TRANZACTIE PE PIATA DE RETAIL DE OPTICA MEDICALA

BUCURESTI - 6 iulie 2012

Comunicat tip Administrativ / Management in Afaceri, Sanatate, Farmaceutic

Optical Network si Sover Optica Shops au finalizat negocierile privind transferul magazinelor Sover catre Optical Network. Transferul magazinelor se va desfasura in luna iulie 2012, dupa care Optical Network va derula un proiect de integrare in cadrul retelei proprii de magazine, cunoscuta sub marca Optiblu.

In urma acestei tranzactii, Optical Network isi amplifica prezenta pe piata nationala de retail prin extinderea retelei proprii de magazine Optiblu atat in Bucuresti cat si in orase mari din Romania in care anterior  nu era prezenta, orase precum Cluj, Timisoara, Iasi si Brasov, iar grupul Sover Optica isi consolideaza pozitia in sectorul de distributie a articolelor destinate ingrijirii vederii, prin intermediul celor doi membri ai grupului, Sover Optica SRL (monturi optice, ochelari de soare, accesorii,echipamente pentru investigatii optometrice si aparatura pentru laboratoarele de optica), respectiv Optical Lenses SRL (lentile oftalmice corectoare Hoya). 

Prin integrarea magazinelor Sover in cadrul retelei Optiblu, Optical Network isi consolideaza pozitia de retailer de optica medicala , ajungand la un numar total de 28 de magazine, din care 25 de magazine operate direct deOptical Network si 3 magazine operate in franciza. Conform declaratiei Ralucai Cimpeanu, Director Executiv Optical Network, “Aceasta este prima tranzactie de acest gen in domeniul industriei optice din Romania si reprezinta un demers logic, indelung negociat, ca parte a strategiei de dezvoltare pentru Optiblu. Astfel, Optiblu va avea o prezenta mai echilibrata la nivel national si totodata va obtine numeroase beneficii in sensul optimizarii si eficientizarii activitatii. Optiblu va prelua magazinele Sover si personalul angajat in cadrul acestora, continuand sa asigure servicii dedicate membrilor Sover Club. In cursul urmatoarelor sase  luni se va parcurge un proces de rebranding si modernizare  a locatiilor preluate, in paralel cu un proces intens de training de personal si de implementare a metodelor de management din cadrul retelei de magazine Optiblu.”

Conform declaratiei doamnei Doina Badiu, administrator al grupui de firmeSover in Romania, “Aceasta noua etapa este o componenta a strategiei noastre de business ce a demarat in luna februarie a acestui an, atunci cand Sover Optica a devenit un grup de distributie compus din societati comerciale distincte, cu o structura specializata si flexibila, capabila, pe de o parte, sa identifice rapid cerintele in continua schimbare ale fiecarui segment al pietei de optica. Vom coopera cu Optical Network atat prin livrarea catre magazinele preluate a intregii game de lentile oftalmice corectoare Hoya, cat si prin asigurarea  instruirii permamanente a personalului din aceste magazine si a intregului suport logistic.”

Acestea sunt raspunsurile strategice ale Sover Optica si respectiv Optical Network la provocarile actuale ale pietei de optica medicala din Romania. Fiecare dintre ele considera ca prin aceste masuri isi va intari prezenta pe piata, isi va dezvolta afacerile in vederea satisfacerii mai bune a asteptarilor clientilor din domeniul opticii medicale.

 

Sover Optica Shops este o companie romaneasca ce activeaza in domeniul vanzarii en-detail de produse si servicii de optica medicala. La sfarsitul anului 2011, societatea a avut o cifra de afaceri de peste4.5 milioane lei, si un numar de 50 de angajati. Pentru mai multe detalii privind Sover Optica Shops, va rugam sa il contactati pe Dorin Badiu, director general Sover Optica Shops, tel. 021-250 66 26.

 

Optical Network este o companie romaneasca ce activeaza in domeniul distributiei si vanzarii en-detail de produse si servicii de optica medicala. La sfarsitul anului 2011, societatea a realizat o cifra de afaceri de 14.5 mil lei si a avut un numar de 125 angajati. Pentru mai multe detalii va rugam sa o contactati pe Raluca Cimpianu, director executiv Optical Network, tel: 021-456 02 46.

 

Din partea Sover Optica Shops, 

Dorin Badiu                                 

Din partea Optical Network,

Raluca Cimpianu        

Despre Optiblu

Conceptul OPTIblu a aparut in urma cu 7 ani ca urmare a nevoii din piata de produse si servicii de calitate in domeniul opticii medicale. Initial a fost parte integranta din farmaciile Sensiblu, insa gradul de profesionalism al celor implicati in acest proiect precum si numarul tot mai mare de clienti au dus la dezvoltarea micului colt de farmacie in ceea ce este astazi - numarul unu in domeniul opticii medicale pe piata romaneasca.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/optiblu/tranzactie-pe-piata-de-retail-de-optica-medicala