Corporaţia Corel anunţă numirea unui nou CEO şi preşedinte

BUCURESTI - 22 iulie 2005

Comunicat tip General in IT&C

Corel a anunţat numirea lui David Dobson în funcţia de CEO al corporaţiei, în locul lui Amish Mehta, care va fi “ridicat” la funcţia de preşedinte.

Corporaţia Corel anunţă numirea unui nou CEO şi preşedinte

David Dobson este expert în operaţiuni, finanţe, vânzări, marketing, strategii şi management general, fapt dovedit într-o carieră de succes de peste 20 de ani la IBM Corporation.
Dobson, născut în Ontario, este hotărât să ducă firma Corel într-o nouă fază de dezvoltare, colaborând în acest sens cu Mehta şi Vector Capital – cei care au cumpărat Corel în august 2003.
"Sunt extrem de încântat să intru în echipa Corel – o organizaţie dinamică şi cu un potenţial nelimitat în industria pachetelor software", a afirmat David Dobson. "Mă voi ocupa mai ales de asigurarea continuităţii excelenţei cu care Corel şi-a obişnuit clienţii", a mai spus noul CEO al Corel Coporation.

Despre Corel
Corporaţia Corel furnizează soluţii software novatoare care vin în sprijinul a milioane de afaceri din peste 75 de ţări. Compania este renumită pentru portofoliul său impresionant de software care combină editarea foto şi creaţia grafică, ilustrare vectorială, aplicaţii grafice tehnice şi soluţiile office pentru producţie personală. Produsele de top ale Corel includ CorelDRAW® Graphics Suite, WordPerfect® Office Suite, Corel Painter Natural-Media® şi familia de software pentru editare imagini şi fotografii digitale Paint Shop™.
Corel a fost achiziţionată de Vector Capital în 2003 şi a avut, de atunci, 6 trimestre consecutive de profitabilitate. Fondată în 1985, Corel are sediul general în Ottawa, Canada. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi www.corel.com

Omnilogic este distribuitor unic al produselor şi aplicaţiilor Corel® în România din anul 1998. Prin introducerea pe piaţa locală a unor tehnologii de vârf la nivel mondial, Omnilogic se situează în avangarda dezvoltării tehnologice din domeniul IT&C. Detalii despre Omnilogic găsiţi pe www.omnilogic.ro

Despre OMNILOGIC

Cu peste 12 ani de experienta pe piata romaneasca, Omnilogic a inregistrat, in 2004, o cifra de afaceri consolidata in Romania si in zona Central Est-Europeana de peste 120 milioane USD, ceea ce ii confirma pozitia de lider al pietei de distributie a produselor IT&C. Prin introducerea pe piata locala a unor tehnologii de varf la nivel mondial, Omnilogic se situeaza în avangarda dezvoltarii tehnologice din domeniul IT&C.

Claudia Beimel
PR & Marketing Manager
cbeimel@omnilogic.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/omnilogic/corporatia-corel-anunta-numirea-unui-nou-ceo-si-presedinte