’’Publicul a demonstrat că este educat pentru spectacolul de teatru’’, aşa declară actorii Ion Caramitru şi Mariana Mihuţ

Medias - 30 mai 2005

Comunicat tip General in Administratie Publica

Sâmbătă, 28 mai, Sala Traube a găzduit deschiderea stagiunii de teatru în municipiul Mediaş printr-un spectacol teatral susţinut de actorii Teatrului Bulandra din Bucureşti.

’’Publicul a demonstrat că este educat pentru spectacolul de teatru’’, aşa declară actorii Ion Caramitru şi Mariana Mihuţ

Sâmbătă, 28 mai, Sala Traube a găzduit deschiderea stagiunii de teatru în municipiul Mediaş printr-un spectacol teatral susţinut de actorii Teatrului Bulandra din Bucureşti. Spectatorii medieşeni, prezenţi în sală în număr mare, au fost încântaţi să vizioneze piesa « Sorry », de Alexandr Galin, în regia lui Yuriy Kordonskiy, jucată cu deosebită măiestrie de doi monştri sacri ai teatrului românesc, Ion Caramitru, în rolul lui Iuri Zvonariov şi Mariana Mihut în rolul Innei Rassadina.

Piesa se constituie într-un dialog al lumii contemporane post comuniste, în care tradiţia, cultura, identitatea popoarelor ieşite din teroarea roşie intră în competiţie cu tendinţele globalizante, ecumenice, cosmopolite care ispitesc şi atrag totodată spiritul omului contemporan.

Aflaţi într-un subsol simbolic situat în morga unui spital moscovit, cele două personaje dialoghează despre viaţă, aflându-se în proximitatea morţii. Inna Rassadina, interpretând partitura binecunoscută a Mamei Rusii, încărcată de tradiţie şi purtând steagul triumfalist al „intelighenţiei” ruseşti, este asaltată cu promisiuni deşarte de mai vechiul său iubit, Iuri Zvonariov, întors la prima sa dragoste după o viaţă petrecută în străinătatea de niciunde.

Acesta, suferind ca orice tânăr rus aflat în căutarea unei patrii pierdute într-o permanentă potenţialitate neîmplinită, fuge din ţară încercând să-şi regăsească identitatea refugiindu-se printre străini, străduindu-se dramatic, asemenea personajelor dostoievskiene, să scape de blestemul spiritului rus, convertindu-se în cele din urmă, în mod superficial, la iudaism.

Se întâlnesc astfel în dialogul celor două personaje două lumi diferite, însă plecând de la aceeaşi sursă, una a tradiţiei, aflată în criza impusă de globalizarea incapabilă să-i recunoască meritele, în antiteză cu superficialitatea formei fără fond, promovată de o lume modernă ce se vrea a fi ceea ce deocamdată nu este.

Leit-motivul piesei este expresia „sorry”, care punctează periodic atitudinea lumii moderne în faţa tradiţiei părăsite şi a culturii consacrate. Lumea lui Iuri Zvonariov, deşi în profunzime suferindă, arzând de dorul aceleiaşi Rusii niciodată împlinită în destinul său, nu poate ori nu vrea să mai ştie de ceea ce spiritul rus înseamnă în adevăr, încercând cu mijloacele superficiale ale materialismului consumist să determine o Rusie împământenită în tradiţia seculară să facă pasul spre o lume care pe care aceasta o visează uneori, însă pe care rădăcinile ei refuză să o accepte.

Piesa se încheie tragic, marcând decesul ambelor lumi, fatalismul rus fiind prezent şi de această dată, ca în atâtea alte rânduri scrise de marii reprezentanţi ai literaturii ruse. Destinul Rusiei, măreţ doar în închipuirea fiilor ei, rămâne şi aici - ca în atâtea alte rânduri aşternute cu durere de marii săi literaţi - unul tragic, blestemat la eşec, un eşec pe care secole de-a rândul aceşti pătimaşi fii au încercat cu perseverenţă să-l îndrepte spre ceea ce Rusia nu va fi poate niciodată.

Drama Rusiei rămâne drama unui popor dornic de afirmare în lumea civilizată, dornic de a fi încă recunoscută drept „a treia Romă”, însă care nu a înţeles că măreţia unui popor constă în a fi el însuşi şi a se manifesta în ansamblul universal prin propriile valori tradiţionale, net superioare împrumuturilor de orice altă natură.

