Orange lansează serviciul de telefonie fixă cu acoperire naţională

BUCURESTI - 4 martie 2010

Comunicat tip General in IT&C

Orange România anunţă lansarea serviciului de telefonie fixă pentru acasă şi pentru birou, o soluţie cu instalare imediată care oferă avantaje pentru serviciile de voce fixă şi mobilă, precum şi factură unică pentru fix şi mobil.

Serviciul Fix pentru acasă pentru utilizatorii individuali este disponibil în pachete cu până la 240 de minute incluse pentru convorbiri în orice reţea fixă naţională şi 240 de mesaje scrise în reţea. Abonamentele Fix pentru acasă au tarife lunare de 3, 5 şi respectiv 7 euro (fără TVA). Clienţii care au deja un abonament de telefonie mobilă la Orange şi achiziţionează serviciul Fix pentru acasă beneficiază de convorbiri gratuite nelimitat între numarul fix şi numărul de mobil, indiferent de numărul care apelează (fix sau mobil). Promoţional, clienţii care aleg un pachet Fix pentru acasă până la data de 30 aprilie au apeluri gratuite nelimitat între numărul fix şi două numere de mobil proprii.

Cu Office Fix, clienţii business beneficiază de tarife de 1 cent/minut pentru apeluri în flota de mobile Orange şi tarife speciale pentru convorbiri în reţelele fixe naţionale şi internaţionale. Abonamentele lunare Office Fix sunt disponibile în variante de 7, 8 şi respectiv 14 euro (fără TVA). Companiile care achiziţionează un abonament Office Fix până la data de 30 aprilie primesc o reducere de 50% din tariful lunar al abonamentului timp de 4 sau 8 luni, în funcţie de perioada contractuală aleasă.

Totodată, utilizatorii serviciului de telefonie fixă Orange au acces la o gamă variată de servicii suplimentare: Mesageria Vocală, Cronos (verificare costurilor), Apel în aşteptare, Apel reţinut pe linie, Identificare apelant, Resticţionare identitate, Mesagerie discretă, Deşteptare şi contul meu.

Pachetul de activare a noului serviciu include un telefon fix ZTE WP623 şi o cartelă SIM Orange. Pentru a folosi serviciul, clienţii trebuie să introducă SIM-ul în telefonul fix şi să îşi definească zona fixa de la birou sau de acasă prin apel la numărul 7999, chiar din locul din care vor utiliza serviciul de telefonie fixă. Zona fixă poate fi schimbată la cerere, prima schimbare este gratuită, iar următoarele costă 2 euro, fără TVA. Numerele alocate serviciului de telefonie fixă Orange au formatul 0374 xx xx xx.

“Prin lansarea noilor pachete de telefonie fixă ne dorim să oferim clienţilor noştri posibilitatea de a păstra legătura cu familia sau cu angajaţii şi cu partenerii de afaceri, printr-o soluţie de comunicare simplă, la tarife competitive. Clienţii beneficiază de serviciul de telefonie fixă Orange oriunde în România, în aria de acoperire GSM, astfel încat şi cei din zonele rurale izolate vor putea vorbi de acum la telefonul fix”, a declarat Mădălina Jiva, Product Manager.

În octombrie 2007 Orange a lansat primul pachet de servicii integrat, Home & Office Pack, care oferă telefonie fixă, internet şi telefonie mobilă atât companiilor, cât şi utilizatorilor individuali.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/orange-romania-s-a-/orange-lanseaza-serviciul-de-telefonie-fixa-cu-acoperire-nationala