Cititorii Reader's Digest au ales: Branduri de incredere ale anului 2006

BUCURESTI - 19 aprilie 2006

Comunicat tip General in Media / Publicitate

Bucureşti, 18 aprilie - Cititorii revistei Reader's Digest au ales cele mai de încredere 25 de branduri din România în urma studiului Trusted Brand efectuat de publicaţie în colaborare cu firma de cercetare Direct Marketing. Încrederea a fost definită drept raportul personal pe care fiecare dintre noi îl realizează în urma evaluării ofertei faţă de aşteptările noastre şi modul în care aceste aşteptări ne sunt împlinite.



Marcă înregistrată la nivel european de către Reader's Digest, studiul Trusted Brand este unul dintre cele mai ample şi complexe studii asupra consumatorului din Europa. Obiectivul principal al studiului este desemnarea acelor branduri în care au încredere consumatorii europeni. În prezent, Trusted Brand se află la al şaselea an consecutiv în care se desfăşoară în graniţe europene, ajungînd să fie actualmente organizat în 15 ţări, printre care Franţa, Spania, Marea Britanie sau Germania, şi mai nou, România. Studiul oferă date comparabile pentru toate ţările în care este implementat. Cele 363,740 de voturi cumulate la nivel european, oferite de cititorii Reader’s Digest, au adus în discuţie peste 114,810 de produse.

Lansat în România în numărul de ianuarie al revistei Reader’s Digest, şi derulat pe o perioadă de o lună, pe un eşantion de respondenţi selectaţi dintre cititorii revistei, studiul a desemnat 25 de branduri cărora cititorii revistei le-au acordat încrederea lor, cea mai înaltă distincţie cu care un consumator poate onora un brand sau altul.

Campionul câştigătorilor multinaţionali este brandul Nokia, care şi-a adjudecat trofeul categoriei Telefonie Mobilă atât în România, cât şi în toate celelalte 14 ţări europene unde s-a desfăşurat studiul Trusted Brand. Connex este brandul de telefonie mobilă care a acumulat cele mai multe voturi la capitolul Operator Telefonie Mobilă.

La Bănci, BCR s-a clasat pe locul cel mai înalt al podiumului, acumulând puţin sub 40% din voturile cititorilor Reader's Digest. Visa a fost votat drept cardul în care respondenţii au cea mai mare încredere (înregistrând performanţa de a primi acest titlu şi în alte 13 ţări), iar ASIROM a fost desemnat drept cel mai de încredere brand din domeniul Asigurărilor. Liderul categoriei Automobile este Mercedes, iar Petrom ocupă acelaşi loc fruntaş în topul Benzinăriilor. Brandul numărul unu în Calculatoare: Intel. Phillips şi-a adjudecat poziţia similară la categoria Electrocasnice. Metro este brandul de Centru Comercial ce inspiră cea mai multă încredere românilor.

Ariel şi Head & Shoulders se dovedesc două pariuri câştigate ale producătorului Procter & Gamble, adunînd un vot de încredere decisiv atât de la respondenţii studiului Trusted Brand din România, cât şi din alte 5 ţări în care s-a desfăşurat sondajul (Ariel). Un alt campion multinaţional, brandul Colgate, şi-a asigurat recunoaşterea internaţională în 6 din cele 14 ţări în care s-a desfăşurat sondajul (inclusiv România). Categoria Cosmetice a fost câştigată de Avon, marcă care a întruchipat încrederea pentru cititorii Reader's Digest din alte trei ţări europene pe lângă România.

Brandul Mobexpert a fost desemnat drept câştigător al încrederii cititorilor Reader's Digest la categoria Mobilă. Eurovita sunt cele mai de încredere vitamine, în timp ce brandul Coldrex deţine aceeaşi poziţia de forţă pe piaţa Medicamentelor împotriva Răcelii.

La categoria Apă Minerală, Borsec a însumat cele mai multe dintre preferinţele românilor. Brandul Prigat a triumfat pe segmentul Sucuri Naturale. Marca Bunica este premianta categoriei Ulei de gătit, iar Knorr este brandul cel mai cel mai de încredere când vine vorba de Condimente.

Preşedintele României, Traian Băsescu, este în continuare figura publică în care respondenţii au cea mai mare încredere, aşa cum indică şi sondajele de opinie efectuate la nivel naţional. La capitolul media, PRO TV domină segmentul TV, Europa FM pe cel radio, iar Jurmalul Naţional a fost votat drept cel mai de încredere cotidian.

Toate mărcile câştigătoare au dreptul ca, timp de un an, să folosească însemnul Trusted Brand în toate campaniile de presă de pe teritoriul României, inclusiv pe eticheta de produs. Rezultatele integrale ale studiului vor fi publicate în numărul de mai al revistei Reader's Digest, care poate fi găsit la toate punctele de difuzare a presei începând cu data de 26 aprilie. În urma studiului efectuat printre cititorii revistei, Reader's Digest a desemnat si câştigătorul cuptorului cu microunde: Marcut Petru, 49 de ani, medic veterinar din Timişoara!

Editură internaţională de reviste, muzică şi cărţi, Reader's Digest este în sine unul din cele mai de încredere branduri a nivel global. Fondată în 1922, Reader's Digest apare astăzi în 50 de ediţii în întreaga lume, în 21 de limbi, fiind cea mai citită revistă şi cea mai mare editură pe plan internaţională. Lansată în octombrie 2005 şi în România, Reader's Digest a cucerit cititorul roman însetat de subiecte de interes general. Publicaţia a vândut, conform BRAT, peste 130.000 de exemplare lunare!

Despre Reader's Digest


Cristina Moldovan
cristina.moldovan@rd.com

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/readers-digest/cititorii-readers-digest-au-ales-branduri-de-incredere-ale-anului-2006