PNG-CD: Ioan Gaf-Deac, primul pas spre Primaria Sectorului 4

BUCURESTI - 5 aprilie 2008

Comunicat tip General in Politic

Partidul Noua Generatie-Crestin Democrat si-a lansat oficial candidatul pentru Primaria sectorului 4 in persoana domnului Ioan Gaf-Deac, in fata a peste 1000 de membri ai organizatiei din sector, care au umplut pana la refuz Sala Mare a Palatului Copiilor.

PNG-CD: Ioan Gaf-Deac, primul pas spre Primaria Sectorului 4

Lansarea, desfasurata sub sloganul '' Un primar pe masura problemelor noastre'', s-a bucurat de prezenta presedintelui PNG-CD, George Becali, precum si a altor nume importante din conducerea PNG-CD, printre care vicepresedintii Daniel Fuciu, Narcis Godeanu, Virgil Becali, Mariana Dimian si Robert Ionescu, candidat la primaria sectorului 2 din partea PNG-CD.

In discursul tinut de presedintele George Becali si aclamat indelung de toti cei o mie de membri, acesta si-a aratat sprijinul real pe care i-l acorda domnului Ioan Gaf-Deac, subliniind capacitatile acestuia si laudandu-l pentru CV-ul exceptional.

Luand cuvantul,domnul Daniel Fuciu a vorbit despre planurile de viitor ale Partidului Noua Generatie de a redresa directia administratiei publice, care trebuie sa fie in slujba cetateanului.

“PNG-CD propune lansarea planului de urgenta in 10 puncte pentru administratia publica locala, care pune omul politic in slujba cetateanului roman si defineste programul in sprijinul moralei crestine si a celor multi si cuprinsi de nevoi. Datoria de onoare a fiecarui roman constient, este sa lupte pentru consolidarea democratiei, in spiritul ideilor generate de morala crestina, care trebuie introdusa in aparatul administratiei pe care il vom orienta in slujba cetateanului”, a declarat domnul Fuciu in discursul rostit.

Cu un C.V. impresionant, domnul Ioan Gaf-Deac, in varsta de 28 de ani, Doctor in stiinta si Lector universitar in cadrul Universitatii '' Spiru Haret'', s-a declarat optimist in privinta sanselor sale de castig, declarand ca nimeni nu-i poate pune la indoiala calitatile si pregatirea pe care le poseda si care-l vor ajuta sa intre in administratia publica, din pozitia de primar al sectorului 4.

''Sunt bucuros ca cei 1000 de membri ai organizatiei noastre prezenti la reuniune din aceasta seara si-au confirmat sprijinul pentru ca PNG-CD sa preia fraiele administratiei publice din sectorul 4. Mai sunt bucuros de prezenta presedintelui George Becali precum si a tuturor colegilor din functiile de conducere a filialei Bucuresti si a organizatiilor de sectoare. Impreuna vom aduce sectorul 4 la standarde europene, vom ajuta oamenii sa reuseasca sa se uite din nou in ochii unui politician care, in sfarsit, a facut ceva pentru ei, ca primar al sectorului 4'', a afirmat Ioan Gaf-Deac, candidatul propus de PNG-CD la Primaria sectorului 4.

''Aceasta intrunire a fost dovada incontestabila a faptului ca PNG-CD este un partid viu, puternic. Organizatia sectorului 4 este o organizatie dinamica, bine construita si, mergand pe principiul ca faptele conteaza si nu vorbele, dovada o reprezinta cei 1000 de membri prezenti la acest eveniment. Personal, cred in omul Gaf-Deac ca fiind cel mai bun candidat la Primarie. Ca presedinte de organizatie, vreau sa pun bazele unei intalniri cu toti cei 3200 de membri si invitatii lor, deoarece Sala Mare a Palatului Copiilor a fost neincapatoare'', a conchis Catalin Cristescu, presedintele Filialei Sectorului 4 a Partidului Noua Generatie-Crestin Democrat.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/png-cd-4/png-cd-ioan-gaf-deac-primul-pas-spre-primaria-sectorului-4