Cinci secole de existență – cinci secole de legendă și frumusețe spirituală

BUCURESTI - 10 octombrie 2012

Comunicat tip General in Arhitectura / Design, Educatie / Cultura, Religie

Cunoscută pentru istoria, frumusețea și legenda care o inconjoară, Biserica Mănăstirii Curtea de Argeș a fost construită, între anii 1512-1517, de către domnitorul Neagoe Basarab, pe temeliile Catedralei Mitropolitane zidită de Vlad al II-lea Dracul, fiind considerată încă din 1654 „una din minunile lumii” (de scriitorul și călătorul arab creștin Paul de Alep).

Blocul de 4 timbre al emisiunii

Blocul de 4 timbre al emisiunii

 Când construcţia a fost gata, Negru Vodă, impresionat de frumuseţea mânăstirii, a dat ordin slujitorilor să ia scările care duceau la acoperiş pentru ca meşterii să nu mai poată coborî pentru a face altă biserică mai frumoasă, după cum se lăudaseră. Atunci ei au luat hotărârea de a-şi face aripi din şindrilă pentru a putea zbura spre sol. Dar ei s-au prăbuşit, unul după altul, iar în locul unde a căzut Manole, a apărut un izvor despre care se spune că reprezintă lacrimile Meşterului. 

Fragment din Legenda Meşterului Manole

Cu o arhitectură impresionantă, ce aparține stilului bizantin, cu influențe de artă arabă, persană și armeană, biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” a fost sființită în luna august a anului 1517. Considerat Necropola Regală a României, Pronaosul Bisericii Mănăstirii Curtea de Argeș adăpostește mormintele familiei voievodului Neagoe Basarab, pe cel al voievodului Radu de la Afumați, dar și rămășițele pământești ale Regilor Carol I și Ferdinand și ale Reginelor Elisabeta și Maria. De asemenea, în paraclisul Mănăstirii credincioșii găsesc moaștele Sfintei Filofteia și Evanghelia pictată și scrisă cu litere de aur de Regina Elisabeta, înfățișând scene din Săptămâna Mare.

 

Sărbătorind împlinirea a 500 de ani de existență a acestui lăcaș de cult încărcat de tradiție și istorie, Romfilatelia introduce în circulație emisiunea de mărci poștale „Biserica Mănăstirii Curtea de Argeș - 500 de ani”, alcătuită din două mărci poștale cu valorea nominală de 4,50 lei și 14,50 lei, plicul „prima zi” și cartonul filatelic.

 

Emisiunea aniversară se bucură și de două produse filatelice speciale: albumul filatelic, realizat în tiraj limitat de 500 de exemplare, echipat cu blocul special de două timbre al emisiunii și plicul „prima zi”, echipat cu seria cu viniete din blocul de 4 timbre, ambele numerotate cu negru de la 001 la 500 și cromolitografia, realizată într-un tiraj limitat de 250 de exemplare. Aceasta din urmă este un produs exclusiv, numerotat cu negru de la 001 la 250 și obliterat cu ștampila „prima zi”, având imprimată sigla Romfilatelia în „timbru sec”.

 

Începând cu ziua de vineri, 12 octombrie 2012, emisiunea de mărci poștale „Biserica Mănăstirii Curtea de Argeș - 500 de ani” va putea fi achiziţionată de la toate magazinele Romfilatelia din Bucureşti şi din ţară.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/romfilatelia2/cinci-secole-de-existen-cinci-secole-de-legend-i-frumusee-spiritual