Organizare Politia Comunitara

Ploiesti - 22 februarie 2005

Comunicat tip General in Administratie Publica

Primarul municipiului Ploieşti, dl. Emil Calotă s-a întâlnit astăzi cu reprezentanţii Consiliului Judeţean Prahova şi cei ai Gardienilor Publici pentru a discuta despre organizarea Poliţiei Comunitare la nivelul oraşului.

Organizare Politia Comunitara

Serviciu public specializat în asigurarea ordinii şi liniştii publice, Poliţia Comunitară va funcţiona la Ploieşti din aprilie 2005 şi va include personalul existent la nivelul fostului Corp al Gardienilor Publici, dacă acesta corespunde cerinţelor prevăzute de lege.

În cazul municipiului Ploieşti viitoarea organigramă a Poliţiei Comunitare prevede 472 de poliţişti şi 12 persoane de conducere. Regulamentul de organizare şi funcţionare al Poliţiei Comunitare şi organigrama vor fi supuse aprobării Consiliului Local în cadrul viitoarei şedinţe.

În timpul reuniunii de astăzi s-a discutat şi problema gardienilor publici care nu deţin studii medii şi nu pot fi preluaţi în Poliţia Comunitară.
Din dorinţa de a se evita o disponibilizare masivă, primarul Emil Calotă a declarat că gardienii publici aflaţi în această situaţie vor fi preluaţi în Poliţia Comunitară şi ar putea să asigure activitatea de pază.

În acest sens, primarul Emil Calotă a solicitat conducerii Ministerului Administraţiei şi Internelor să emită o ordonanţă prin care personalul respectiv să fie inclus în structura Poliţiei Comunitare, prin contract, pe o perioadă de minim 3 luni.

În plus, primarul Emil Calotă a mai spus că se doreşte ca viitorii poliţişti comunitari să aibă un nivel de salarizare dublu faţă de cel existent la nivelul Corpului Gardienilor Publici, în ideea motivării profesionale.

Totodată, se efectuează şi o verificare a dotării materiale şi a contractelor derulate de Corpul Gardienilor Publici în vederea transferului acestora către Poliţia Comunitară.

Întâlnirile de acest gen se vor derula săptămânal până la demararea activităţii Poliţiei Comunitare.

Despre Primaria Municipiului Ploiesti

Biroul Comunicare, Promovare
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI PLOIEŞTI
B-dul Republicii nr. 2
2000 – PLOIEŞTI
Tel.:0244 / 592.255
Fax:0244 / 513.829

alinafm@ploiesti.ro;roxana@ploiesti.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/primaria-municipiului-ploiesti/organizare-politia-comunitara