Partidul Noua Republica isi va selecta si desemna candidatii cu un an inaintea alegerilor

BUCURESTI - 25 mai 2015

Comunicat tip General in Administratie Publica, ONG, Politic, Social, Juridic, Institutii Publice

Partidul Noua Republică a adoptat un set de cinci principii de reformare, din care al cincilea principiu menționează: „Pentru a asigura eficienţa maximă a efortului uman, material și financiar și transparența faţă de electorat, garanția credibilităţii noastre, candidaturile pentru funcțiile eligibile din stat vor fi asumate de către Congresul partidului, cu un an înaintea alegerilor”.

Partidul Noua Republica isi va selecta si desemna candidatii cu un an inaintea alegerilor

Partidul Noua Republică se diferenţiază de modul actual de funcționare a partidelor, care întocmesc listele de candidați înaintea depunerii listelor la Biroul Electoral Central.

Oferta politică a Partidului Noua Republică propune cetațenilor activi să devină candidați la una din următoarele funcții de stat - parlamentar, primar, consilier local sau judeţean - pentru care vor trebui să-şi declare intenția de a candida, să accepte mecanismele interne de funcționare, participând la o competiție și evaluare internă, în care să dovedească sau dobândească în timp performanța politică necesară selectării și desemnării ca și candidați, cu un an înaintea următoarelor alegeri.

Prin acest mecanism se vor asigura condițiile necesare unei selecții superioare, bazată pe merit și eficiență electorală, candidații având timpul și sprijinul necesare dezvoltarii competențelor lor politice, sporirii notorietății lor și a încrederii în ei a cetățenilor, necesare câștigării alegerilor în colegiul în care vor candida.

Cetățenii activi care doresc să candideze la următoarele alegeri, locale și centrale, care se simt atrași și sunt capabili să facă față prim-planului comunicării cu cetățenii, vor beneficia din partea Partidului Noua Republică de o deschidere responsabilă și o competiție corectă, garantată prin Statut, după o verificare atentă a integrității lor de către Comisia de Integritate, putere jurisdicțională a Partidului, și după o evaluare a performanțelor politice de către puterea executivă a Partidului, stabilite anterior de către puterea politică a Partidului.

Membrii cu funcții în Partid și care doresc să candideze la următoarele alegeri, locale sau centrale, vor trebui să demisioneze din funcția ocupată în partid, să-și declare, la rândul lor și din timp, intenția de a candida și să se înscrie în traiectoria de candidat cu cel puțin doi ani înaintea datei alegerilor, participând astfel la o competiție cinstită între toți candidații partidului, fără conflicte de interese sau incompatibilități.

Astfel se vor elimina de la rădăcină cauzele oricăror posibilități de tranzacționare a candidaturilor sau a ineficienței electorale a Partidului, în detrimentul încrederii simpatizanților și alegătorilor.

Cetățenii pot avea încredere în faptul că Partidul Noua Republică va respecta, într-adevăr, Constituția, statul de drept și legile țării, prin determinarea membrilor săi de a respecta democrația internă și de a se opune oricăror abateri de la spiritul regulilor interne.

Câștigarea încrederii alegătorilor dezamăgiți și resemnați, se va putea realiza prin garanțiile incluse în Statut privind corectitudinea mecanismelor de funcționare ale Partidului, superioritatea ofertei politice, alcătuită prin asigurarea accesului la puterea politică în partid și în viața publică în mod integru, pe bază de merit, eficiență electorală și competiție cinstită.

Partidul Noua Republică își propune șă demonstreze că este un altfel de partid, construit pe baze democratice, și nu ierarhice, un partid care respectă regulile interne și promisiunile electorale, conform setului de măsuri reformatoare asumate, pentru mai buna îndeplinire a rolului constituţional al său, ca partid politic, detalii aici: http://www.comunicatedepresa.ro/partidul-noua-republica3/partidul-noua-republica-a-declansat-reforma-interna

Partidul Noua Republică

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/partidul-noua-republica3/partidul-noua-republica-isi-va-selecta-si-desemna-candidatii-cu-un-an-inaintea-alegerilor