OMNILOGIC semnează cu EMC pentru distribuţia produselor în România!

BUCURESTI - 23 noiembrie 2006

Comunicat tip General in IT&C

OMNILOGIC, lider al pieţei IT din România, a semnat un contract de distribuţie cu EMC Corporation. Compania este lider mondial în produse, servicii şi soluţii pentru managementul şi stocarea informaţiilor. Este furnizor de top de infrastructură de informaţii, care ajută organizaţiile de toate mărimile, din întreaga lume, să-şi păstreze cele mai importante informaţii digitale securizate şi disponibile permanent.

EMC oferă clienţilor o multitudine de soluţii şi produse, printre care le putem enumera, foarte sumar, pe cele de arhivare, de management al conţinutului sau de administrare a resurselor. Produsele şi soluţiile EMC furnizează clienţilor echipamente de înaltă performanţă, scalabilitate fără egal, funcţionalitate şi conectivitate – toate pentru a administra, distribui şi proteja informaţie în cantităţi din ce în ce mai mari. Soluţiile de stocare EMC, folosite în strategia de management a administrării ciclului de viaţă al informaţiei, vor aduce cea mai mare valoare adăugată informaţiei, la cel mai scăzut TCO.

“OMNILOGIC a obişnuit piaţa din România – şi aici ne referim atât la clienţii tradiţionali, cât şi la cei interesaţi de soluţii de stocare de top – să colaboreze cu vendori aflaţi pe primele locuri în clasamentele de calitate, performanţă, funcţionalitate şi, evident, cu cei aflaţi în avangarda tehnologică. Contractul semnat cu EMC este o oportunitate majora pentru compania noastră, dar şi un nou angajament făcut prin produse şi servicii de calitate”, a declarat Gabriel Marin, Managing Director OMNILOGIC.

EMC Corporation se numără printre primele 10 companii de produse IT din întreaga lume. Obiectivul companiei este de a obţine performanţă, parteneriate şi execuţie. EMC pune multă pasiune pentru a oferi clienţilor rezultate care le depăşesc aşteptările în ceea ce priveşte calitatea, service-ul, inovaţia şi interacţiunea. Este o companie care pune interesul clientului pe primul loc. Conduce schimbarea şi schimbă pentru a conduce. Doreşte să ajute la dezvoltarea propriilor angajaţi, a clienţilor, a industriei şi a comunităţii. Spune ce crede şi face ce spune. EMC este acolo unde informaţia trăieşte.
În 2005, venitul net al companiei a crescut cu 17%, ajungând la 9,66 miliarde USD. EMC investeşte anual sume mari în cercetare şi dezvoltare, apreciate ca fiind “motoarele” creşterii companiei de-a lungul întregii sale istorii de 27 de ani.

Detalii suplimentare despre EMC Corporation găsiţi accesând www.emc.com

Despre OMNILOGIC

Infiintata in 1992, compania OMNILOGIC este liderul pietei de IT&C din Romania. In perioada de la infiintare si pana in prezent, firma a initiat si a consolidat parteneriate strategice cu principalii producatori din zona IT&C (IBM, HP, Dell, SUN Microsystems, Cisco, Nortel, Ericsson, Harris, SMC, RAD DataCom, Novell, Corel, etc). De altfel, OMNILOGIC a fost implicata, direct sau indirect, in marea majoritate a proiectelor de infrastructura IT&C, nationale si regionale, atat din sectorul privat cat si din sectorul public.
Cu o strategie coerenta in zona distributiei cu valoare adaugata (Value-Added Distributor) si cu o cifra de afaceri consolidata in Romania si in zona Central Est-Europeana de peste 160 milioane USD in 2005, OMNILOGIC se pozitioneaza în avangarda dezvoltarii tehnologice din domeniul IT&C.

Claudia Beimel
PR & Marketing Manager
claudia.beimel@omnilogic.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/omnilogic/omnilogic-semneaza-cu-emc-pentru-distributia-produselor-in-romania