Expozitie cu vanzare de minerale, fosile si geme

BUCURESTI - 26 aprilie 2007

Comunicat tip General in Educatie / Cultura

Muzeul Naţional de Geologie organizează în perioada 27 - 29 aprilie Expoziţia cu vânzare de minerale, fosile şi geme.

În cadrul Expoziţiei sunt expuse spre vânzare cristale şi flori de mină atât din România cât şi din Brazilia, Turcia şi Chile. Florile de mină şi gemele reprezintă fără excepţie unicate, ca şi operele de artă, care însă nu pot fi contrafăcute în nici un fel. Perfecţiunea cristalelor şi estetica eşantionului, raritatea speciilor minerale, asociaţia de minerale, dimensiunea cristalelor, habitusul şi forma agregatelor şi, în final, culoarea mineralelor reprezintă criterii care pot da o imagine pe cât de frumoasă pe atât de profesională manifestării găzduite de Muzeul Naţional de Geologie.
Fosile expuse sunt atât din România dar şi din Maroc şi Australia. Fosilele, mărturii unice ale fiinţelor care au trăit odinioară, sunt şi mai interesante dacă acestea conservă fidel detalii ale organismelor ce au trăit acum 10 sau 400 de milioane de ani sau sunt conservate într-un mod deosebit.
Expoziţia este deschisă zilnic, în perioada 27 - 29 aprilie, în intervalul orar 10.00 – 18.00. Preţul de acces este de 2,5 RON de persoană.

Despre Muzeul National de Geologie

Muzeul National de Geologie adaposteste principalele colectii geologice din Romania, adunate timp de peste 100 de ani, incepand cu anul 1880, incluzand esantioane de mare valoare preluate succesiv din colectiile Biroului geologic si ale Institutului Geologic. Colectarea, conservarea si studierea esantioanelor a demarat o data cu infiintarea, in 1906, a Institutului Geologic al Romaniei.
Madalina Ivan, referent Relatii Publice
Muzeul National de Geologie
Tel: 212.89.52
madalina@geology.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/muzeul-national-de-geologie/expozitie-cu-vanzare-de-minerale-fosile-si-geme