Pastel Graphics realizează revista Remedio

BUCURESTI - 15 martie 2010

Comunicat tip General in Media / Publicitate

Lanţul Remedio a ales Pastel Graphics, divizia de grafică şi design publicitar a Pastel Group, pentru realizarea revistei care se distribuite gratuit în toate farmaciile proprii.

Pastel Graphics realizează revista Remedio

Colaborarea dintre Remedio şi Pastel Group a început la sfârşitul anului trecut, când Pastel Graphics a schimbat layoutul revistei, creând un nou design proaspăt şi atractiv. Primul număr ce a beneficiat de noua imagine a fost cel de noiembrie – decembrie, iar în anul 2010 Remedio continuă să realizeze revista împreună cu Pastel Graphics. Echipa care lucrează pentru fiecare număr este compusă din Andreea Melinte, Senior Project Manager Pastel Group, şi Lucian Roşu, DTP Pastel Graphics.

„Am început colaborarea cu Pastel Graphics anul trecut şi, pentru că am fost foarte mulţumiţi de rezultate, le-am încredinţat misiunea de a realiza în continuare revista Remedio. Ne-au surprins cu o revistă fresh, plină de culoare şi vitalitate, pe care o recomandăm cu multă bucurie cititorilor noştri”, declară Monica Fusea, Director Comercial al farmaciilor Remedio.

Lanţul de farmacii Remedio numără 56 de unităţi operaţionale, situate în oraşele: Bucureşti, Oradea, Brăila, Galaţi, Suceava, Iaşi, Constanţa, Zalău şi Braşov. Din august 2007, lanţul Remedio a început un amplu proces de schimbare a imaginii farmaciilor sale din toată ţara. Procesul de rebranding a fost finalizat cu succes în cele 19 de farmacii din Bucureşti, iar până la sfârşitul lui 2009, toate celelalte unităţile din ţară s-au aliniat aceloraşi standarde.

Revista Remedio a apărut în anul 2005, ca răspuns la nevoia clienţilor de a primi cât mai multe informaţii despre subiectele care-i interesează. Acum, revista are 72 de pagini şi cuprinde secţiuni ce includ articole legate de sănătate, frumuseţe, familie sau destinaţii de sezon.

„Publicaţia Remedio este una dintre cele mai vechi de acest gen, fiind prezentă pe piaţă de mai bine de 5 ani. Ne-am bucurat de încrederea clientului nostru, care ne-a lăsat mână liberă să revitalizăm imaginea revistei, oferindu-i o variantă grafică îmbunătăţită, mai dinamică şi mai veselă”, susţine Ioana Mucenic, Managing Partner Pastel Group.

Despre PASTEL AGE

Despre Pastel Graphics
Pastel Graphics este una dintre cele trei divizii ale Pastel Group, o agenţie de grafică şi design publicitar, specializată mai ales pe packaging şi POSM-uri. Printre serviciile sale se numără: identitatea de brand, design de produs, sisteme de afişaj, ilustraţii, web design şi design interactiv.

Despre Pastel Group
Pastel Group este un grup de agenţii ce oferă servicii complete de comunicare. Printre clienţii agenţiei se numără Gabriela Szabo, Petrom S.A. - Grup OMV, L´Oréal România, Unilever Food Solutions, Heidi Chocolat, La Fântâna, HR-Club, Epson România, Remedio, Chello Central Europe, Federaţia Română de Atletism, Fundaţia Casa Campionilor, Direcţia pentru Afaceri Europene, Fundaţia Olimpică Română. La aceştia se adaugă campania socială “Sport pentru Viaţă”, cel mai longeviv şi mai drag proiect al agenţiei.

Diana Bucuroiu
PR Manager Pastel Group
Telefon: 0752 233 762
diana.bucuroiu@pastelgroup.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/pastel-age/pastel-graphics-realizeaza-revista-remedio