Proiect de lege depus la Senat care propune restituirea CNAS către asigurații din sănătate

BUCURESTI - 21 februarie 2014

Comunicat tip Administrativ / Management in Administratie Publica, Politic, Sanatate

În domeniul sănătății statul negociază tot cu statul drepturile asiguraţilor, contrar oricărui principiu de drept. Actuala organizare a CNAS, în care predomină în mod vădit conflictul de interese, este imorală şi ineficientă, stimulează risipa şi furturile enorme din sistem şi împiedică un control eficient al utilizării fondurilor.

Am depus la Senat o înîțiativă legislativă privind reorganizarea CNAS, detalii suplimentare, aiic: http://www.tody.ro/document/2014-02-18-Senator-Valeriu-Todirascu-Propunere-Legislativa-reorganizare-CNAS

Legislaţia actuală din domeniul sănătăţii este oglinda politicii etatiste, moştenită de la regimul comunist, care a determinat organizarea potrivit căreia casele publice de asigurare de sănătate sunt subordonate statului care este, în acelaşi timp, şi proprietarul principalilor furnizori de servicii de sănătate şi arbitrul care veghează la corectitudinea contractelor între furnizorii şi beneficiarii acestor servicii.

Modul de organizare a sistemului de asigurări de sănătate românesc se bazează pe modalitatea organizatorică din Germania. Deşi s-a încercat implementarea acestui sistem vestic, adoptarea lui în România s-a efectuat lacunar, punând în prim plan statul şi nu asiguraţii cu angajatorii acestora care contribuie, de fapt, majoritar la bugetul de sănătate.

Astfel, în mod fundamental deosebit faţă de sistemul german, în sistemul românesc, conducerea caselor natională şi judeţene de asigurări de sănătate aparţine, în majoritate, reprezentanţilor statului şi nu contribuabililor majoritari la bugetul de sănătate, aşa cum ar fi normal.

Teoretic, pachetul de bază al serviciilor medicale ar trebui negociat, aşa cum spune şi legea, de CNAS, în numele asiguraţilor. Totuşi, întrucât CNAS este condusă în proporţie majoritară de către stat, în fapt, această instituţie nu apără efectiv drepturile celor pe care îi reprezintă.

Banii colectaţi la Fondul naţional unic al asigurărilor sociale de sănătate provin, în principal, de la asiguraţi şi de la angajatorii lor, în părţi aproximativ egale şi, în mult mai mică măsură, de la bugetul de stat.

Organizarea caselor publice de asigurări de sănătate nu ţine seama de această proporţie a provenienţei capitalului: deşi participarea statului la bugetul de sănătate este de numai 20-25%, conducerea casei naţionale şi caselor judeţene de asigurări de sănătate aparţine în proporţie de 75-80% reprezentanţilor statului, respectiv Guvern, Preşedinţie şi reprezentanţi locali.

Principalele prevederi şi avantaje ale noii organizări a CNAS ce vor rezulta din actuala inițiativă legislativă sunt următioarele:

- Aisgurații vor decide politica de sănătate a CNAS în locul Guvernului şi al MS

- CNAS va răspunde în fața asiguraţilor și nu GuvernuluiAsigurații vor elabora lista de medicamente compensate și nu Guvernul

- Membrii Adunării reprezentanţilor, numiţi acum de politicieni, vor fi aleşi în special de asiguraţi

- Îndemnizaţiile membrilor CA al CNAS vor fi stabilite de Adunarea reprezentanţilor, cu avizul MS, nu de Guvern, cum este acum

- CA al CNAS va fi format din 10 reprezentanţi (în loc de 2, cum este acum) ai asiguraţilor şi 3 reprezentanţi (în loc de 5) ai statului

- Preşedintele şi vicepreşedintele CNAS vor fi aleşi de CA, odată la 2 ani și cu un singur mandat, deci nu vor mai fi numiți de Prim-ministru

- Toţi membrii CA al CNAS vor fi angajaţi cu normă întreagă, deci nu doar preşedintele şi vicepreşedintele

- Preşedintele CNAS va prezida CA, deci nu reprezentantul Guvernului

- Asigurații vor fi responsabilii cheltuirii banilor asiguraților și nu MS și Guvernul cum este acum, profund ineficient, risipitor, stimulând furturile enorme din sistem

 

Senator Valeriu Todiraşcu - Partidul Noua Republică

 

detalii activitate parlamentară: http://www.tody.ro/document/Senator-Valeriu-Todirascu-detalii-activitate-parlamentara-2012-2016

Despre Senat, cabinet senatorial Valeriu Todirascu

http://www.tody.ro/document/Senator-Valeriu-Todirascu-detalii-activitate-parlamentara-2012-2016

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/senator-valeriu-todirascu/proiect-de-lege-depus-la-senat-care-propune-restituirea-cnas-catre-asigura-ii-din-sanatate