Eveniment aniversar Rotary Club Bucuresti - 20 de ani de la re-chartarea RC Bucuresti

Locul desfasurarii: Hotel J.W. Marriott Grand Hotel

Organizator: Rotary Club Bucuresti

Eveniment aniversar Rotary Club Bucuresti -  20 de ani de la re-chartarea RC Bucuresti

Rotary Club Bucureşti are plăcerea să vă invite să sărbătorim împreună evenimentele aniversare ale lunii aprilie cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la re-chartarea clubului nostru, în 1992. Prin re-chartarea acestui club, iniţial înfiinţat pe 8 aprilie 1929 s-a repus în drepturi a Rotary International în România, după mai mult de 50 de ani de interzicere a acestei organizaţii non-profit în serviciul comunităţii, al cărei ţel este rezumat cel mai bine de sloganul ei : Serve above Self – A servi mai presus de tine !

Aşadar vă invităm la : 

Concertul aniversar la 20 ani de existenţă a Rotary club Bucureşti  

şi la  

Balul Aniversar Rotary Club Bucureşti. 

 Concertul aniversar la 20 ani de existenţă a Rotary club Bucureşti este susţinut de violonistul de renume Alexandru Tomescu şi Cvartetul Ad Libitum. Acest concert va avea loc Duminică, 22 Aprilie, ora 18:00 la Ateneul Român. Costul unui loc la acest prestigios concert este de 100,-lei. 

Balul Aniversar Rotary Club Bucureşti, care va avea loc Vineri, 27 Aprilie 2012, ora 19:00, J.W. Marriott Grand Hotel, in salonul Grand Ballroom.

Costul unui loc la bal este de 300,- lei. 

 Pentru orice informaţii suplimentare legate de procurarea biletelor pentru concert şi pentru bal, vă rugăm sa ne scrieţi pe adresa de e-mail a clubului:

rotarybucharest@gmail.com sau să ne sunaţi la

nr. de telefon : 0723 182 850 – Mădălina Ţurcanu – secretar club –  

 Vă aşteptăm cu drag şi prietenie la evenimentele noastre! 

Cu distinse salutări rotariene,

Adrian Neil Şerb

Preşedinte 2011 -2012 RC Bucureşti 

www.rotary-bucharest.org

Despre ROTARY CLUB BUCURESTI

Rotary Club Bucuresti, primul club Rotary International infiintat in Romania, reuneste profesionisti de elita in domeniile lor de activitate ca impreuna sa sustina dezvoltarea comunitatilor din care fac parte prin proiecte umanitare. De-a lungul timpului, Rotary Club Bucuresti a sprijinit renovarea scolilor, dotarea spitalelor, educarea tinerilor, formarea personalului medical si sustinerea tinerelor talente.

Confirmare pana la data: 4 aprilie 2012

Participare: Taxa de participare