Prefectura Judeţului Gorj a lansat programul „Investeşte în Gorj“.

Targu Jiu - 19 august 2004

Comunicat tip General in Afaceri

Prefectura Judeţului Gorj, a lansat miercuri, 18 august 2004, programul intitulat „Investeşte în Gorj“, la eveniment fiind prezent şi un reprezentant al Guvernului României în persoana ministrului Victor Ponta. Prima etapă a acestui program o reprezintă crearea unui site .investeşteingorj.ro. Manifestarea a fost realizată în parteneriat cu Camera de Comerţ şi Industrie a judeţului Gorj şi reprezintă punctul de pornire al unui amplu program prin care se încearcă transformarea judeţului într-o destinaţie atractivă pentru investitori.

Lansarea programului „Investeşte în Gorj“ a avut loc în prezenţa reprezentanţilor comunităţii de afaceri din judeţul Gorj, ai instituţiilor publice şi ai clasei politice. La manifestare a fost prezent şi domnul Victor Ponta , Ministru delegat pentru controlul implementării programelor cu finanţare internaţională şi urmărirea aquisului comunitar. Primul punct al programului „Investeşte în Gorj“ l-a reprezentat lansarea site-ului investeşteingorj.ro, creat pentru a veni în sprijinul tuturor celor care să demareze investiţii în judeţ.>declarat prefectul Mugurel Surupăceanu , iniţiatorul proiectului .
O altă etapă a programului „Investeşte în Gorj“ , prezentată participanţilor la lansarea acestuia , o reprezintă înfiinţarea unei fundaţii cu denumirea „Investeşte în Gorj“ .Scopul înfiinţării acestei fundaţii este acela de a sprijini atragerea şi dezvoltarea investiţiilor în judeţul Gorj , a iniţiativelor economice locale , precum şi dezvoltarea de parteneriate în diverse domenii de activitate.
În perioada imediat următoare programul lansat de Prefectura Judeţului Gorj va include organizarea unui „Forum al investiţiilor“ , manifestare care îşi propune să reunească oameni de afaceri din întreaga ţară şi reprezentanţi ai ambasadelor din România.

Despre Prefectura Gorj

Aflat în eşalonul primelor unităţi administrativ-teritoriale din ţară, Gorjul mileniului trei este un actor important al Regiunii de Dezvolatare Sud-Vest Oltenia datorită forţei sale industriale , a importanţei şi diversităţii resurselor naturale şi a potenţialului turistic deosebit, dar mai ales a resurselor umane bine pregătite, inovative, capabile să utilizeze eficient tehnologiile cele mai avansate.

Cristina Merfu
cristinacatana76@yahoo.com

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/prefectura-gorj/prefectura-judetului-gorj-a-lansat-programul-investeste-in-gorj-