Cel mai mare Festival Muzical din lume acum şi în România

BUCURESTI - 13 noiembrie 2006

Comunicat tip General in Arta & Entertainment

În data de 9 decembrie, Ateneul Român este gazda „PROMS of Delight”, primul concert de tip PROMS din România, organizat la dimensiunile şi după standardele originale din ţările europene (orchestră, cor şi solişti).

BBC PROMS - cel mai iubit festival muzical din lume - are loc la Londra în luna septembrie şi acumulează o istorie de peste 100 de ani. Îmbinând muzica simfonică, cu pop, jazz, muzică de film şi musical, precum şi cu muzica popoarelor, PROMS reuşeşte să adune în săli sau în aer liber zeci de mii de oameni, fiind difuzat live de BBC dar şi pe ecrane gigant în parcurile marilor metropole din Marea Britanie.

Cel mai mare Festival Muzical din lume acum şi în România

În România, aceste concerte sunt aduse de către ELITE ART Club UNESCO. Spectacolul din data de 9 decembrie va fi susţinut de BUCHAREST SYMPHONIC POPS (BSP), orchestră unică în România formată din muzicieni ai Filarmonicii George Enescu, ai Orchestrei Naţionale şi ai Big-Band-ului Radio şi va fi dirijată de Maeştrii Iosif Ion Prunner şi Ionel Tudor. Concertul cu o durată de peste 2 ore, beneficiază de mari nume ale scenei româneşti, realizând o sonoritate aparte ce vizează în egală măsură toate genurile muzicale. Repertoriul cuprinde simfonii, părţi concertante, uverturi, piese solistice, suite simfonice de jazz, dar şi colinde, valsuri, polci, muzică de film, pop şi piese de Crăciun - interpretate după partituri originale.

Concertul are un scop caritabil şi de mecenat, o parte din fondurile obţinute fiind donate Fundaţiei Copii Sănătoşi, în scopul realizării programului de diagnosticare precoce a malformaţiilor fetale din sarcină prin îmbunătăţirea dotării cu aparatură a marilor maternităţi din ţară. O altă parte a fondurilor va fi folosită de ELITE ART Club UNESCO pentru a dezvolta Proiectul „Pictori de azi la Balcic”; proiectul, ajuns deja la a treia ediţie urmăreşte readucerea spiritului Balcicului în pictura românească contemporană, fiind considerat de presa românească ”Cea mai mare tabără de pictură din România” realizată în totalitate din fonduri private.

Vă invităm să luaţi parte la un eveniment cu totul special convinşi de dictonul „Music brings people closer”. Acest PRODUS PREMIUM CORPORATIV este destinat exclusiv Clienţilor VIP şi TOP Managementului companiei dvs., cu posibilitatea de a achiziţiona locuri sau loji de 4 sau 6 locuri, ca un cadou oferit în prag de sărbătoare.

Despre new media Agency

Valoarea unei invitaţii este de 150 Euro (cocktail inclus) – acordaţi sub formă de sponsorizare, iar pentru o solicitare de mai mult de 25 de invitaţii, este oferit titlul de sponsor al evenimentului cu invitaţii personalizate şi un pachet media propriu. Vă aşteptăm cu drag la acest Concert cu adevărat impresionant în care veţi audia un Spectacol live susţinut de 100 de persoane.
PROMS of Delight este un Proiect al ELITE ART Club UNESCO. Pentru mai multe detalii, vă rugăm vizitaţi www.promsofdelight.ro .

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/new-media-agency/cel-mai-mare-festival-muzical-din-lume-acum-si-in-romania1