Rack-Soft lanseaza VoipNow Core, o platforma de comunicatii VoIP ce exploateaza avantajele cloud computing

BUCURESTI - 16 decembrie 2009

Comunicat tip General in IT&C

Rack-Soft a lansat astăzi VoipNow Core, o soluţie software care permite furnizorilor de servicii să construiască infrastructuri pentru livrarea serviciilor VoIP. Noua platformă se foloseşte de avantajele oferite de “cloud computing” şi este proiectată să înlocuiască echipamente telecom tradiţionale. Prin modul de licenţiere şi abordarea tehnică, VoipNow Core este singura platformă din lume capabilă să ofere furnizorului de servicii posibilitatea creşterii capacităţii prin adăugarea de noi servere compatibile x86 fără ca serviciile să fie afectate.

Rack-Soft lanseaza VoipNow Core, o platforma de comunicatii VoIP ce exploateaza avantajele cloud computing

VoipNow Core facilitează implementarea serviciilor de tip trunchi SIP, interconectarea cu PSTN şi comercializarea en-gros a serviciilor de telefonie VoIP. Graţie abordării de tip “cloud computing”, software-ul diminuează costurile de implementare, operare şi mentenanţă. Sistemul este parte integrantă a soluţiei complete VoipNow Platform care oferă flexibilitate, administrare în browser, automatizare şi posibilităţi de livrare a serviciilor de Comunicaţii Unificate către utilizatorii finali.

“VoipNow Core aduce sistemele de tip cloud mai aproape de zona telecom tradiţională. Soluţia a fost deja implementată în producţie de mai mulţi clienţi care foloseau VoipNow Professional pentru a oferi centrale telefonice PBX găzduite şi care cunoşteau deja flexibilitatea şi arhitectura produsului. Faptul că au ales să îşi construiască cele mai sensibile părţi ale reţelei folosind VoipNow Core şi implicit noul ecosistem VoipNow Platform este cea mai bună dovadă că infrastructurile de tip cloud au succes şi în practică, nu doar în teorie”, a declarat Bogdan Cârstoiu, director general Rack-Soft.

Cu ajutorul VoipNow Core, furnizorii pot suporta un număr ridicat de trunchiuri SIP cu investiţii minime şi pot comercializa servicii de telefonie VoIP către utilizatorii finali sau către reţeaua de revânzători. Clientul îşi poate administra singur serviciul contractat folosind interfaţa web AJAX. Furnizorul are la dispoziţie o platformă completă care include facilităţile de facturare în timp real a convorbirilor, motorul de selectare automată a rutelor apelului, suportul pentru portabilitatea numerelor, media gateway-ul PSTN şi, nu în ultimul rând, un plan flexibil de licenţiere.

Ecosistemul VoipNow Platform a fost creat pentru a facilita utilizarea infrastructurilor de tip “cloud” pentru implementarea serviciilor de comunicaţii de către companii şi furnizorii de servicii de telefonie sau de găzduire web. Prin integrarea cu cele mai populare aplicaţii folosite de către industria de web hosting, cum ar fi Parallels Plesk Panel şi Open-Xchange, utilizatorii finali au acces la o soluţie completă de Comunicaţii Unificate.

Pentru mai multe detalii despre VoipNow Core, inclusiv pentru accesarea sistemului demonstrativ, a specificaţiilor tehnice sau a informaţiilor cu privire la licenţiere, vă invităm să vizitaţi site-ul http://www.4psa.com/voipnowcore.

Despre Rack Soft

Despre Rack-Soft:
Rack-Soft este un producător inovator de software, specializat în aplicaţii care rulează în mediile de tip “cloud”. Compania furnizează sub marca 4PSA soluţii care ajută furnizorii de servicii şi companiile să îşi administreze infrastructurile IT, să automatizeze procesele şi să îşi îmbunătăţească comunicaţiile.

Cea mai importantă soluţie a companiei este VoipNow Platform, o suită de aplicaţii software create pentru accelerarea implementării Comunicaţiilor Unificate de către utilizatorii finali. Conceptele care stau la baza VoipNow Platform sunt barierele reduse de adopţie, scalabilitatea, automatizarea şi focusarea pe utilizatorul final al sistemului. Succesul Rack-Soft la nivel global se bazează pe excelenţă, inovaţie şi pe adaptarea la cerinţele clienţilor.

Rack-Soft implementeaza sistemul de management al calitaţii ISO 9001:2008 certificat de către TÜV CERT. Pentru mai multe informaţii, vă invităm să vizitaţi http://www.4psa.com.

Ionut Paraschiv
PR Director
Thinker Media - Relaţii Publice
pr@medialook.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/rack-soft/rack-soft-lanseaza-voipnow-core-o-platforma-de-comunicatii-voip-ce-exploateaza-avantajele-cloud-computing