COMUNICAT

BUCURESTI - 22 februarie 2005

Comunicat tip General in Afaceri

Grupul Rompetrol a luat decizia de a sprijini suplimentar cercetările demarate de instituţiile statului în sectorul petrolier, punând la dispoziţia Parchetului General, a Comisiei Parlamentare pentru Industrii şi Servicii din cadrul Camerei Deputatilor şi tuturor celor interesaţi – acţionari, ziarişti etc., în limitele permise de lege, orice document legat de procesul de privatizare si îndeplinirea obligaţiilor post privatizare.

Astfel, la sediul rafinăriei Petromidia se înfiinţează o cameră de date pentru consultarea acestor documente, iar reprezentanţi ai Rompetrol special desemnaţi stau la dispoziţia celor interesaţi cu documentele cerute şi cu explicaţii în măsură să clarifice decizii sau situaţii specifice.

Rompetrol susţine expres iniţiativa Comisiei pentru Industrii şi Servicii din cadrul Camerei Deputaţilor, precum şi a altor comisii parlamentare, de a se deplasa la sediul Petromidia, în cadrul programului de verificare a legalităţii privatizării rafinăriilor, pentru clarificarea oricăror aspecte legate de privatizarea şi activitatea economică a acesteia, considerând că o analiză realistă şi detaliată nu poate începe decât la faţa locului.

Acest demers este necesar şi obligatoriu pentru Rompetrol - companie ce acţionează exclusiv în acord cu principiul transparenţei. Lămurirea problemelor legate de procesul de privatizare a rafinăriilor româneşti va înlătura societăţile care parazitează acest domeniu economic, precum şi încercările grupurilor de interese din spatele acestora de a distrage atenţia de la fraudele comise de mafia petrolului.

Privatizarea şi activitatea rafinăriei au facut, deja, obiectul unui dosar instrumentat de PNA şi al nenumăratelor controale ale autorităţilor fiscale, pe parcursul anului 2004. În octombrie trecut, după cum a declarat dl. Procuror General Ioan Amarie în cadrul unei emisiuni televizate, procurorii au constatat că în procesul de privatizare a rafinăriei Petromidia nu există fapte de corupţie.

Decizia Parchetului General şi a Comisiei Parlamentare de a verifica privatizarea tuturor rafinăriilor, tratând astfel în mod egal jucătorii de pe această piaţă, este salutară. Grupul Rompetrol apreciază că de transparenţa şi corectitudinea acestor cercetări depind atât climatul concurenţial cât şi mediul investiţional din România.

“ Suntem convinşi că instituţiile statului îşi vor desfăşura activitatea cu eficienţă şi vor lămuri, favorabil şi în cel mai scurt timp, orice aspect legat de rafinăria Petromidia şi, în special, de diferenţele faţă de alte rafinării. Petromidia îşi desfăşoară activităţile comerciale în deplină transparenţă şi legalitate, iar acest lucru se va clarifica în primul rând cu sprijinul legii. Este în folosul companiei, a acţionarilor şi al angajaţilor săi, cât şi al bunului mers al economiei româneşti ” spune Sorin Potânc, directorul Rompetrol Rafinare S.A..
.

Despre Rompetrol

Departamentul de Relatii Publice si Comunicare
Grupul Rompetrol


Luiza Sarpe
30 77 403
luiza.sarpe@rompetrol.com

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/rompetrol/comunicat37