Cladirea de birouri Grigore Alexandrescu- un nou proiect Aquincum Invest

BUCURESTI - 10 iunie 2009

Comunicat tip General in Constructii

Bucuresti,10 Iunie 2009 – Compania Aquincum Invest, unul dintre cei mai importanti provideri de solutii complexe de management de proiect, managementul costurilor, constructiilor si servicii de consultanta, membru al Obuda-Ujlak Group, are placerea sa va anunte finalizarea lucrarilor de inaltare a structurii de sustinere pentru o noua cladire de birouri situata in strada Grigore Alexandrescu. Aflandu-se in apropierea uneia dintre cele mai importante zone business din Bucuresti, cladirea este realizata la initiativa catorva investitori romani si straini si reprezinta dovada faptului ca efectele crizei financiare pot fi combatute cu o buna administrare a costurilor.

Noul proiect se intinde pe o suprafata de aproape 9000 mp construiti si este structurat pe parter si 5 etaje cu spatii de birouri, plus inca 2 etaje subterane cu parcare si spatii tehnice. Executata pe structura de beton armat, imobilul va avea pereti cortina opaci si trasparenti iar fiecare etaj va cuprinde compartimentari pentru spatiu deschis ('open spaces'), scara si lifturi, toalete si camere de intalniri. Spatiile luminoase alocate fiecarui nivel (inaltime libera de 2.80 m) si sistemul sofisticat de climatizare vor oferi conditii perfecte pentru un mediu de lucru relaxant si productiv. 80 locuri de parcare vor fi disponibile in subteran. Cladirea va fi disponibila pentru utilizare incepand cu trimestrul IV al acestui an.

“Pentru noi, fiecare proiect reprezinta o provocare avand in vedere ca trebuie sa coordonam toti participantii implicati in proiect si in acelasi timp sa armonizam interesele tuturor pentru a atinge scopul final: terminarea proiectului intr-un buget stabilit, pana la deadline-ul fixat si la calitatea asteptata. Adevarata provocare a fost realizarea unei constructii intr-o zona atat de aglomerata si printre cladiri atat de vechi, dar experienta inginerilor implicati precum si cea a contractorului general au eliminat orice posibil risc.” declara Szilagyi Csaba, Director General al Aquincum Invest.

Contractorul general este o companie de constructii de origine turca avand deosebit de multa experienta in realizarea de proiecte mari. Lucrarile de constructie au inceput in luna septembrie 2008 cu demolarea cladirilor aflate pe spatiul destinat proiectului si continuand cu realizarea structurii subterane (stalpi, lucrari de excavatie, spraituri de sustinere, fundatie, structura subterana) finalizata in luna martie a acestui an. Inaltarea structurii cladirii a fost incheiata in luna mai. Aquincum Invest a fost implicata inca de la bun inceput in implementarea acestui proiect, prin supravegherea realizarii proiectului de design, asigurandu-se ca atinge standardele de calitate si cerintele operationale dorite. Obtinerea de licente si autorizatii necesare, managementul ofertelor de constructie, evaluarea acestora si purtarea negocierilor finale au reprezentat doar o parte dintre atributiile Aquincum Invest. Oferind supervizare tehnica, management de proiect si managementul costurilor precum si supravegherea tuturor detaliilor necesare, realizarea structurii cladirii a fost incheiata cu succes.

Prin acest proiect, Aquincum Invest a dat inca odata dovada de profesionalism si devotament dobandite in cei peste 20 de ani de experienta in domeniul imobiliar.

Despre SC AQUINCUM INVEST SRL

Despre Aquincum Invest: Aquincum Invest este filiala romaneasca a unui grup de companii ce ofera solutii complexe de management de proiect, managementul costurilor, constructiilor si servicii de consultanta. Compania este prezenta in Romania incepand din anul 2001 si pana in prezent a dezvoltat cateva sute de mii de metri patrati, obtinand satisfactia clietilor sai. Óbuda-Újlak Group, compania mama din care Aquincum face parte deruleaza proiecte in Europa Centrala si de Est de peste 20 de ani. Pentru informatii detaliate va rugam sa vizitati profilul grupului la: www.obuda-ujlak.com.
Alina Roibu
Corporate Affairs Manager
SC Aquincum Invest Srl
Tel/fax: +40 21 3200 745
Mobile: +40 742148033
Web: www.obuda-ujlak.com
member of the Óbuda-Újlak Group
alina.roibu@aquincum.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/sc-aquincum-invest-srl/cladirea-de-birouri-grigore-alexandrescu-un-nou-proiect-aquincum-invest