Succes al echipei Northfinder la prima participare la Maratonul Olimpului

Cluj - Napoca - 29 iunie 2016

Comunicat tip General in Social, Sport, Retail

Cei doi reprezentanți ai echipei NORTHFONDER® la Maratonul Olimpului din Grecia, atleta Mihaela BOTEZAN și alpinistul Vasile CIPCIGAN au reușit să termine extrem de dificila cursă pe poziții foarte înalte pentru prima lor participare. La Maratonului Olimpului, cu un traseu ce pornește de la nivelul mării ajunge la 2.700 de metri și coboară apoi la nivelul mării, au participat circa 800 de sportivi.

Mihaela Botezan

Mihaela Botezan

Mihaela BOTEZAN a terminat pe poziția 85 și locul al patrulea la categorie, locul întâi dintre participantele românce, locul al doilea din participanții români.  Timpul final al Mihaelei: 6h.37min.24sec.

”A fost o cursă minunată, prima la care am probat pe deplin dictonul: ”Răbdarea începe acolo unde se termină răbdarea”. Desigur, aș fi dorit să fiu mai rapidă, dar nu mi-am închipuit că traseul va fi atât de dificil. Oricum, vreau să revin la anul și să intru în top 3”, a afirmat Mihaela Botezan.

Vasile CIPCIGAN a terminat cursa în prima jumătate poziția 228 și locul al 112-lea la categorie, locul al optulea din participanții români. Timpul final: 7h.49min.49sec.

”A fost o cursă extrem de tehnică și de dificilă. Coborârile – datorită tehnicității ridicate - necesitau o bogată experiență în alergarea montană pentru atingerea randamentului maxim. Dificil  a fost și să treci de la un ritm susținut de urcare până la 2.700 de metri la unul de coborâre tehnică. Oricum, vreau să mai particip și anul viitor, pentru că acum știu cum și ce să antrenez pentru a-mi coborâ timpul. Dar a fost o evaluare extrem de benefică pentru expediția pe care o plănuiesc în toamna acestui an în Himalaya”, a precizat alpinistul Vasile Cipcigan.  

Din cei 790 de participanți înregistrați (record) din 24 de țări, 34 au fost români. De altfel, organizatoriii maratonului au oferit un premiu special ]ntregii echipe a României, ca fiind cea mai numeroasă și cea mai prezentă delegație de-a lungul celor 13 ediții ale competiției.

Compania NORTHFINDER® a decis anul acesta să partcipe la Maratonul Olimpului, cei doi membri selectați în echipă fiind clujeni.

NORTHFINDER®  este cel mai mare producător de echipament sportiv (alergare, biciletă, outdoor, ski, freestyle) din Europa Centrală și de Est. Compania a luat ființă acum 20 de ani, în Carpați, în Munții Tatra din Slovacia la inițiativa unor împătimiți ai sporturilor montane. În prezent este prezentă în 14 țări europene.

Despre Northfinder

NORTHFINDER® este cel mai mare producător de echipament sportiv (alergare, biciletă, outdoor, ski, freestyle) din Europa Centrală și de Est. Compania a luat ființă acum 20 de ani, în Carpați, în Munții Tatra din Slovacia la inițiativa unor împătimiți ai sporturilor montane. În prezent este prezentă în 14 țări europene.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/northfinder1/succes-al-echipei-northfinder-la-prima-participare-la-maratonul-olimpului