De la Horch la Audi

Focsani - 1 aprilie 2009

Comunicat tip General in Auto

* 100 de ani Audi: o expozitie deosebita din cadrul muzeului Audi etaleaza cele mai vechi modele Audi
* Premiera mondiala a modelului reconstruit Audi Front 225 Special Roadster
* Modelul Audi tip A din 1911 expus pentru prima data in Ingolstadt
* Benzile desenate prezinta inceputurile marcii Audi

De la Horch la Audi

Ingolstadt - Muzeul Mobil din Audi Forum Ingolstadt a organizat o expozitie spectaculoasa pentru a sarbatori centenarul marcii Audi. In vederea acestui eveniment unic, intitulat 'De la Horch la Audi: istoria perfectiunii are un nou nume ', au fost stranse laolalta automobile de epoca din toate colturile Europei. In perioada 11 martie - 16 iulie 2009, vizitatorii Muzeului Audi vor putea admira treisprezece automobile construite inainte de al doilea razboi mondial, inclusiv primul model care a purtat numele Audi, Audi tip A din 1911, si o premiera mondiala - modelul Audi 225 Front Special Roadster din 1935, care a fost reconstruit recent. Atat aceste modele, cat si multe alte exponate sunt singurele de acest gen care mai pot fi admirate in toata lumea.
AUDI AG se bucura de o istorie si o traditie remarcanta. Inainte de finele secolului al 19-lea, August Horch a infiintat la Köln o firma cunoscuta sub numele de Horch & Cie. Motorwagen Werke. In 1902, a mutat-o la Zwickau in Saxonia, iar in 1904 firma a fost reorganizata in societate pe actiuni.
In 1909, in urma unui conflict cu membrii consiliilor de administratie si de supervizare, August Horch a parasit firma si, cateva saptamani mai tarziu, a infiintat o a doua firma constructoare de automobile, tot in Zwickau. De vreme ce nu-si putea folosi numele deoarece era marca inregistrata, a ales traducerea sa in latina: cuvantul german 'Horch!' (care inseamna 'Asculta!') a devenit 'Audi'. Folosirea acestei forme de imperativ in latina i-a fost sugerata de fiul unuia dintre partenerii sai de afaceri care studia latina si care urmarise cu interes discutia privind alegerea unui nou nume.Constructia de automobile a inceput la scara restransa, conform principiului de baza al lui Horch de a construi doar 'automobile bune si rezistente', insa dupa numai cativa ani Audi a devenit deja una dintre cele mai cunoscute marci germane de automobile. S-a bucurat de succes in cadrul curselor automobilistice inca de la inceput.
Victoriile repurtate la Raliurile alpine austriece organizate intre 1911 si 1914 au facut cunoscut numele Audi pe scena internationala. Modelul Audi tip C 14/35 PS a obtinut un succes rasunator fiind denumit 'Invingatorul alpin'.
Muzeul Audi va expune nu mai putin de treisprezece dintre cele mai vechi automobile Audi care mai exista in lume. Pentru a prezenta intr-o maniera cat mai deosebita nu doar aceste automobile de epoca, ci si povestiri despre inceputurile firmei, inclusiv din perioada de pana la intreruperea de lunga durata a activitatii firmei cauzata de al doilea razboi mondial, organizatorii expozitiei au ales o abordare neobisnuita.
Povestirile s-au transformat intr-un storyboard, iar acesta a luat forma unor benzi desenate. Fiecare pagina prezinta povestiri, intamplari si momente de cotitura din istoria firmei Audi. Alegerea numelui, demiterea lui August Horch, primul model cu opt cilindri, fabricarea in premiera in Germania de catre Audi a automobilelor cu volanul pe partea stanga, concurenta pentru prima sigla Audi amplasata pe grila radiatorului, cumpararea firmei de catre DKW si infiintarea ulterioara a Auto Union - cronica continua pana in momentul in care, la izbucnirea razboiului, al doilea producator de automobile ca marime din Germania a fost nevoit sa intrerupa fabricarea autoturismelor pentru publicul larg. Dupa cum explica Stefan Felber de la Muzeul Audi 'Istoria Audi este mult prea incitanta pentru a fi expusa intr-o maniera conventionala. Ne-am straduit sa o facem usor de inteles de la prima vizionare, atat pentru adulti, cat si pentru copii.'
Iubitorii de automobile vor aprecia ocazia de a admira exemple remarcabile din istoria de inceput a firmei Audi, in special modelul Audi Front Roadster de o eleganta fara varsta, care este expus pentru prima data. Doar doua exemplare din acest prototip au fost construite in 1935 si ambele au disparut. In consecinta, Audi Tradition i-a furnizat firmei specializate Zinke din Zwönitz un sasiu original si aceasta a fost in masura sa construiasca o replica a caroseriei avand la dispozitie doar fotografii. Acum, acest roadster, un 'vis in alb', este expus in premiera mondiala in cadrul Muzeului Mobil Audi.
Un alt element de exceptie este modelul Audi tip A, construit in 1911.
Expus pentru prima data la sediul firmei din Ingolstadt, acesta este automobilul cu numarul 78 construit de Audi in Zwickau si cel mai vechi care a supravietuit. Acest model unic tip A, cu un motor de 26 cp, putea atinge viteza de 75 km/h. Pentru expozitia 'De la Horch la Audi - istoria perfectiunii are un nou nume', acest model a fost pus la dispozitie cu titlu de imprumut de Muzeul tehnic national din Praga, acum fiind prima data cand este disponibil in aceasta maniera.
Exponatul de pe locul doi ca vechime, un model Audi tip E construit in 1913, are si el in spate o istorie impresionanta. Motorul lui de 55 cp, cu o capacitate cilindrica de 5,7 l, este cel mai mare construit de Audi la Zwickau. Acest model a ramas in productia de serie pana in 1924. In cadrul acestei expozitii sunt expuse doua exemplare, unul din primul si celalalt din ultimul lot de productie. Desi ambele au caroserii asemanatoare de autoturism decapotabil, modificarile implementate in decursul a 11 ani sunt evidente. Totusi, eroul curselor automobilistice ramane fara indoiala modelul 'Invingatorul alpin', Audi tip C, construit intre 1911 si 1925. Avandu-l printre piloti pe insusi August Horch, acest automobil a castigat Raliul alpin austriac, la vremea respectiva cel mai solicitant eveniment automobilistic de acest gen, de trei ori consecutiv, ultima oara in 1914. Automobilul expus dateaza din 1919 si este inca functional.
Audi a inregistrat o serie de inovatii tehnice in 1923 prin modelul Audi tip M, la acea vreme unul dintre cele mai scumpe si luxoase automobile din Germania. Motorul dispunea de un bloc al cilindrilor din aliaj usor si un arbore cu came in chiulasa pus in miscare de un arbore vertical si de angrenaje conice. A fost montat si un filtru pentru aerul admis. Acest model Audi a fost primul dotat cu frane la toate cele patru roti. Pretul de catalog de 22.300 de marci germane nu era la indemana oricui: au supravietuit doar trei dintre cele 228 de unitati vandute, impreuna cu un sasiu suplimentar. Automobilul expus este un model demontat in partile componente, menit sa ilustreze dotarile tehnice si maiestria remarcabila a acestui model. Audi tip M a fost urmat de primul model Audi cu opt cilindri, Audi tip R 'Imperator', care a doborat bariera simbolica de 100 cp. Modelul expus a fost construit in 1929 si este singurul exemplar din lume care a supravietuit.
In 1931, Audi a inceput fabricarea modelului tip P, primul automobil mini din istoria marcii. Multi ani s-a crezut ca nu mai exista niciun exemplar, insa in 2003 a fost descoperit unul intr-un hambar din Ludwigsburg. Documentele automobilului indicau faptul ca ultimul proprietar fusese primarul unui oras din regiunea Suabia din Germania si ca automobilul fusese scos din circulatie in 1955, asteptand timp de aproape o jumatate de secol sa fie trezit din somn precum Frumoasa din Padurea Adormita. In urma unui proces complex de restaurare desfasurat la Riga, in Letonia, Audi Tradition este acum in masura sa expuna acest automobil neobisnuit, singurul model tip P care a supravietuit. Aceasta prima editie a expozitiei centenare Audi este completata de automobile fabricate de Auto Union de la infiintare si pana in anul 1940: doua modele diferite de Audi Front 225 din anul 1935 si ultimul model Audi care a aparut inainte de izbucnirea razboiului, Audi 920 din anul 1939.




