Proiectul „Sibiu - Capitală Culturală Europeană”, susţinut în faţa juriului

Sibiu - 1 aprilie 2004

Comunicat tip General in Administratie Publica

Reprezentanţii Sibiului vor prezenta luni, la Bruxelles, în faţa Comisiei Europene şi a juriului, proiectul „Sibiu – Capitală Culturală Europeană 2007”.



Reprezentanţii Sibiului vor prezenta luni, 5 aprilie, la Bruxelles, în faţa Comisiei Europene şi a juriului, proiectul „Sibiu – Capitală Culturală Europeană 2007”.
„Vor fi prezentate juriului toate detaliile proiectului, începând de la structurile organizatorice, modalităţi de finanţare, până la conceptele culturale implicate”, a declarat joi primarul Klaus Johannis.
Luxemburg şi Sibiu vor avea la dispoziţie fiecare câte o oră pentru prezentarea proiectelor. Reprezentanţii celor două oraşe vor răspunde apoi la întrebările juriului.
Deliberarea juriului va avea loc cu uşile închise, iar decizia finală nu va fi anunţată înainte de finalul lunii mai.
Din partea Sibiului vor pleca la Bruxelles pentru prezentare doi membri ai Comitetului Executiv (Management Board) al proiectului: Marius Constantin, coordonatorul de program, şi directorul Teatrului Radu Stanca, Constantin Chiriac, unul dintre directorii artistici al programului.

Despre Primaria Municipiului Sibiu

Biroul de presa al Primariei Sibiu
0269.208.800
press@primsb.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/primaria-municipiului-sibiu/proiectul-sibiu-capitala-culturala-europeana-sustinut-in-fata-juriului