RoHilac 2021-2024, iniţiativă de cercetare a ecologiei hilacului in România

BUCURESTI - 6 aprilie 2021

Comunicat tip General in Stiinta / Cercetare

Întâlnire de lucru la sediul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor

Letea, aprilie 2021

Letea, aprilie 2021

 "Primum non nocere" 

Hippocrates

La data de 6 aprilie 2021, la invitaţia domnului secretar de stat Robert-Eugen Szep, a avut loc o întâlnire la sediul MMAP cu tema "Parteneriat pentru elaborarea Planului de Management al speciei Şacal ( Canis aureus )".

La întâlnire au participat Dr Ing Joszef-Tamás Fodor, consilier pe cinegetică al domnului ministru  Tancosz Barna, doamna Marisanda Pîriianu, director Direcţia Accesare Fonduri Externe a MMAP, Dr Ing Attila Farkas din partea Asociaţiei pentru Managementul Ecosistemelor (AME) Harghita, Ecolog Cosmin A. Ţâru din partea Asociaţiei pentru Conservarea Diversităţii Biologice (ACDB) Vrancea şi Ecolog Ovidiu C. Banea din partea Departamentului de Ecologie al ONG Crispus Sibiu.

Printre problemele ridicate au reprezentat un interes deosebit scăderea vânatului pe fondurile de vânătoare unde efectivele de şacal sunt în creştere, conflictul dintre fermierii crescători de bovine şi hilacii în număr tot mai mare pe păşunile din delta Dunării, dar şi cotele de vânătoare de peste 80% pe care Crispus Sibiu le consideră cote de exterminare a speciei.

Un acord de parteneriat nu a fost semnat încă, dorinţa ministerului fiind aceea de a invita la discuţie publică pe oricine doreşte să participe la elaborarea Planului de Management.

Initiativa Crispus a fost salutată cu mult interes şi de către Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării cu care s-a semnat un Protocol de Colaborare pe o perioadă de 3 ani. 

Crispus împreună cu ACDB vor susţine ARBDD în elaborarea Planului de management la specia de şacal auriu în perimetrul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării.

Primele date de densitate s-au calculat în zone critice de pe grindurile maritime Letea şi Caraorman. Raportul comun Crispus, ACDB si ARBDD şi o strategie de management pentru specia de şacal auriu vor fi prezentate MMAP în cel mai scurt timp.

Crispus a mai propus eliminarea obligativităţii cotelor de recoltă la nivel de ţară până când studiul  "RoHilac" la care Direcţia de Management al Resurselor Cinegetice din cadrul MMAP este coordonator naţional va produce primele date ştiinţifice pentru stabilirea Planului de Management al speciei de şacal auriu.

Despre ORGANIZATIA CRISPUS

Organizatia neguvernamentala de tineret Crispus a fost fondata pe 4 ianuarie 1999 de 24 de tineri cu interese diverse in cultura, educatie, informare, ecologie, sport, turism si activitati sociale.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/ongt-crispus/rohilac-2021-2024-initiativa-de-cercetare-a-ecologiei-hilacului-in-romania