Timbrul românesc aniversează 70 de ani de la fondarea Universității de Medicină și Farmacie Tîrgu Mureș

BUCURESTI - 14 mai 2015

Comunicat tip General in Educatie / Cultura

Aducând în atenția publicului unul dintre cele mai prestigioase și emblematice simboluri ale orașului
Tîrgu Mureș, Romfilatelia celebrează 70 de ani de la fondarea Universității de Medicină și Farmacie
Tîrgu Mureș, printr-o emisiune filatelică aniversară.

Timbrul românesc aniversează 70 de ani de la fondarea Universității de Medicină și Farmacie Tîrgu Mureș

Timbrul, al cărui rol educativ și-a spus cuvântul de-a lungul timpului, devine astfel instrument de promovare al unuia din cele mai faimoase și apreciate simboluri ale orașului Tîrgu Mureș - Universitatea de Medicină și Farmacie.

Tîrgu Mureș este un oraș tradițional academic, cu o trimitere către istoria prezentă la fiecare pas. Clădirea care adăpostește Universitatea a fost construită între anii 1906 și 1907 de către primăria orașului, după un proiect realizat de frații Grünwald, în stil secession. Ulterior, Universitatea a trecut prin mai multe procese de reorganizare, primind numele actual în anul 1991 și devenind un reper în învățământul medical, cu clădiri moderne, facilități unice ce înlesnesc programele educaționale și o infrastructură inovativă de cercetare la standardele cele mai înalte.

Emisiunea de mărci poștale 70 de ani, Universitatea de Medicină și Farmacie Tîrgu Mureș se alătură astfel tuturor manifestărilor ocazionate de această aniversare , marcând un moment unic în existența acestui lăcaș academic emblematic, cunoscut și recunoscut atât la nivel național, cât și internațional, pentru rezultatele și meritele deosebite obținute de-a lungul timpului.

Cele două timbre ale emisiunii, având valorile nominale de 3,30 lei și 8,10 lei, ilustrează clădirea Universității, în diferite perioade ale existenței sale, cu siglele aferente fiecăreia.

Colița emisiunii cu valoarea nominală de 9,10 lei prezintă o imagine aeriană contemporană a clădirii, permițând astfel o cât mai bună vizibilitate a arhitecturii acesteia.

Alături de cele două timbre, emisiunea este completată de un plic prima zi, iar ca forme de machetare au fost folosite coala de 20 timbre, minicoala de 5 timbre + 1 vinietă și colița dantelată.

Începând cu ziua de vineri, 15 mai 2015, emisiunea de mărci poştale 70 de ani, Universitatea de Medicină și Farmacie Tîrgu Mureș va putea fi achiziţionată de la toate magazinele Romfilatelia din Bucureşti şi din ţară.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/romfilatelia2/timbrul-romanesc-aniverseaza-70-de-ani-de-la-fondarea-universita-ii-de-medicina-i-farmacie-tirgu-mure