Yachting-ul nu este doar pentru milionari

BUCURESTI - 7 mai 2009

Comunicat tip General in Turism

Yachting-ul nu este doar pentru milionari

Round The World Travel lanseaza serviciul Yacht Charters la RBS 2009

Foarte popular in toate colturile lumii, conceptul de inchiriere de ambarcatiuni castiga din ce in ce mai mult teren si in Romania. Compania specializata Round The World Travel lanseaza la Romanian Boat Show 2009 serviciul Yacht Charters. Astfel, navigatia pe marile si oceanele lumii devine accesibila tuturor celor care sunt dornici de astfel de experiente, contrar parerilor conform carora yachting-ul este numai pentru milionari sau pentru excentrici si aventurieri.

Destinat pasionatilor de navigatie cu vele sau motor, noul serviciu disponibil si online pe www.yachtcharters.ro reprezinta modalitatea ideala de a planifica o vacanta de exceptie pe mare, unica si activa. Mii de yacht-uri sunt disponibile in orice moment al anului pentru a fi inchiriate in cele mai speciale destinatii ca Fiji, Tahiti, sau Hawaii, pe ambele coaste ale Americii de Nord, in Caraibe, Mediterana, Oceanul Indian sau marile Asiei. Aceste ambarcatiuni pot fi inchiriate la preturi rezonabile pe perioade de o saptamana sau chiar mai mult. In cazul navigatorilor incepatori exista posibilitatea de a angaja un Skipper (Capitan) care cunoaste perfect apele si traseele, iar pentru cei mai comozi exista si posibilitatea de a adauga echipajului un Chef care gateste zilnic specialitati proaspete specifice zonei. Avantajele clare ale acestui nou concept de vacanta sunt flexibilitatea si intimitatea. Nu exista trasee fixe de urmat, si nu se imparte spatiul decat cu familia sau prietenii. Accesibilitatea golfuletelor si plajelor care se vad de obicei doar la TV sau in calendare vine ca un premiu special.

www.yachtcharters.ro ofera potentialilor navigatori accesul in timp real la o baza de date de peste 1000 yacht-uri, prezentand specificatii tehnice ale ambarcatiunilor, poze, date despre modalitatea de inchiriere, echipamente obligatorii si optionale, precum si preturi si oferte speciale. Echipa Round The World Travel ofera consultanta in alegerea destinatiei, yacht-ului si mai ales a echipajului, precum si siguranta unui contract cu un operator profesionist de travel care isi asuma responsabilitatea pentru serviciile promise. Astfel se elimina emotiile generate de plata online a unor servicii de mii de euro unor provideri mai mult sau mai putin cunoscuti aflati la mii de km distanta.

Preturile variaza intre 800 EUR/saptamana pentru o ambarcatiune de 12 metri cu 3 cabine pe coastele Greciei pana la cateva zeci sau sute de mii de euro saptamanal pentru un megayacht de peste 50 metri cu echipaj de 20-30 de persoane. Cele mai cautate zone sunt Mediterana in timpul verii si Marea Caraibelor pe timpul iernii si primaverii. Grupul cel mai uzual este de 6-8 prieteni care aleg sa cheltuie intre 1000 si 2500 EUR de persoana pentru o astfel de vacanta, incluzand inchirierea ambarcatiunii, echipajul, biletele de avion catre destinatia respectiva si banii necesari vizitarii insulelor sau oraselor in care se ancoreaza.

Carmen Baltac, Managing Partner la Round The World Travel a declarat: „Dorim sa aducem pe piata din Romania un nou concept de vacanta care sa transforme obisnuinta iubitorilor de mare de a merge la uzualul resort all-inclusive in ceva unic si special cum este yachting-ul. Estimez ca pana in toamna vom avea cel putin 25 de grupuri care vor utiliza acest serviciu pe care-l punem acum la dispozitia lor, in special cu destinatiile Grecia, Croatia in vara si Insulele Virgine din Caraibe in timpul sarbatorilor de iarna ”.

Despre SC ROUND THE WORLD TRAVEL SRL

Round The World Travel este o companie specializata pe turismul de nisa infiintata in a doua parte a anului 2008 la initiativa unor antreprenori romani. Gama de servicii si pachete speciale pe care le inglobeaza sunt strans legate de descoperirea celor mai variate si neexplorate destinatii turistice din lume prin intermediul unor vacante de tipul world tour, yacht charter, adventure, honeymoon sau anniversary.
Calea Floreasca, Nr 167, Bucuresti
tel: 021 2329098
office@rtw.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/sc-round-the-world-travel-srl/yachting-ul-nu-este-doar-pentru-milionari