Privatizarea CFR Mesagerie - Monalisa Investments

BUCURESTI - 14 decembrie 2005

Comunicat tip General in Afaceri

Privatizarea CFR Mesagerie - o afacere paguboasa pentru Grupul de firme Miami-Group

In anul 2004 SC Monalisa Investments SRL, parte a Miami Group, a cumparat de la CFR Calatori, prin licitatie la Bursa Romana de Marfuri, actiunile CFR Mesagerie. Valoarea actiunilor a fost de aproximativ 7 miliarde de lei.

După semnarea contractului de vânzare-cumpărare a CFR Mesagerie SA, vânzătorul -SNTCF CFR Călători SA, a denunţat protocolul semnat cu CFR Mesagerie, generând cumpărătorului, SC Monalisa Investments SRL, pierderi financiare lunare în valoare de circa 8 miliarde lei ROL.
Vanzatorul - CFR Calatori , prin rea vointa, a ascuns o serie de informatii investitorului la data cumpararii actiunilor, existand neconcordanţe intre Dosarul de Privatizare şi realitatea societăţii. Sursa de venituri a CFR Mesagerie era reglata printr-un protocol cu CFR Calatori, iar falsul echilibru financiar si economic descris in Caietul de Sarcini a fost descoperit dupa incheierea contractului de vanzare-cumparare.

Practic, la data semnarii contractului de vanzare-cumparare, Monalisa Investments nu a stiut ca intre CFR Calatori si CFR Mesagerie exista o conventie de prestari servicii prin care CFR Mesagerie primea lunar de la CFR Calatori sume de bani care erau destinati platii salariilor. Ascunderea informatiilor cu privire la aceasta conventie din Protocol a fost de fapt o lovitura sub centura care a condus la un grav dezechilibru economico-financiar al societatii imediat dupa privatizare.

La data de 1 ianuarie 2005 Monalisa Investments s-a vazut pusa in situatia de a nu avea cum sa plateasca salariile celor peste 800 de angajati. In aceste conditii, actionarul Monalisa Investments, domnul Hassan Awdi, a platit timp de 8 luni diferentele pentru salariile angajatilor CFR Mesagerie din resurse proprii.
Situatia a fost semnalata in repetate randuri atat conducerii CFR Calatori, cat si Ministerului Transportului. De altfel, CFR Calatori a recunoscut ca in momentul privatizarii afacerea nu putea fi rentabila in conditiile contractuale respective! Toate discutiile care au avut loc in aceasta perioada nu au dus la nici un rezultat!

In luna septembrie 2005 angajatii CFR Mesagerie au incetat spontan munca, lucru care a condus la paralizarea activitatii de difuzare de presa in intreaga tara. Situatia s-a rezolvat cu eforturi mari, prin folosirea unei flote auto consistente.
In acest moment CFR Mesagerie functioneaza la jumatate din capacitate, iar angajatii nu isi pot lua salariile.

Desi a dorit sa remedieze situatia si sa sa redreseze activitatea societatii CFR Mesagerie, Monalisa Investments a introdus o actiune de anulare a contractului de vanzare-cumparare, cerererea de chemare in judecata formand obiectul dosarului nr. 2911/2005 aflat pe rolul Tribunalului Bucuresti, sectia Comerciala.

Ultimul plan de redresare a activitatii CFR Mesagerie a fost trimis Domnului Director General al CFR Calatori, Alexandru Noaptes, in data de 2 decembrie 2005, iar aprobarea lui este singura solutie pentru a se rezolva situatia. Monalisa Investments a trimis si un Memoriu in atentia Ministrului Transportului, Domnul Gheorghe Dobre, pentru a se implica in aceasta problema.

Acţionarul majoritar al CFR Mesagerie SA, dl Hassan Awdi este cetăţean american de origine libaneză, si a suportat timp de 8 luni cheltuieli lunare suplimentare pentru acţiuni investiţionale consistente. Toate acestea sunt pierderi înregistrate de către SC Monalisa Investments SRL şi sunt evidenţiate în contabilitatea CFR Mesagerie SA.

Monalisa Investments face toate eforturile pentru ca angajatii CFR Mesagerie sa isi primeasca salariile si activitatea societatii sa fie redresata. Domnul Hassan Awdi, impreuna cu echipa sa de experti, au elaborat un plan in acest sens si asteapata o colaborare constructiva din partea Ministerului Transportului si a CFR Calatori.

Pentru mai multe informatii, precum si pentru documentele mentionate mai sus, nu ezitati sa ne contactati.



Despre Rodipet SA

Miami Group este prezent în mediul de afaceri românesc din anul 1992. Portofoliul de activităţi al grupului s-a diversificat continuu în aceşti ani: de la agricultură, producţie, distribuţie presă până la construcţii, la turism, afaceri imobiliare, servicii de consultanţă financiară şi chiar servicii de mesagerie şi servicii de asigurare pază.
Ana-Maria Pascaru
PR Director Monalisa Investments, Miami Group
Tel: +40 21 318 7000, int 224
mobil: +40 722 396 044
office@bueno.ro
office@bueno.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/rodipet-sa/privatizarea-cfr-mesagerie-monalisa-investments