PUNCT DE VEDERE AL PATRONATULUI ROMAN REFERITOR LA SUBIECTUL EVAZIUNEA FISCALĂ

Evaziunea fiscală reprezintă sustragerea prin orice mijloace, în întregime sau în parte, de la plata impozitelor, taxelor şi a altor sume datorate bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale de stat şi fondurilor speciale extrabugetare de către persoanele fizice şi persoanele juridice române sau străine.
Între aceste încălcări predomină cele săvărşite de subiectele impozabile şi taxabile animate de dorinţa de a plăti cât mai puţin statului taxe şi impozitele datorate, dar si de a se sustrage stablirii, verficări şi urmării fiscale.
Dar aceste încălcări ale legislaţiei pot fi săvărşite şi de funcţionari publici cu atribuţii fiscale, vamale, şi de control financiar, cu consecinţe de evaziune fiscală.
În realitatea economică şi ascensiunea fenomenului de fraudă de impozit, în doctrina fiscală contemporană este afirmat dezideratul public al \'colaborării loiale dintre contribuabil şi fisc în scopul stabilirii conforme a taxelor şi impozitelor şi a altor venituri necesare constituirii fondurilor bănesti de interes public.
Tot în doctrina de specialitate se sustine că sustragerea materiei impozabile şi încălcarea egalităţii în faţa impozitului pot fi nu numai ilegale, ci şi legale, existând deci o evaziune fiscală ilegală şi o evaziune fiscală legală.
Evaziunea fiscală ilegală cuprinde, incontestabil, actele comisive şi omisive săvârşite de subiectele impozabile sau taxabile, care reprezintă încalcării neavenite şi sancţionabile ale legislaţiei fiscale datorită consecinţelor lor financiare negative.
Evaziunea fiscala legală se produce prin aplicarea unor norme de venituri impozabile mijlocii, prin scăderea unor procente forfetare de cheltuieli la calculul veniturilor impozabile, prin scăderea din profiturile reale ale contribuabililor a unor cheltuieli investiţionale, de sponsorizare cultural/sportive etc.
În aceste situatii şi în altele asemănătoare, contribuabilii care efectuează cheltuielii prestabilite, ca şi contribuabilii cărora li se admit la scăderea din profiturile reale cheltuieli investiţionale, de sponzorizare etc., ajung să platească impozite mai mici decît cele care s-ar calcula în funcţie de veniturile şi cheltuielile lor reale datorate procedeelor legale de calcul al veniturilor impozabile, ca şi în ultimele cazuri datorită micşorării legale a profiturilor impozabile prin exceptarea legală a anumitor cheltuieli la calculul acestor profituri.
În acelasi timp este semnalabil ca în alte cazuri, acest concept contravine necesitatii de protecţie fiscală a investiţiilor, a sponsorizării etc., care se alătură raţional altor scutiri sau excepţii protectoare, atît de frecvente în legislaţiile fiscale naţionale încât unele dintre ele au devenit valori constante ale politicii fiscale moderne.
Evaziunii fiscală este consacarată în statul nostru prin legea privind prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale nr. 241/2005, publicată în M. Of. Nr. 672/27.07.2005, care prevede că aceasta evaziune “reprezintă sustragerea prin orice mijloace, în întergime sau în parte, de la plata impozitelor, taxelor şi a altor sume datorate bugetului de stat, bugetelor locale, bugetelor asigurărilor sociale de stat şi fondurilor speciale extrabugetare, de către persoanele fizice şi persoanele juridice române sau străine având calitatea de contribuabili”.

Caracterizarea legală a evaziunii fiscale frauduloase a fost instituită datorită necesităţii combaterii evoluţiei ascendente a acestei evaziuni în conditiile liberalizatoare actuale ale tranziţiei la economia de piaţă în statul nostru.
Combaterea evaziunii fiscale este concepută şi urmarită după cum rezultă din întregul cuprins al legii de specialitate - prin acţiuni atît preventive, cît şi de sancţionare.
