Monumentele municipiului Constanţa promovate în extrasezon

Constanta - 19 octombrie 2010

Comunicat tip General in Turism

Federaţia Asociaţiilor de Promovare Turistică din România (FAPT), împreună cu agenţia de publicitate Groove Hour Constanţa, au demarat în luna Octombrie 2010 o acţiune de promovare a monumentelor din municipiul Constanţa, desfăşurată în cadrul proiectului de informare şi promovare turistică “i-Tour”.

În baza protocolului de colaborare pentru susţinerea turismului naţional, încheiat între FAPT şi agenţia de publicitate Groove Hour, aceasta din urmă a donat hotelurilor din municipiul Constanţa şi Asociatiei de Promovare Litoral – Delta Dunării, albumul ce reuneşte, în paginile sale, toate monumentele de patrimoniu ale municipiului. Albumul conţine imagini de ansamblu, detalii şi informaţii documentare despre monumentele municipiului Constanţa, fiind o premieră în prezentarea şi promovarea valorilor naţionale de patrimoniu. Albumul este realizat în scop didactic şi va contribui cu siguranţă la reţinerea turiştilor cât mai mult timp în zonele de vacanţă prin informare.

Unităţile de cazare din Constanţa au primit un număr de albume corespunzător cu numărul de camere ale fiecăreia, iar Asociaţia de Promovare Turistică Litoral Delta – Dunării a participat cu aceste albume la Târgul de Turism al României ce a avut loc în perioada 7 – 10 Octombrie 2010 la Palatul Parlamentului din Bucureşti, susţinând aceasta iniţiativă de promovare a Constanţei în extrasezon.

Iniţiativa nu este prima de acest gen desfaşurată în baza protocolului de colaborare între FAPT şi agenţia de publicitate Groove Hour. În acest an, împreună, au realizat cea mai amplă campanie de informare turistică de până acum pe Litoral. În sezonul estival, prin „i-Tour”, au fost tipărite peste 1.000.000 de pliante de informare turistică, diseminate în peste 400 de locaţii in zonele de trafic maxim din ţară: Litoral, Delta Dunării şi Valea Prahovei. Prin campaniile de informare turistică realizate prin „i-Tour”, încă din 2005, se ating anual peste 2.000.000 de turişti.

„Prin această iniţiativă de promovare si informare turistică ne dorim să creştem gradul de conştientizare al turiştilor cu privire la patrimoniul istoric şi cultural pe care Constanţa il oferă, ca oraş - destinaţie turistică. În perioada de extrasezon, când Litoralul nu mai atrage turişti pasionaţi de mare şi plajă, municipiul Constanţa oferă ca alternativă explorarea vestigiilor antice sau a oraşului interbelic din zona peninsulară. Ne bucurăm că parteneriatul cu FAPT aduce încă o iniţiativă frumoasă pe Litoral atunci când interesele potenţialilor turişti se indreaptă către sezonul de iarnă. Prin această iniţiativă încurajăm oaspeţii hotelurilor să viziteze bogatul patrimoniu al municipiului şi să revină cu drag în fiecare an, indiferent de sezon.” Dragos Paiu, Director Marketing Groove Hour

„O destinaţie turistică este competitivă şi atractivă pentru turisti în măsura în care deţine un patrimoniu natural şi antropic complex. În cazul litoralului românesc, principala atracţie, în timpul sezonului, o reprezintă Marea Neagră – plaja, apa mării, factorii terapeutici – însă nu trebuie să uităm că această regiune are un bogat patrimoniu istoric, cultural şi arhitectural ce poate oferi o alternativă interesantă turiştilor în perioada de extrasezon sau – de ce nu – chiar în timpul sezonului. Ne bucurăm să putem oferi turiştilor acest tip de materiale, care să îi ajute în descoperirea unor variante interesante de petrecere a timpului liber pe litoral şi suntem convinşi că încurajarea turismului cultural este un pas cheie în contracararea sezonalităţii specifice litoralului românesc.” Corina Martin , Preşedinte FAPT

“Orice turist, de tip business sau leisure, are nevoie de informaţii despre obiectivele turistice ale unei destinaţii. În cazul oraşului Constanţa acest album reflectă potenţialul enorm pe care îl are în extrasezon pentru atragerea şi delectarea turiştilor. Albumul pe care l-am primit şi l-am pus la dispoziţia turiştilor gratuit în baza proiectului „i-Tour” ne ajută sa reţinem oaspeţii hotelului nostru mai mult timp în oraş prin promovarea posibilităţilor de petrecere a timpului liber. Pliantele de promovare turistică pe care le-am primit gratuit alături de album ne ajută să localizăm pe hartă monumentele, oferind astfel un serviciu complet de consiliere la receptie, sprijinind serviciile de calitate pe care hotelul nostru le oferă.” Maria Silvia Vasiliu, manager hotel inclus in proiectul i-Tour

Despre S.C. Groove Hour S. R. L.

„i-Tour”, este un proiect naţional de informare şi promovare turistică, iniţiat în 2005 de Groove Hour, iar în 2010 el vine cu cea mai amplă campanie de informare turistică realizată până acum. Anul acesta, prin „i-Tour”, au fost tipărite peste 1.000.000 de pliante de informare turistică gratuite diseminate în locaţii din zonele de trafic maxim din ţară: Litoral, Delta Dunării şi Valea Prahovei. Campaniile anuale de informare turistică iniţiate vin în sprijinul a peste 2.000.000 de turişti.

Federaţia Asociaţiilor de Promovare Turistică din România
Dep. Comunicare
Denisa Raucescu
0241 831 321
office@federatiaturism.ro
www.federatiaturism.ro

Sc Groove Hour SRL
Dep. Marketing
0241 618 255
office@groovehour.com

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/s-c-groove-hour-s-r-l-/monumentele-municipiului-constanta-promovate-in-extrasezon