Ajutor pentru sinistratii din Moldova

Ploiesti - 18 iulie 2005

Comunicat tip General in Administratie Publica

Primăria municipiului Ploieşti va efectua începând de astăzi primele transporturi umanitare către românii afectaţi de inundaţii din judeţele Vrancea şi Galaţi.

Ajutor pentru sinistratii din Moldova

Primul transport cu donaţiile ploieştenilor va pleca astăzi spre localitatea Vadu Roşca din judeţul Vrancea, iar un alt tir cu ajutoare se va îndrepta mâine spre localitatea Tudor Vladimirescu din judeţul Galaţi.

Acţiunea de colectare de ajutoare demarată de municipalitate în data de 15 iulie a demonstrat din nou spiritul de solidaritate al ploieştenilor. În ultimele trei zile au fost strânse 1 tonă de biscuiţi, 1 tonă de paste făinoase, 7500 de pâini, ulei, apă îmbuteliată, făină, zahăr, conserve, pachete de supă instant, pături, cizme, bocanci, pufoaice, bunuri de larg consum ( detergent, săpun), dar şi unelte necesare persoanelor sinistrate ( găleţi, sape, lopeţi, târnăcoape, cazmale, etc).

În plus, până în prezent au fost colectate şi fonduri în valoare de 14 milioane lei (1400 RON). Trebuie spus că pe lângă persoanele fizice în acţiunea umanitară s-au implicat şi societăţile ploieştene: Metro, Interex, Extrapan, Unilever, Apromat, Aquila, Asociaţia Comercianţilor din Piaţa Nord, Nera Dex, Aproderm, SC Tătărani.

Deoarece ploieştenii continuă să îşi exprime interesul faţă de această acţiune, municipalitatea a decis să menţină deschis centrul de colectare şi în perioada următoare. Astfel, centrul de colectare organizat la sala de sport a Liceului Economic „Virgil Madgearu”, din strada Rudului, nr.24 va funcţiona zilnic între orele 10.00- 17.00.

Reamintim că cetăţenii care doresc pot dona bani la Trezoreria Ploieşti, în contul Primăriei municipiului Ploieşti - RO42TREZ52121400201XXXXX, CF 2844855 sau direct la centrul de colectare, pe bază de carte sau buletin de identitate. De asemenea, pot fi oferite alimente neperisabile (paste făinoase, supe instant, conserve, ulei, zahăr, făină, mălai, ceaiuri), pături sau apă îmbuteliată, ajutoare care vor fi trimise ulterior persoanelor afectate de inundaţii.

Despre Primaria Municipiului Ploiesti

Biroul Comunicare, Promovare
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI PLOIEŞTI
B-dul Republicii nr. 2
2000 – PLOIEŞTI
Tel.:0244 / 592.255
Fax:0244 / 513.829

alinafm@ploiesti.ro;roxana@ploiesti.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/primaria-municipiului-ploiesti/ajutor-pentru-sinistratii-din-moldova