Partidul Noua Republică se reformează: cu oameni valoroși, selectați pe merit și prin competiție continuă

BUCURESTI - 30 aprilie 2015

Comunicat tip General in Administratie Publica, Afaceri, ONG, Politic, Social, Institutii Publice

Partidul Noua Republică a adoptat un set de cinci principii de reformare, din care al treilea principiu menționează: „Pentru a garanta promovarea celor mai valoroşi și integri oameni la conducerea sa, Partidul va organiza alegeri anuale în toate structurile sale, iar candidații la aceste funcții, ca și candidații pentru funcțiile elective din stat, vor fi verificați și certificați de comisia de integritate, for jurisdicțional independent al partidului”.

Partidul Noua Republică se reformează: cu oameni valoroși, selectați pe merit și prin competiție continuă

Două treimi din cetățenii cu drept de vot nu mai votează în alegeri pentru că nu au încredere în actuala ofertă politică. Ceea ce se întâmplă în interiorul partidelor, cetățenii regăsesc și la nivelul întregului stat: lipsa separării puterilor, lipsa integrității individuale și instituționale, lipsa transparenței decizionale și lipsa evaluării ritmice a performanțelor obținute.

Partidul Noua Republică a definit reguli ferme care să garanteze accederea pe bază de merit și integritate, competiție și eficiență electroală dovedită la funcții interne și la candidaturi pentru funcții eligibile în stat.

Fără astfel de reguli, partidele nu vor putea obține decât victorii conjuncturale, dar nici nu vor putea apărea forțe politice puternice cu eficiența electorală majoră, care să selecteze și propulseze lideri politici puternici, de calibrul unor Adenauer, Thatcher, Reagan sau Kohl, capabili să impună reforme profunde în societate.

Actuala ofertă politică a partidelor se adresează, în mare parte dependenţilor economic și asistaților social, iar cetăţenii independenţi economic nu primesc din partea vreunui partid o oferta electorală onestă care să presupună mecanisme integre și eficiente de selecție și promovare în politică. Politicienii nu par capabili să insufle încrederea în puterea lor de a gospodări și redistribui cinstit valoarea adăugată generată prin spiritul antreprenorial al micilor întreprinzători. Clasa mijlocie, care reprezintă motorul economiei şi ar trebui să fie şi forţa politică cea mai activă, îngroaşă grupul dezamăgiţilor şi resemnaţilor. Aceste realităţi le-au consumat cetățenilor un sfert de veac, de după revoluția din 1989, cu consecințe dramatice pentru societate şi cu efect direct negativ asupra încrederii cetățenilor în politicieni, democrație, economie de piață și statul de drept.

Mecanismele care duc la „baronizarea”, aproape garantată, a oricărui cetăţean care intră în politică și ajunge lider într-un partid actual trebuie eliminate din start, atât la înființarea unui nou partid, cât și la reformarea democratică a unui partid deja înființat. Lipsa competiției interne corecte, determinată de lipsa onestității în relațiile dintre fruntașii partidului și lipsa unui echilibru, statutar și respectat, între diversele organisme de conducere reprezintă principala cauză a evoluției centraliste a partidelor existente acum în România, fie ele de stânga sau de dreapta.

Noul Statut al Partidului Noua Republică, ce va fi aprobat la următorul Congres, va stabili mecanismele democratice care vor permite evaluarea anuală, neutră și obiectivă a activității forurilor conducătoare de la toate nivelurile partidului, pentru a se asigura o competiție internă autentică, menită să promoveze candidații valoroși, capabili să genereze încredere, să mobilizeze și să obțină voturile electoratului resemnat. Astfel, se vor crea premisele îndepărtării rapide a eventualelor persoane compromise sau puțin performante.

Cele trei puteri centrale ale Partidului - politică, executivă și jurisdicțională - vor avea mandat limitat, de un ani, pentru a permite astfel evaluarea mandatului viitoarelor conduceri centrale a Partidului alese în Congres. Selecția candidaților pentru funcțiile din conducerea centrală, va fi evaluată de Comisia de Integritate, iar obiectivele și criteriile de evaluare a rezultelor obținute vor fi stabilite de Congres, pentru a putea fi monitorizate și evaluate obiectiv, la predarea mandatului.

Conducerea filialelor Partidului va avea un mandat limitat, de un an, pentru a se putea garanta aceeași eficiență managerială în atingerea directivelor decise de Congres. Selecția candidaților pentru funcțiile din conducerea filialelor, va fi evaluată de Comisia de Integritate (puterea jurisdicțională), care va avea un drept de veto, privind integritatea acestora, pentru a se evita promovarea unor persoane lipsite de integritate și care ar aduce partidului majore prejudicii de imagine. Suplimentar, Consiliul Executiv Național (puterea executivă), va evalua dinamica rezultatelor electorale de etapă a conducerilor filialelor, iar Consiliului Politic Național (puterea politică), va avea un drept de veto privindui pe cei aflați la conducerea locala care în mandatul curent nu au dovedit performanța.

Partidul Noua Republică, pentru a câștiga încrederea cetățenilor dezamăgiți și resemnați, a definit mecanisemele de organizare internă prin care cetăţenii valoroşi se pot implica în construcția unui partid democratic și eficient, capabil să educe și să promoveze oameni politici pentru funcțiile din partid și cele eligibile din stat, în baza deciziilor asumate în 11 aprilie 2015, detalii aici: http://www.comunicatedepresa.ro/partidul-noua-republica3/partidul-noua-republica-a-declansat-reforma-interna

Partidul Noua Republică

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/partidul-noua-republica3/partidul-noua-republica-se-reformeaza-cu-oameni-valorosi-selectati-pe-merit-si-prin-competitie-continua