Piata FMCG Regional Summit - Cum sa te dezvolti cu succes in cea mai dinamica regiune a Europei

BUCURESTI - 21 aprilie 2008

Comunicat tip General in Afaceri

Summitul industriei bunurilor de larg consum din tarile Europei de sud-est, organizat de revista Piata, va avea loc in cocheta statiune Eforie Nord de pe litoralul Marii Negre, in perioada 7-9 mai 2008. Vor fi trei zile de intalniri si discutii despre evolutii in retail, despre strategiile de piata ale producatorilor si distribuitorilor, despre consumatori, abordarea regionala a afacerilor, resurse umane si impactul politicilor autoritatilor asupra afacerilor.

Piata FMCG Regional Summit - Cum sa te dezvolti cu succes in cea mai dinamica regiune a Europei

Dezbaterile din cadrul sesiunilor tematice ale Summitului vor porni de la prezentarile speakerilor si vor continua cu dialoguri intre participanti si speakeri organizate in sesiuni interactive care beneficiaza de un spatiu de timp mai mult decat generos.

Cu cine ne intalnim la Summit
Recent, au confirmat participarea la Piata FMCG Regional Summit o serie de companii importante din zona Europei de sud-est.

Horvath & Partners, o companie independenta de consultanta in domeniul managementului va fi reprezentata de Razvan Tudor, managing consultant. Razvan Tudor va sustine o prezentare cu tema “ Importanta gestiunii resurselor umane si a culturii organizationale “.

Ficosota Syntez Ltd., companie lider in domeniul produselor cosmetice de pe piata bulgara, va fi reprezentata de Krassen Kurkchiev, general manager. Krassen Kurkchiev va sustine o prezentare cu tema “Condiţia producătorului regional; valorificarea apartenenţei locale; formarea brandurilor regionale; influenţa culturii asupra dezvoltării brandurilor regionale”.

Picadilly, puternica retea de supermarketuri din Bulgaria va fi reprezentata de Stefan Kossev, membru in consiliul director al companiei. Stefan Kossev va sustine o prezentare cu tema “Retail modern versus traditional;lanturi internationale versus lanturi regionale;experiental unui lant local; strategia de dezvoltare intr-o piata asaltata de marile grupuri internationale de retail”.

Acesti speakeri se adauga celor care confirmasera anterior participarea la Summit: Liliana Caimacan de la Unilever South Central Europe, europarlamentarul Magor Imre Csibi - vicepresedintele comisiei pentru mediu, sanatate publica si siguranta alimentara a Parlamentului Europei, Milos Ryba de la publicatia britanica Planet Retail, Marius Caluian de la MEMRB.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/senior-interactive/piata-fmcg-regional-summit-cum-sa-te-dezvolti-cu-succes-in-cea-mai-dinamica-regiune-a-europei