Cu scopul de a preveni săvărşirea faptelor şi omisiunilor de evaziune fiscală, legea de specialitate reitereaza din legislaţia noastră obligaţiile ce revin contribuabililor de a avea autorizaţii oficiale pentru activităţiile generatoare de venituri impozabile, de a se înregistra la organele fiscale locale, de a declara acestor organe, cu sinceritate, atît veniturile şi bunurile impozabile, cît şi datele privind sediul, unităţile, magazinele şi celelate locuri de desfacere, producţie, comercializare, producătoare de venituri, de a întocmi registrele si celelalte documente legal prevăzute, de a permite şi înlesni controlul fiscal, de a calcula corect-în cazurile încerdinţate legale-impozitele şi taxele datorate şi de a plăti la termenele legale bugetului sau fondului bănesc beneficiar.
În scopul atît preventiv, cît şi sancţionator, legea de specialitate a instituit calificarea infractională şi pedepsirea, în conformitate cu codul penal, cu pedepse privative de libertate a celor mai grave fapte de evaziune fiscală. Alaturat acestora şi în acelaşi scop sunt calificate şi sancţionate contravenţional faptele şi omisiunile de evaziune fiscală avînd un grad ridicat de pericoluzitate socială mai redusă decît al infracţiunilor.
Scopul preventiv şi sancţionator al acestei regelmentări de specialitate se vădeste şi prin aceea ca ea urmăreste protecţia realizării conforme a veniturilor întregului buget public naţional, cuprinzând bugetul de stat, bugetele locale si bugetul asigurărilor sociale de stat, precum si ale fondurilor banesti speciale aprobate anual alaturat bugetului de stat, sancţionând identic toate sustragerile de la plata impozitelor, taxelor şi contributiilor ce reprezintă venituri de interes public.
În acelasi timp, este reamarcabil că regimul sancţionator este extins vizând toate categoriile de contribuabili, respectiv persoanele fizice si juridice române sau straine care au calitatea de subiecte impozabile, taxabile ori debitoare ale altor creanţe băneşti de interes public.
Cu această extindere a cuprinsului legal al evaziunii fiscale, aplicarea hotărâtă a regimului juridic sancţionator identic pentru toţi debitorii creanţelor băneşti de inters public poate contribui eficient la îndeplinirea dezideratului actual de combatere a evaziunii fiscale din România.
Caracterizarea acestor cazuri ca sustrageri de la impunere sau ca inegalităţi în faţa impozitului este afirmată fara a se avea in vedere că datorită procedeelor de venituri impozabile mijlocii şi cotelor forfetare de cheltuieli, alţi contribuabili, care obţin venituri reale mai mici decit cele mijlocii normate ori efectuează cheltuieli reale mai mari decît cotele forfetare de cheltuieli, ajung să plătească impozite mai mari decît cele ce s-ar calcula în raport cu venituri reale şi respectiv cu cheltuielile reale.
Neîndeplinirea voită de către contribuabili a obligaţiilor fiscale legale, “dacă se vorbeşte într-adevăr de fraudă, se vorbeşte în aceeaşi măsură de fraudă legală sau legitimă, de fraudă ilegală, de evaziune internaţională, de evaziune legală, de evaziune ilegală, de paradisuri fiscale sau de refugii, de abuzul dreptului de a fugi din faţa impozitului, de libertatea alegerii căi celei mai puţin impozitate sau subestimarea fiscală, frauda la lege sau economia subterană”.
Concomitenţa aşa numitelor sustrageri legale de la impunere cu plăţile, tot în virtutea procedeelor legale mai mari de impozit, chiar dacă nu sunt de proporţii egale, pune sub semnul întrebării utilitatea, fie si numai teoretică, a conecptului de evaziune fiscală.
Multitudinea obligaţiilor pe care legile fiscale le impun contribuabililor ca şi, sau mai ales, povara acestor obligaţii au făcut să stimuleze, îngeniozitatea contribuabililor în a inventa procedee diverse de eludare a obligaţiilor fiscale.
“Evaziunea fiscală a fost întotdeauna în special activă şi ingenioasă pentru motivul că fiscul lovind indivizii în averea lor, îi atinge în cel mai sensibil interes: interesul bănesc”
Evaziunea fiscală este unul din fenomenele economico-sociale complexe de maximă importanţă cu care Romania de astăzi se confruntă şi ale cărui consecinţe nedorite caută să le limiteze cât mai mult, eradicarea fiind, practic imposibilă. Efectele evaziunii fiscale se repercutează direct asupra nivelurilor veniturilor fiscale, conduce la distorsiuni în mecanismul pieţii şi poate contribui la inechităţi (mărirea lor) sociale datorate “accesului” şi “înclinaţiei” diferite la evaziunea fiscală din partea contribuabililor.
