GFI LANguard Network Security Scanner v.7 este 'Produsul anului' 2006

BUCURESTI - 27 februarie 2007

Comunicat tip General in IT&C

SearchWindowsSecurity.com a selectat aplicaţia GFI de scanare a securităţii şi administrare a patch-urilor GFI LANguard Network Security Scanner (N.S.S.) ca program câştigător în categoria Administrare patch-uri a premiilor „Produsele anului“. În fiecare an, editorii portofoliului TechTarget de site-uri Windows, alături de un juriu format din arbitri independenţi, explorează piaţa în căutarea celor mai inovatoare produse.

GFI LANguard Network Security Scanner v.7 este 'Produsul anului' 2006

După câştigarea Premiului de Aur pentru testarea securităţii în ediţia din 2005 a concursului, GFI LANguard N.S.S. a fost ales câştigător al Premiului de Aur la categoria Administrare patch-uri a ediţiei din 2006. Câştigătorii au fost desemnaţi de un juriu format din experţi independenţi în domeniu, profesionişti în materie de securitate Windows şi editorii site-ului SearchWindowsSecurity.com. Criteriile de jurizare au fost: inovaţie, performanţă, uşurinţă în integrarea în mediile existente, uşurinţă în utilizare şi manevrabilitate, funcţionalitate şi valoare.

În condiţiile de creştere constantă a pericolelor de securitate, administrarea patch-urilor continuă să rămână o prioritate pentru companii, ceea ce s-a reflectat în lansarea unui număr de produse noi în 2006 pentru a se răspunde la această provocare. 'GFI LANguard N.S.S. 7 combină cele mai performante tehnologii de scanare a vulnerabilităţilor, administrare a patch-urilor şi achiziţie de informaţii într-un singur pachet. Programul scanează fiecare sistem din reţea, IP după IP, pentru a identifica nivelul service pack-ului, patch-urile de securitate lipsă, punctele de acces wireless, echipamentele USB, cotele (shares) deschise, porturile deschise, serviciile/aplicaţiile active în calculator, intrările-cheie din Registry şi parolele slabe', se explică în site-ul SearchWindowsSecurity.com.

O caracteristică reţinută de arbitri a fost aceea că GFI LANguard N.S.S. este compatibil Unicode şi acceptă descărcarea şi desfăşurarea update-urilor de securitate Microsoft în toate limbile suportate de sistemele de operare Microsoft. De asemenea, a fost apreciat faptul că GFI Software poate asigura suport 24 de ore din 24, datorită centrelor de asistenţă telefonică din Statele Unite, Marea Britanie, Germania, Malta şi Australia.

'Recunoaşterea GFI LANguard N.S.S. ca cel mai bun produs al anului 2006 din categoria de administrare a patch-urilor este cu adevărat o onoare', a afirmat Andre Muscat, Director al diviziei GFI Network Security. 'După distincţia obţinută anul trecut în categoria Testarea securităţii, aceasta este o nouă recunoaştere a excelenţei GFI în materie de dezvoltare a unor programe de securitate de ultimă generaţie. Aceasta conferă credibilitate alegerii de către clienţi a GFI LANguard Network Security Scanner ca principal instrument de asistenţă în satisfacerea şi adaptarea la provocările în materie de securitate a reţelei.'

Noua versiune 8 va fi disponibilă în curând
GFI LANguard N.S.S. 8 se află acum în versiune BETA şi va fi disponibil până la sfârşitul primului trimestru al anului 2007. Pentru mai multe informaţii despre GFI LANguard N.S.S. vizitaţi http://www.gfi.com/lannetscan/.

Despre new media Agency

Despre GFI

GFI este un furnizor important de programe de securitate în reţea, securitate de conţinut şi mesagerie. Printre produsele-cheie se numără conectorul de fax GFI FAXmaker pentru serverele de mail Exchange şi SMTP; program GFI MailSecurity de verificare a conţinutului, de prevenire a exploatărilor şi antivirus; program GFI MailEssentials anti-spam pe suport server; GFI MailArchiver, soluţie de arhivare a mesajelor; program de scanare a securităţii şi de management al patch-urilor GFI LANguard Network Security Scanner (N.S.S.); GFI Network Server Monitor, care trimite automat alerte şi rezolvă problemele legate de reţea şi de server; GFI LANguard Security Event Log Monitor (S.E.L.M.), care execută detecţia intruşilor pe bază de jurnal cu evenimente şi managementul la nivel de reţea al jurnalelor cu evenimente; GFI LANguard Portable Storage Control, care permite controlul la nivel de reţea al mediilor amovibile şi GFI WebMonitor, program de monitorizare HTTP/FTP şi antivirus pentru ISA Server.

Printre clienţi se numară Microsoft, Telstra, Time Warner Cable, NASA, DHL, Caterpillar, BMW, US IRS şi USAF. GFI are filiale în Statele Unite, Germania, Cipru, România, Australia şi Malta şi operează prin intermediul unei reţele de distribuitori la scară mondială. GFI este Microsoft Gold Certified Partner şi a câştigat premiul Microsoft Fusion (GEM) Packaged Application Partner of the Year.

Pentru mai multe informaţii despre GFI, vizitaţi http://www.gfi.com.

Despre Grupul Romsym

Romsym Data este distribuitor unic al soluţiilor GFI în România.

Romsym Data este prima companie românească certificată conform standardelor internaţionale BS 7799-2:2002 pentru implementarea şi menţinerea sistemului propriu de management al securităţii informaţiilor, certificare acordată de către Societatea Română pentru Asigurarea Calităţii (SRAC) şi IQNet (International Certification Network).

Romsym este unul dintre cei mai importanţi furnizori de soluţii IT din România şi Republica Moldova, oferind tehnologie de ultimă oră, produsă de lideri mondiali în: soluţii de securitate (Symantec, Arkeia, GFI, Patron Global, Veritas), managementul reţelelor (Alt-N Technologies, Vector, Tobit Software, Blue Coat), DTP şi web design (Adobe, Macromedia, Xara, Strata), managementul afacerilor (Business Objects, SPSS, Minitab, SumTotal, Telelogic, CRAMM, Workshare), softuri utilitare (ACD Systems, Realnetworks, WinZip, Install Shield Software, Realnetworks, Roxio, Total Commander), dezvoltare şi soft ştiinţific (MathSoft, MathWorks, YesSoftware, Micro Focus), sisteme Open Source (Red Hat).

De asemenea, Romsym Data oferă consultanţă şi training în domeniul IT prin intermediul unuia dintre cele mai moderne centre de profil din România - centrul Ittraining. Cursurile sunt predate de specialişti cu înaltă calificare, certificaţi internaţional.

Dintre clienţii Romsym Data menţionăm Alcatel, Automobile Dacia, Banc Post, Banca Românească, BCR Leasing, BRD, BAT, Electrica, Europharm, Excelent, Flanco, Interbrew, Ministerul Justitiei, Miro Bank, McDonald’s, Orange, Pagini Aurii, RATB, Raiffeisen Bank, Shell, Sindan, Ursus, SNCFR, Volksbank, Timken.

Pentru mai multe informaţii:
Alin Zăinescu
newmedia | PR
Tel./Fax: 031 71 01 236

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/new-media-agency/gfi-languard-network-security-scanner-v-7-este-produsul-anului-20061