Cat ne costa conflictele ?

BUCURESTI - 27 septembrie 2005

Comunicat tip General in Afaceri

Smartico Pro are plăcerea să anunţe prezenţa în România a specialistului internaţional în Tehnici de Mediere şi Soluţionarea Conflictelor, prof. dr. Daniel Dana. Specialistul american se va afla în Bucureşti în perioada 10 – 14 octombrie şi va susţine primul curs pentru Medierea şi Soluţionarea Conflictelor prin metoda unică brevetată de Mediation Training Institute International.

Cat ne costa conflictele ?

„În acest moment majoritatea organizaţiilor nu conştientizează costurile ascunse şi de multe ori foarte mari care rezultă din managementul defectuos al situaţiilor conflictuale” a declarat Vlad Nedelcu, Training Manager al Smartico Pro. „Suntem bucuroşi să îl avem alături de noi în luna octombrie pe prof. Daniel Dana un reputat specialist cu o mare experienţă atât în zona de afaceri cât şi în zona guvernamentală”, a completat reprezentantul Smartico Pro.

Despre Daniel Dana
Profesorul Daniel Dana este doctor în psihologie şi a fost pentru mai mulţi ani profesor de comportament organizaţional la Universitatea Hartford (Connecticut) Graduate School of Business şi la Universitatea Syracuse (Maxwell Schol).
În calitate de Preşedinte şi fondator al Mediation Training Institute prof. dr. Daniel Dana s-a dedicat cercetării metodelor de mediere a conflictelor. A fost invitat să conferenţieze la evenimente organizate pe şase continente şi este autorul a două cărţi de referinţă: Managing Differences şi Conflict Resolution: Mediation Tools for Everyday Worklife, publicată la editura McGraw-Hill.

Despre new media Agency

Despre Smartico Pro
Smartico Pro este o companie care oferă servicii de training şi team building. Aplicând principiul companiei „Dezvoltăm Proactivitatea din Oameni” Smartico Pro oferă în zona conceptului de leadership cursuri de Management, Coaching, Managementul Conflictelor – Tehnici de Mediere, Dezvoltarea Echipei, Cultură Organizaţională şi Managementul Schimbării. Folosind metoda LIFO® de evaluare comportamentală, compania oferă instruire şi în: Tehnici de Vânzare, Tehnici de Vânzare Avansate, Comunicare şi Analiză şi Evaluare Comportamentală.

Printre clienţii Smartico Group se numără: KONICA MINOLTA, YORK Romania, DOMENIA CREDIT, ZENIT Imobiliare, Centrul Medical ROMAR, FIRST ADVERTISING AGENCY, INFODESIGN, ING, AVIVA, VITACARE International, BUSINESS CONTACT.
Pentru mai multe informaţii:

Alin Zăinescu
newmedia Public Relations
Tel./Fax: 021 – 211 31 26
alin.zainescu@newmedia.com.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/new-media-agency/cat-ne-costa-conflictele1