Dacă nu ar fi decât aceste “rele” aduse de evaziunea fiscală, dar ele nu se rezumă la atât, şi statul ar trebui să se preocupe sistematic şi eficient de preântâmpinarea şi limitarea fenomenului evaziunii fiscale.
Cu toate acestea, statul prin puterile publice, poate şi să incite la evaziune fiscală urmărind, în principal, două scopuri:
- un scop “pozitiv” argumentat de dorinţa (intenţia) de a stimula formarea capitalului;
şi
- un scop”negativ” reflectat în sprijinirea unor grupuri de interese, de multe ori de tip mafiot, cu toate riscurile ce decurg din astfel de practici.
De aici desprindem chiar rolul evaziunii fiscale ca element, dorit sau nu, al politicii fiscale, decurgând direct din cel al fiscalităţii, în general. “Unul din secretele japonezilor în ce priveşte formarea capitalului este evaziunea fiscală care este încurajată oficial. În mod legal un japonez adult este scutit de taxe pentru un cont de economii medii. Japonia are de cinci ori mai multe conturi de acest fel decât numărul populatiei, inclusiv copiii. Din această cauză au rata cea mai mare de formare a capitalului. Pe această bază autorul citat continuă cu prescrierea urmatoarei reţete:” Orice ţară care vrea să fie competitivă într-o eră antreprenorială trebuie să-şi construiască un sistem de impozite de tipul celui japonez care, printr-o atitudine de ipocrizie semioficială, încurajează formarea capitalului.
“Intervenţia” statului în menţinerea unui anumit grad de evaziune fiscală, trebuie analizată prin prisma raportului dintre efect (formarea capitalului) şi eforturi (o mare risipă de resurse, bugetare sau nu, crearea de inechitate în veniturile disponibile ale contribuabililor etc.). De asemenea, trebuie să se ţină seama că efectul benefic al intervenţiei statului, în special sub raportul legislativ, este direct, imediat şi, ca să spunem aşa, vizibil, în timp ce efectele nefaste ale evaziunii fiscale sunt treptate şi indirecte, neperceptibile.

FORMELE EVAZIUNII FISCALE
a) Evaziunea fiscalã legalã reprezintã acţiunea contribuabilului de a ocoli legea, recurgând la o combinaţie neprevazutã a acesteia. Aceastã formã de evaziune nu este posibilã decât atunci când legea este lacunarã sau prezintã inadvertenţe. Evaziunea fiscalã legalã se realizeazã atunci când o anumitã parte din veniturile sau averea unor persoane sau categorii sociale, este sustrasã de la impozitare datoritã modului în care legislaţia fiscalã dispune stabilirea obiectivului impozabil.
Contribuabilii gãsesc anumite mijloace, şi exploatând insuficienţele legislaţiei le eludeazã în mod legal, sustrãgându-se în totalitate sau în parte plãţii impozitelor, tocmai datoritã unei insuficienţe a legislaţiei. În acest fel contribuabilii rãmân în limita drepturilor lor, fãrã putinţa de a li se imputa ceva, iar statul nu se poate apãra decât printr-o legislaţie clarã, precisã.
