Orange va aduce iPhone3G în România pe 22 august

BUCURESTI - 6 august 2008

Comunicat tip General in IT&C

Orange România a anunţat astăzi că va aduce în ţară noul iPhone 3G pe data de 22 august. iPhone 3G îmbină toate caracteristicile revoluţionare ale iPhone cu capabilităţile reţelei 3G, care permite viteze de două ori mai mari decât în cazul modelului precedent*, are GPS încorporat pentru utilizarea serviciilor mobile de localizare şi software-ul iPhone 2.0 care include accesul la Microsoft Exchange ActiveSync şi rulează sute de aplicaţii ale altor dezvoltatori, disponibile prin noul App Store.

'Suntem încântaţi că suntem singurul operator care aduce în Romania iPhone 3G. Datorită reţelei broadband extinse care permite transferul datelor la viteze 3G/HSDPA, clienţii Orange din România vor avea posibilitatea să se bucure de o experienţă completă iPhone 3G începând din data de 22 august”, a declarat Richard Moat, CEO Orange România.

Pe data de 22 august, la ora 00:00, Orange va deschide simultan porţile a 6 magazine Orange din ţară, unde clienţii Orange sunt aşteptaţi sa ia parte la lansarea oficială a iPhone: Orange concept store din Bucureşti şi magazinele Orange din Iaşi (Bd. Anastasie Panu), Cluj (Bd. 21 Decembrie), Braşov (St. Mureşenilor), Timişoara (Bd. Republicii) şi Constanţa (Şos. Ştefan cel Mare).

Începând din 7 august, clienţii îşi pot înregistra online pre-comanda la adresa www.orange.ro.

O reţea extinsă care se bazează pe tehnologiile EDGE, Wi-Fi, 3G şi HSDPA oferă clienţilor posibilitatea să beneficieze din plin de internetul mobil oricând si aproape oriunde. În plus, Orange va lansa noi planuri tarifare si beneficii pentru clienţii iPhone 3G. Mai multe detalii referitoare la tarife şi disponibilitatea terminalului vor fi anunţate în curând.



*pe baza testelor 3G şi EDGE. Vitezele obţinute variază în funcţie de condiţiile din reţea.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/orange-romania-s-a-/orange-va-aduce-iphone3g-in-romania-pe-22-august