YPnews – primul newsletter în domeniul nautic din România

BUCURESTI - 18 mai 2009

Comunicat tip General in Educatie / Cultura

Revista Yachting Pleasure lansează prima platformă de informare on-line în domeniul nautic din România: YPnews.

Cei interesaţi vor fi informaţi permanent asupra noutăţilor şi celor mai importante evenimente exclusiv din domeniul nautic atât din ţară cât şi de peste hotare.
„Ne-am propus să completăm serviciile în ceea ce priveşte informarea dintr-un domeniu care a depăşit faza de început. Nevoia de informaţie va avea astfel un răspuns mai rapid şi mai accesibil. Informaţiile oferite de acest newsletter vor avea un caracter condensat, ele fiind prezentate pe larg în revista Yachting Pleasure. Important este faptul că există deja foarte mulţi producători şi distribuitori de ambarcaţiuni şi servicii din întreaga Europă dornici să primească aceste informaţii, în special cele care fac referire la evoluţia pieţii. În altă ordine de idei, o parte dintre destinatarii newsletter-ului, aflaţi încă în prospectarea unui viitor hobby, vor deveni cu siguranţă mai apropiaţi de yachting şi probabil, într-un viitor apropiat, posesori de ambarcaţiuni.
YPnews va avea o cadenţă de 1-2 e-mail-uri pe săptămână, fără intenţia de a obosi destinatarii şi ulterior de a fi redirecţionat în spam” a declarat Ionuţ Tudose General Manager Yachting Pleasure.
Cei interesaţi se pot abona la newsletter pe site-ul revistei Yachting Pleasure: www.yachtingpleasure.ro

Despre Ocean Media

Revista Yachting Pleasure este dedicată celor care iubesc marea, stilul şi eleganţa, celor care vor să afle ultimele noutăţi din domeniul nautic. În paginile sale sunt prezentate modele de yachturi, evenimente nautice naţionale şi internaţionale, noutăţi din domeniul tehnic, navigaţie, competiţii sportive, piaţa nautică românească şi internaţională, legislaţie, destinaţii de vacanţă şi lifestyle. Revista apare o dată la două luni şi este distribuită la nivel naţional.

Mihaela Ionita
021/746.52.30
office@yachtingpleasure.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/ocean-media/ypnews-primul-newsletter-in-domeniul-nautic-din-romania