Cele mai frecvente cazuri de evaziune în care se uzeazã de interpretarea favorabilã a legislaţiei fiscale, sunt:
a) constituirea de fonduri de amortizare sau de rezervã, în cuantum mai mare decât cel ce se justificã din punct de vedere economic, micşorând astfel veniturile impozabile;
b) practica unor societãţi comerciale de a investi o parte din profitul realizat în achiziţii de maşini şi echipamente tehnice pentru care statul acordã reduceri ale impozitului pe venit, mãsurã care este menitã sã stimuleze acumularea;
c) asocierile de familie, precum şi societãţile oculte dintre soţia şi copiii întreprinzãtorului şi acesta; rezultatul unei asemenea manevre este impunerea separatã a acestora, repartizarea separatã a venitulor pe fiecare asociat ducând la micşorarea sarcinilor ficale;
d) venitul total al membrilor familiei poate fi împãrţit în mod egal între aceştia, indiferent de contribuţia fiecãruia la realizarea lui, pe aceastã cale obţinându-se o diminuare a cuantumului impozitului pe venit, care este datorat statului;

e) constituirea unor depozite de pãstrare şi administrare de cãtre pãrinte (tutore) a unor fonduri în favoarea copilului minor. În acest caz deşi venitul aferent depozitului este supus impunerii, impozitul plãtit este mai mic în comparaţie cu ceea ce s-ar datora pe venitul astfel redivizat;
f) folosirea în anumite limite, a prevederilor legale cu privire a donaţiilor filantropice, indiferent dacã acestea au avut loc sau nu, duce la sustragerea unei pãrţi din veniturile realizate de la impunere;
g) un contribuabil are posibilitatea sã opteze pentru impozitul pe venitul persoanelor fizice, fie pe sistemul de impunere aplicabil veniturilor realizate de corporaţie. Optând pentru cel de al doilea regim fiscal, contribuabilul realizeazã o importantã sustragere din venitul impozabil deoarece sistemul de impunere al corporaţiilor cuprinde numeroase facilitãţi care duc la o substanţialã reducere a sarcinilor fiscale;
h) luarea în considerare a unor facilitãţi legale cu privire la excluderea din masa impozabilã a cheltuielilor cu munca vie, cu pregatirea profesionalã şi practica în productie, a sumelor plãtite pentru contracte de cercetare ce au ca obiect programe prioritare de interes national;
i) scãderea din venitul impozabil a cheltuielilor de protocol, reclamã sau publicitate, indiferent dacã au fost fãcute sau nu;
j) interpretarea favorabilã a dispoziţiilor legale care prevãd importante facilitãţi pentru contribuţiile la sprijinirea activitãţilor sociale, culturale, ştiinţifice şi sportive.
Legea 12/1991 privind impozitul pe profit (M.O. nr.25 din 31.01.1991) reglementeazã cheltuielile care se scad din veniturile încasate în vederea diminuãrii profitului. Aceastã listã a fost modificatã în anexa 1, la Hotãrârea guvernului nr. 804 din 30.11.1991.
Interpretarea favorabilã a acestor dispoziţii ce acordã scutiri de impozit pe diferite perioade de la infiinţarea societãţii în funcţie de profil a dus la infiinţarea unui numãr deosebit de mare de societãţi cu profil comercial în scopul evaziunii fiscale.
b) Evaziunea fiscalã ilicitã, spre deosebire de cea legalã, se sãvârşeşte prin cãlcarea flagrantã a legii, profitându-se de modul specific în care se face impunerea. În acest caz contribuabilul violeazã prescripţia legalã cu scopul de a se sustrage de la plata impozitelor, taxelor şi contribuţiilor cuvenite statului.
Evaziunea fiscalã este frauduloasã când contribuabilul, obligat sã furnizeze date în sprijinul declaraţiei în baza cãreia urmeazã a i se stabili cota impozitului, recurge la disimularea obiectului impozabil, la subevaluarea cuantumului materiei impozabile sau la folosirea altor cãi de sustragere de la plata impozitului.
În general este greu sã se determine toate formele de evaziune de acest gen, ele fiind practic nelimitate. În activitatea fiscalã existã însã forme care se regãsesc mai frecvent:
- întocmirea de declaraţii false ;
- întocmirea de documente de plãţi fictive ;
- alcãtuirea de registre contabile nereale;
- nedeclararea materiei impozabile;
- declararea de venituri impozabile inferioare celor reale;
- executarea de registre de evidenţe duble, un exemplar real şi altul fictiv;
- diminuarea materiei impozabile rezultate din reducerea cifrei de afaceri prin înregistrarea în cheltuielile unitãţii a unor cheltuieli neefectuate în realitate;
- vânzãrile fãcute fãrã facturã, precum şi emiterea de facturi fãrã vânzare efectivã, care ascund operaţiunile reale supuse impozitãrii;
- falsificarea bilanţului, ca mijloc de fraudare a fiscului, care presupune o convenţie între patron şi contabilul şef, ei fiind astfel ţinuţi sã rãspundã solidar pentru fapta comisã.
Micşorarea încasãrilor bugetare din impozite, datoritã evaziunii fiscale, este o problemã acutã şi frecventã, mãrimea acestora nefiind deloc neglijabilã.
Romania este din pacate in categoria ţărilor care nu au adoptat politici fiscale, iar rezultatele sunt evidente in ceea ce priveşte proliferarea unei economii subterane importante şi în consecinţă, colectarea insuficientă a veniturilor statului.

