Lansare la Diverta Magheru - Mircea Eliade. Pagini regăsite de Mircea Handoca (Editura Lider, 2008)

BUCURESTI - 2 decembrie 2008

Comunicat tip General in Educatie / Cultura

În data de 3 decembrie 2008, la ora 18.00, Diverta Magheru este gazda lansării ineditei lucrări a lui Mircea Handoca, intitulate Mircea Eliade. Pagini regăsite. Cartea este publicată de către Editura Lider. La evenimentul de lansare vor fi prezenţi alaturi de autor criticul literar Dan C. Mihăilescu si redactorul-şef de la Jurnalul literar Nicolae Florescu. La finalul evenimentului, autorul va oferi o sesiune de autografe publicului Diverta, prezent la lansare.

Cartea lui Mircea Handoca intitulată Mircea Eliade. Pagini regăsite este alcătuită din două părţi. În prima secţiune sunt prezentate câteva eseuri inedite despre personalitatea scriitorului şi istoricului religiilor: Mircea Eliade, politica şi politicienii, publicistica interbelică, cea a exilului, precum şi receptarea critică a câtorva romane interbelice. Cea de-a doua parte a volumului este consacrată reproducerii şi comentărilor ineditelor eliadiste: variante necunoscute din Romanul adolescentului miop, Scrisori din tinereţe, capitol din Mătrăguna (necunoscut pe plan mondial).
Lucrarea este un adevărat eveniment editorial şi va constitui o revelaţie atât pentru publicul larg, cât şi pentru exegeţii operei marelui scriitor.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/s-c-editura-lider-s-r-l-/lansare-la-diverta-magheru-mircea-eliade-pagini-regasite-de-mircea-handoca-editura-lider-2008