, proiectul EarthScope, având ca obiectiv acest laborator natural denumit America de Nord, era deja pe cale să fie finanţat şi să devină cea mai importantă abordare în profunzime a modului de formare a unui continent. Rezultatele ştiinţifice obţinute în urma experimentului erau considerate platforma spre următorul nivel de înţelegere a modului de funcţionare al Planetei, după revoluţionarul concept al tectonicii plăcilor. Apoi a urmat războiul din Iraq, care a marcat începutul perioadei întunecate privind finanţarea ştiinţei în America. Interese personale şi manevre politice au câştigat în uimitoarea cursă pentru obţinerea fondurilor EarthScope.
Funcţionează EarthScope? Ce am învăţat despre identitatea comunităţii geoştiinţifice din Statele Unite, viabilitatea conducerii megaproiectelor, despre ştiinţă? Conferenţiarul va dezvolta toate aceste teme şi va face legatura dintre ştiinţă şi politicile care au modelat acest proiect.
Mihai Ducea, profesor la Universitatea din Arizona, SUA, absolvent al Facultăţii de Geologie şi Geofizică a Universităţii din Bucureşti, este, în prezent, unul din cei mai de succes geologi ai Statelor Unite.
Intrarea este liberă

Despre Muzeul National de Geologie

Muzeul National de Geologie adaposteste principalele colectii geologice din Romania, adunate timp de peste 100 de ani, incepand cu anul 1880, incluzand esantioane de mare valoare preluate succesiv din colectiile Biroului geologic si ale Institutului Geologic. Colectarea, conservarea si studierea esantioanelor a demarat o data cu infiintarea, in 1906, a Institutului Geologic al Romaniei.
Madalina Ivan, referent Relatii Publice,
Muzeul National de Geologie
Tel: 212.89.52
madalina@geology.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/muzeul-national-de-geologie/earthscope-experimentul-american-al-decadei-in-domeniul-stiintelor-pamantului3