Pe plan macroeconomic se observă o crestere a prelevărilor obligatorii, descurajarea dorintei de a munci si de a economisi. Aceasta deoarece marirea ratei de impunere de la un anumit punct limita stimularea agentilor economici, descurajeaza realizarea de investitii, îngustează bazele de impozitare.
Totodata printr-o rata de impozitare peste o anumita limită, se pot antrena şi acţiuni de evaziune fiscală ca şi orientarea spre activităţi ce beneficiază de avantaje fiscale, fraude fiscale, diminuarea PIB şi scăderea încasărilor fiscale.

Tipuri de fraude fiscale:

a. Frauda pe termen lung – un agent economic care si-a creat in timp o buna reputatie prin comportament si rezultate inceceteaza brusc platile, se declara in faliment dupa ce in prealabil a transferat profitul în altă ţară;
b. Frauda pe termen scurt – o noua întreprindere infiintata inainteaza organelor fiscale o cerere justificata de rambursare de TVA, insa dupa rambursare intreprinderea isi inceteaza activitatea, iar platitorul dispare;
c. Sindromul „ Phoenix „ – o firma ce avea obligatia de plata a TVA se declara in faliment, dar apare o alta firma cu acelasi director;
d. Sindromul „companiilor multiple „ – se inregistreaza mai multe firme, printre care si una fantomă;
e. Manipularile insignifiante – omiterea de la insumare a unor pagini din registrele contabile, inregistrare repetata a unor facturi de intrare, reportare gresita, decont de TVA incorect etc.


MĂSURI DE COMBATERE A EVAZIUNII FISCALE

Patronatul Roman cere Guvernului Romaniei adoptarea de măsuri ferme de reducere a evaziunii fiscale şi creşterea veniturilor bugetare. În acest moment acţiunile întreprinse în această direcţie sunt „pompieristice” şi vizează soluţionarea unei anumite cazuistici a momentului.
Pentru obţinerea unor rezultate sustenabile, acţiunile ar trebui să fie derulate în cadrul unei strategii fiscale generale, acceptate de majoritatea formaţiunilor politice, pentru asigurarea continuităţii.
Urmare documentării din domeniul fiscalităţii, Patronatul Roman a constatat că, abordarea măsurilor de combatere a evaziunii fiscale şi creşterea gradului de echitate fiscală „suferă” de o anume generalitate, cu referire la deciziile „de la centru” şi pierd din vedere „zona locală”, în care se manifestă fenomenul evazionist.
În Romania orice măsură „dispusă” la nivel macroeconomic, are la bază doar eficienţa teoretică, într-un context general.
Confirmarea sau infirmarea eficienţei scontate a măsurilor are loc în cadrul raporturilor fiscale, dintre reprezentanţii statului şi contribuabili, doar aici se observă efectul deciziilor luate la nivel guvernamental sau a legislativului.
Sesizând acest aspect, măsurile, pentru reducerea efectelor evaziunii fiscale şi atenuarea impactului acesteia asupra echităţii fiscale, trebuie „desprinse” mai mult din practica fiscală şi, vizează cu precădere, atenuarea cauzelor de natură subiectivă ale evaziunii fiscale.
Aceste cauze sunt sesizate mai puţin la nivel macroeconomic şi, chiar dacă unele sunt cunoscute, până în prezent nu au făcut obiectul acţiunilor guvernamentale. Pentru a avea succes în atenuarea efectelor evaziunii fiscale, direcţia majoră de acţiune trebuie să o constituie anihilarea sau reducerea cauzelor care generează fenomenul evazionist: de la cauză la efect.
Patronatul Roman constată lipsa de voinţă politică în luarea unor decizii importante, cu referire la înfiinţarea Tribunalelor fiscale menite să „rezolve” o parte importantă a cauzelor evaziunii fiscale.
Exista o anumită convergenţă a opiniilor teoreticienilor şi finanţiştilor în legătură cu măsurile ce ar trebui întreprinse pentru limitarea efectelor evaziunii fiscale. Acestea fac trimitere la:
- reducerea presiunii fiscale,
- creşterea gradului de colectare a impozitelor,
- îmbunătăţirea legislaţiei fiscale,
- sporirea civismului fiscal.
Eficienţa acestor măsuri este „limitată” de capacitatea instituţiilor fiscale de a „veghea” asupra bunei funcţionări a sistemului fiscal, cu referire la: implementarea legislaţiei, controlul modului în care se respectă aceasta şi colectarea impozitelor.
