Mamifere din fauna României

BUCURESTI - 13 martie 2014

Comunicat tip General in Educatie / Cultura, Institutii Publice

Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” continuă seria întâlnirilor cu specialiştii Muzeului, grupate în cunoscutul ciclu de conferințe La “Antipa”, în spatele usilor închise.

Sâmbătă, 15 Martie 2014, începând cu ora 11.00, vă invităm, în Sala Multimedia, să participați la conferința intitulată Mamifere din fauna României, susținută de către dr. Dumitru MURARIU, specialist în studierea mamiferelor, director general al Muzeului „Antipa”.

 

***

„Încă dinaintea apariției documentelor scrise, oamenii recunoșteau diferitele specii de mamifere, de pe când erau în stadiul de vânători și culegători.

Pentru vânarea mamiferelor este nevoie să cunoaștem obiceiurile lor: ascunzișurile, perioadele de activitate (ziua sau noaptea), simțurile pe care le au mai dezvoltate (văzul, auzul, mirosul) și, nu în ultimul rând, puterea lor de atac, când se simt în pericol sau când sunt doar rănite și pot ataca cu sălbăticie.

Din asemenea relații ale omului cu mamiferele s-au țesut o serie de povești (unele cu exagerări) și credințe populare, dar și inițiative de îmblânzire și domesticire. Astfel, omul și-a putut asigura hrana pe seama unor mamifere. Mai târziu, oamenii au constatat că blana mamiferelor este călduroasă și că le poate servi ca îmbrăcăminte. Apoi, unele au fost folosite la tracțiune, iar unele, pentru paza cetelor de oameni, mai ales în timpul nopții. Dar, după ce omul a devenit cultivator, a constatat că unele mamifere îi amenință recoltele; este cazul rozătoarelor. Altele, dimpotrivă se hrănesc cu insecte și apără culturile omului de dăunători; este cazul liliecilor.

În sfârșit, exploatarea îndelungată și intensivă a mamiferelor a împins unele specii în pragul dispariției și, astăzi, sunt necesare măsuri severe de ocrotire, pentru a le mai păstra în peisajele naturale.” spune dr. Dumitru MURARIU.

***

Pentru al treilea an consecutiv, Muzeul Antipa” va acorda premii la sfârsitul acestui ciclu de conferinţe. Trei dintre cei mai isteţi, dar şi cei mai fideli participanţi la conferinţe vor putea intra în posesia aparatelor foto oferite de către sponsorul nostru, DaVinci Learning, dacă vor răspunde corect la toate întrebările concursului ce se va desfăsura în ianuarie 2015.

 

Participarea la eveniment se face pe baza biletului de vizitare a Muzeului: elevi şi studenţi – 5 lei, pensionari – 10 lei, adulţi – 20 de lei.

Informații despre conferință: dr. Dumitru Murariu, e-mail: dmurariu@antipa.ro

Rezervarea locurilor se face pe adresa de e-mail: florentinap@antipa.ro sau la telefon 021.305.60.31.

Detalii: www.antipa.ro şi pe pagina de Facebook a Muzeului ”Antipa”: www.facebook.com/muzeulantipa

 

Sponsori: LeoBurnett, The Geeks, EmailWing, Delaco

Partener științific: DaVinci Learning

Parteneri media: Unitedmedia, Calendar Evenimente, comunicatedepresa.ro, Centruldepresa.ro, Terra Magazin, Doxi, Pipo, BBC Science World, Zile şi Nopţi, Oraşul Meu, Grădinite.com, Prokid.ro, GoKID.ro, Salut Bucureşti, 7 Pitici, inParc, mamica.ro, MediaIQ, Zeppelin, Revista Ioana, melc-codobelc.ro, agendacopiilor.wordpress.com, EduRomania – Portalul educației din România.

Despre Muzeul Antipa

Muzeul Naţional de Istorie Naturală ”Grigore Antipa” este o veche instituţie culturala, de educaţie şi cercetare ştiinţifică. In ultima vreme muzeul se remarcă prin dinamism, organizând manifestări inedite, interactive, pentru vizitatori de toate vârstele.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/muzeul-national-de-istorie-naturala/mamifere-din-fauna-romaniei1