Acest „Sorry” al lui Iuri Zvonariov vine să pună sare pe rana destinului unei Rusii nevindecată de secole şi nevindecabilă într-un viitor străin, purtat într-o lume străină ei.

Ion Caramitru şi Mariana Mihuţ au reuşit să imprime sălii spectatoare trăirile personajelor şi drama prin care acestea treceau, publicul gustând deopotrivă momentele tragi-comice ale piesei, laolaltă cu cele dramatice.

Impresia deosebită lăsată asupra publicului medieşean de o interpretare de excepţie a făcut ca piesa să fie aplaudată la final la scenă deschisă, cei doi actori fiind răsplătiţi prin ridicarea în picioare a întregii săli entuziaste, o sală dornică de act cultural, dovedind maturitate în aprecierea actului teatral, o sală care a arătat prin felul în care s-a manifestat o poftă intensă de a mai participa la acest gen de evenimente.

În culise, după încheierea piesei, Ion Caramitru a avut amabilitatea de a împărtăşi medieşenilor câteva din gândurile şi impresiile lăsate de întâlnirea cu publicul localnic:

„M-am ocupat îndeaproape de destinele patrimoniului cultural care există în această zonă, iar acum, odată cu desemnarea Sibiului drept capitală culturală a Europei în anul 2007, sper ca Mediaşul să atragă o parte din manifestările dedicate acestui eveniment cultural.

Aşadar, pentru mine Mediaşul nu este un loc nou. Veneam foarte des aici chiar înainte de 1989 împreună cu colegii de la Teatrul Bulandra. Ultima dată am fost aici în anul 2000 cu un spectacol dedicat poetului Mihai Eminescu. Sunt încântat de apariţia acestei săli cu un număr foarte mare de locuri. Pot spune că la Teatrul Bulandra unde am jucat această piesă nu avem atâtea locuri în sală. Am un mare respect pentru publicul medieşean, în această seară publicul trecând cu succes testul unei piese într-adevăr foarte delicate, cu un mesaj profund, însă bine recepţionat de public. Este un public adevărat, un public spontan, care a ştiut să răspundă cu spontaneitate la o provocare artistică autentică. Am întâlnit un public realmente minunat. Pe de altă parte, ca planuri de viitor, încercăm să încheiem cu Primăria Mediaş o înţelegere în urma căreia să putem aduce în oraşul dumneavoastră în mod regulat spectacole de la Bucureşti”.

Mariana Mihuţ, laureată anul acesta a Premiului Uniter pentru rolul Innei Rassadina, de asemenea primind Premiul pentru interpretare din partea de juriului Festivalului de Teatru Contemporan de la Braşov, încântată fiind de atmosfera şi felul în care publicul medieşean a reacţionat în momentele delicate ale piesei, a declarat:

“M-am simţit foarte bine la Mediaş. Am fost întâmpinaţi cu foarte multă căldură. N-am avut mult timp să vizitez oraşul, pot spune că atât cât am văzut mi-a plăcut, însă intenţia mea este să revin, poate într-un turneu teatral, dar acest lucru nu depinde numai de mine. Pe de altă parte, în această seară am remarcat faptul că aveţi un public minunat. Deşi în Mediaş nu există teatru, publicul a demonstrat că este educat pentru spectacolul de teatru, reacţionând foarte rapid în funcţie de ceea ce noi transmiteam de pe scenă. Este un public realmente admirabil.”



În data de 4 Aprilie, la Gala Premiilor Uniter, premiul pentru cea mai bună actriţă în rol principal i-a revenit Marianei Mihuţ, pentru rolul din spectacolul Sorry, de Alexandr Galin, în regia lui Yuriy Kordonskiy. Mariana Mihuţ primeşte pentru a treia oară premiul Uniter, fiind singura actriţă de până acum care reuşeşte această performanţă. Pe Mariana Mihuţ o mai puteţi vedea la Bulandra în Căsătoria de Gogol şi Unchiul Vanea de Cehov, ambele în regia lui Yuriy Kordonskiy.

Actorul Ion Caramitru este noul director general al Teatrului National din Bucuresti.

În această calitate a declarat: ’’ Abia am trecut concursul şi aştept până la numirea propriu zisă. Pot spune că sunt la începutul unei provocări.’’

Despre Primaria Municipiului Medias

Teatru la Medias
Antonela Sofia Barbu

ofiter imagine
press@primariamedias.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/primaria-municipiului-medias/publicul-a-demonstrat-ca-este-educat-pentru-spectacolul-de-teatru-asa-declara-actorii-ion-caramitru-si-mariana-mihut