Legislaţia fiscală (Codul fiscal şi Codul de procedură fiscală) „suferă” de o anumită incapacitate în a surprinde toate stările din economie, pe care o sesizează şi o critică majoritatea acelora care „tratează” evaziunea fiscală.
Legea este imperfectă şi lasă „portiţe” prin care unii contribuabili scapă de plata unor obligaţii fiscale, dar, marea evaziune fiscală este cauzată nu neapărat de „scăpările” din lege ci de … aplicarea legii.
Importanţa aparatului fiscal în aplicarea legii, este factor generator de evaziune prin lipsa de fermitate şi profesionalism a unora dintre reprezentanţii fiscului în aplicarea prevederilor legii sau printr-o „cârdăşie” vădită cu evazioniştii. Metafora „rece ca o lege financiară” exprimă cât se poate de sugestiv lipsa de „umanism” a legislaţiei în domeniu, prin care statul „atentează la buzunarul cetăţenilor” în procesului de impozitare a veniturilor sau a averii.
Patronatul Roman nu contestă nevoia de fermitate, atât a legii cât a acţiunilor aparatului fiscal la încasarea impozitelor de la contribuabili ci, din contră o susţine. Aplicarea cerinţelor principiului de echitate fiscală contribuie, la asigurarea unei desfăşurări normale a raporturilor fiscale, la creşterea încrederii societăţilor comerciale în instituţiile statului, la dezvoltarea civismului fiscal şi de ce nu, la raporturi sociale sănătoase.
Eficienţa combaterii evaziunii fiscale şi atenuarea efectelor acesteia asupra echităţii fiscale, este determinată de modul de abordare a acţiunilor din partea celor obligaţi prin lege să intervină (aparatul fiscal cu sarcini de control), de acţiunile concertate ale acestuia, bazate pe strategii, pe studii de impact şi programe de lucru.
Nu trebuie inteprinse acţiuni conjuncturale de lichidare sau de reducere a cauzelor evaziunii fiscale ci, mai degrabă a atenuării acestora până la nivelul suportabilităţii. Orice acţiune în forţă, şi fără a fi conjugată în cadrul unei strategii generale de acţiune, nu va face altceva decât să afecteze echilibrele din economie (şi aşa fragile) şi nu va rezolva decât pe termen scurt aspectele legate de evaziune.
Prin excelenţă Patronatul Român, în calitatea sa de reprezentant al unui important segment al întrerinderilor mici şi mijlocii ce activează în economia românească, apreciază că efectele crizei pot fi înlăturate şi/sau contracarate prin adoptarea unui pachet de măsuri care să diminueze fenomenul evaziunii fiscale.
Acţiunile trebuie derulate pornind de la cauze la efecte, şi nu aşa cum se procedează în prezent, căci, activitatea şi atenţia aparatului fiscal, este îndreptată cu precădere pentru sancţionarea efectelor (un mod firesc de abordare potrivit atribuţiunilor fiscului), şi nu pentru anihilarea sau reducerea cauzelor care au generat acele efecte.