Sursa: Porsche Romania / Scorpion






Despre S.C. Scorpion Exim S.R.L.

Inca din 1998 SCORPION este distribuitor Volkswagen si Audi pe judetele Vrancea, Galati si Braila.
Experienta dobandita in acest timp garanteaza calitatea tuturor serviciilor pe care le oferim:
- 'One Stop Shop' - finantare, asigurare si servicii post-vanzare. Pe toata durata contractului de finantare - in leasing sau credit - clientul beneficiaza de consultanta specializata atat din partea companiei noastre cat si din partea personalului Porsche Bank.
- service complet pentru intreaga gama de autoturisme Volkswagen si Audi;
piese de schimb din stoc sau la comanda.
Noul showroom Scorpion Exim din Focsani, Calea Moldovei nr.16 va asteapta zilnic, de luni pina vineri intre orele 8-20 si sambata intre orele 8-13.
Pentru orice intrebari, consultantii nostri de vanzari si service va stau la dispozitie la telefoanele:
0237 - 236.866 - Romtelecom centrala;
0237 - 236.868 - Receptie directa Mecanica;
0237 - 236.869 - Receptie directa Tinichigerie;
0721 - 330.395 - Mobil Vodafone;
0740 - 046.460 - Mobil Orange.
De asemenea, va asteptam showroom-ul Scorpion din Galati, Str. Brailei nr. 269, de luni pina vineri intre orele 8-20 si sambata intre orele 8-13.
Secretariat: 0236-44 00 00
Vanzari VW: 0236-49 92 94
Programari Service: 0236-44 00 01
0236-44 00 02
Fax: 0236-44 44 99
Tractari non-stop: 0731-24 02 40
Departamentul Marketing & Comunicare.
email: dan.stefan@scorpion.ro, Tel./Fax: 0237 236 866 int. 201
http://danyrolux.blogspot.com - Stiri si comunicate auto privind marcile Volkswagen si Audi

dan.stefan@scorpion.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/s-c-scorpion-exim-s-r-l-/de-la-horch-la-audi