Ciprian Stăvar demisionează din poziţia de Vicepreşedinte IAB România

BUCURESTI - 26 martie 2007

Comunicat tip General in Media / Publicitate

Ciprian Stăvar, Managing Partner New Media Agency, şi-a înaintat demisia din Consiliul Director al Interactive Advertising Bureau România. Ciprian deţinea funcţia de Vicepreşedinte al IAB România.

Decizia de a demisiona a fost luată în baza unor motive strict personale şi nu afectează poziţia New Media Agency faţă de IAB România.

Atât New Media Agency cât şi Ciprian Stăvar vor susţine în calitate de membru procesul de reglementare a publicităţii online autohtone.

„New Media Agency rămâne în continuare susţinătoare a demersului de reglementare şi maturizare a pieţei de publicitate online din România. Eu personal voi susţine în continuare, ca simplu membru, această iniţiativă” declară Ciprian Stăvar.

“Suntem într-o cursă contra cronometru pentru a seta standardele de eficienţă în comunicarea online din România şi prefer să mă concentrez pe rezultatele oferite clienţilor. Echipa New Media Agency explorează variante alternative de comunicare online, motiv pentru care îmi voi dedica timpul cercetării şi implementării acestor noi rute de comunicare. Vom împărtăşi aceste noi experienţe membilor IAB România şi sunt convins că asociaţia (IAB România) va reuşi să impună atât o nouă abordare cât şi recomandări pentru creşterea performanţelor în comunicarea online, fapt ce va permite în mod natural creşterea bugetelor alocate” conchide Ciprian Stăvar.

Despre new media Agency

Despre Ciprian Stăvar

S-a lansat în industria publicităţii online în 1999 ca director pentru România la RomaniaByNET.com (parte a WorldByNET Inc. Houston, TX), unul dintre primii advertiseri şi totodată publisheri online din România. A inchis filiala din România în 2001 în urma crash-ului dotcom care a afectat compania mamă din SUA.

Experienţa acumulată lucrând cu adservere ca Doubleclick şi RealMedia i-a permis în 2001, ca project manager, să dezvolte în cadrul Softure.com (preluată în 2005 de către Netbridge Investments) prima versiune a lui AdClick, ad server utilizat în prezent de reţele de siteuri cum ar fi Netbridge/Boom şi de publisheri (Vodanet, iMedia).

Ca Digital Investment Manager la Mindshare Media/Ogilvy Grup (2002-2004) a putut interacţiona cu toate departamentele unei agenţii pentru a asigura o cât mai bună integrare a Internetului în campaniile de comunicare ale clienţilor.

Până în august 2006 a fost Marketing & Communication Director pentru Vodanet Media, pornind apoi ca şi consultant pe zona de interactive şi new media.

Speaker la majoritatea evenimentelor de marketing interactiv, membru al juriului Intenetics 2003-2005, Ciprian este Managing Partner al New Media Agency.

Despre New Media Agency

Fondată în 2002, New Media Agency se numără printre primele agenţii specializate pe comunicarea interactivă prin media neconvenţionale. Agenţia este membru ARMAD (2007) şi membru fondator al IAB România (2006).

În februrarie 2007, New Media Agency s-a integrat în the group, reprezentând divizia interactivă a grupului de comunicare.

Despre IAB România

Fondată în noiembrie 2006, Interactive Advertising Bureau România reuneşte peste 40 de companii din domeniul publicităţii online, reprezentând atât publisheri, clienţi cât şi agenţii specializate pe media online.

IAB Romania are ca obiective:

Promovarea industriei de publicitate interactivă;

Impunerea standardelor internaţionale şi participarea activă la stabilirea lor în cadrul IAB Europe;
Dezvoltarea şi promovarea de programe de educare a clienţilor de publicitate dar şi a celor care vor să dezvolte proiecte de publishing sau servicii online;
Producerea şi susţinerea de studii privind eficienţa şi puterea oferită de publicitatea online;
Formularea şi promovarea unui cod deontologic al industriei de publicitate online din România.


Pentru mai multe informaţii:

Ciprian Stăvar
New Media Agency
Telefon: 0317 101 237
Fax: 021 316 49 24

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/new-media-agency/ciprian-stavar-demisioneaza-din-pozitia-de-vicepresedinte-iab-romania1