Măsurile propuse se referă la:
-asigurarea coerenţei şi stabilităţii legislative,
-elaborarea studiilor de analiză şi prognoză pentru stabilirea direcţiilor de„mişcare” a evaziunii fiscale,
-îmbunătăţirea managementului unităţilor fiscale,
-creşterea eficienţei acţiunilor de control fiscal (planificarea şi utilizarea eficientă a fondului de timp),
-îmbunătăţirea tehnicilor de control fiscal (cu accent pe identificarea evaziunii fiscale, valorificarea constatărilor şi aplicarea sancţiunilor),
-eliminarea imixtiunii factorului politic în activitatea fiscală )numirea managerilor din sistemul fiscal să fie realizată pe considerente strict profesionale şi nu de natură politică);
-reducerea corupţiei în administraţia fiscală şi justiţie;
-depolitizarea institutiilor de control si profesionalizarea acestora;
-comprimarea tuturor institutiilor de control intr-una singura, inclusiv ca sedii (toate institutiile sa aiba acelasi sediu);
-stabilirea unei agende comune de control pentru evitarea supracontroalelor;
-implicarea statului in recuperarea banilor de la rau platnici;
-stabilirea unor regului de ajutorare a firmelor controlate (la prima analiza se constata neregulile, se fixeaza termene de rezolvare ale acestor si abia pe urma se trece la masuri de penalizare)
-tratament egal intre stat si societatile comerciale. Daca o firma plateste penalitati pentru neplata la timp a datoriilor asa si statul sa plateasca penalitati pentru plata cu intarziere a datoriilor către societăţi;
-Compensarea datoriilor reciproce;
- plata TVA-ului la încasarea facturilor;
- rolul controlului fiscal ar trebui sa fie acela de a preveni eventualele neregului si de a ajuta societatile sa evite falimentul. Cui foloseste daca o societate se declara in insolventa? probabil ca nimanui, nici macar statului, din moment ce prin acest procedeu se pierd locuri de munca, se pierde un contribuabil, se produc someri si asa mai departe. Sa nu uitam ca intreprinzatorul corect isi sacrifica bunurile, familia, timpul si linistea pentru a crea o firma si a o face sa functioneze;
-Acordarea de facilitati fiscale;
-Micsorarea poverii fiscale prin eliminarea taxelor aberante si comprimarea celor necesare;
-Imbunatatirea comunicarii intre organele fiscal si firme prin retehnologizarea intregului sistem;
-eliminarea impozitului forfetar;
-să se treacă la cheltuieli deductibile facturile emise de comercianţi în raport cu un comerciant/societate comercială dovedită ca fiind „fantomă”;
-să se treacă la cheltuieli deductibile sumele înscrise în OP/BO refuzate la plată începând cu data refuzului;
-să se modifice Legea nr.31/1990 republicată în sensul că la cesionarea unei societăţi să existe dovada notificării Administraţiei Finanţelor Publice, să se obţină un certificat fiscal necear cesiunii, prezentarea unui bilanţ contabil intermediar şi menţinerea administratorului/ administratorilor statutar din momentul cesiunii pentru încă cel puţin 12 luni;
-să se interzică numirea unui singur administrator care nu este cetăţean român sau nu este cetăţeanul unui stat membru al Uniunii Europeane;
-să se interzică stabilirea de sediu social sau punct de lucru cu valenţe comerciale în locaţii necorespunzătoare (spre exemplu – în imobile cu destinaţe exclusivă de locuinţe, în imobile ce nu pot fi individualizate/compartimentate etc.) sau care nu fac dovada dreptului de propreitate sau a unui drept de folosinţă pe o perioadă viitoare de minim 12 luni;
-obligaţia efectuării plăţilor/încasărilor exclusiv prin instrumente bancare pentru valori mai mari de 1000 EU în lei sau valută.
Pentru atenuarea „conflictelor”, prin înfiinţarea Tribunalelor fiscale, pot fi înlăturate sau atenuate unele dintre aceste cauze şi, putem spera la o anumită normalitate în aceste raporturi fiscale. Depinde doar de voinţa politică pentru ca România să intre cu adevărat în rândul ţărilor cu sisteme fiscale consolidate şi eficiente şi din această perspectivă.
Prin acţionarea „pârghiile” de mai sus se asigură o creştere a gradului de echitate fiscală, atât de necesar pentru asigurarea unui climat social bazat pe încredere în instituţiile statului, profund afectată în ultimii ani.
Pe de altă parte, noi spunem că, o parte importantă din protecţia socială, pe care o face statul pentru unele categorii sociale, ar avea o mai mare eficienţă dacă se realizează pe seama impozitelor.. Cum ? lăsând o parte mai însemnată din venit înainte de impozitare la dispoziţia societăţilor comerciale pe seama deducerilor sau prin acordarea unor facilităţi fiscale. În acest mod vor fi „decongestionate canalele” de sprijin social pe seama cheltuielilor care sunt caracterizate de birocraţie şi subiectivism.
Pentru înfiinţarea Tribunalelor fiscale este nevoie de o decizie politică din partea tuturor celor care trebuie sa asigure un sistem fiscal stabil, eficient si transparent.
Acestea reprezinta o parte din masurile care trebuie luate imediat şi care, în opinia Patronatului Roman, în integralitatea lor, pot conduce la diminuarea flagelului numit evaziune fiscală şi îmbunătăţirea calităţii vieţii în Romania.



PRIM VICEPREŞEDINTE AL PATRONATULUI ROMAN
SORIN NAGHIU