Învăţăm şi în vacanţă?… Da, la Şcoala de Vară SIVECO!

BUCURESTI - 14 august 2006

Comunicat tip General in IT&C

Profesori, elevi, specialişti în pedagogie şi IT îşi dau întâlnire la cea de-a treia ediţie a Şcolii de vară SIVECO de la Râmnicu Vâlcea

În perioada 21-26 august 2006, SIVECO Romania organizează sub egida Centrului Virtual de Excelenţă şi în colaborare cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării, pentru al treilea an consecutiv, o Şcoală de Vară, eveniment ce reuneşte în fiecare an peste 150 de participanţi din toată ţara şi pentru care softul educaţional reprezintă mult mai mult decât un simplu hobby.
Elevi câştigători a celor mai importante concursuri naţionale şi internaţionale de informatică, profesori cu rezultate excepţionale şi specialişti cu renume în domeniul pedagogiei transformă această şcoală într-un adevărat “atelier de creaţie şi cunoaştere”.
Anul acesta, cursanţii pot învăţa despre e-learning cu Radu Jugureanu (eContent Manager la SIVECO România) şi eDraw cu Delia Oprea (Project Coordinator la SIVECO Romania), design şi creativitate cu Greenpixel, strategii didactice cu Prof. Univ. Dr. Eugen Noveanu şi Prof. Drd. Olimpius Istrate (Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei), ce este teoria inteligenţelor multiple în opinia Dnei Oana Păcurari (Educaţia 2000+) , legile securităţii informatice şi, ca o excepţie de la tematica acestei şcoli, noţiuni şi fenomene astronomice.
În cadrul unui curs special Ana Blandiana şi Romulus Ruşan vor răspunde la întrebarea „Memoria se învaţă”?
Oferind acces la informaţie şi situaţii practice din domenii foarte variate, Şcoala de Vară SIVECO din acest an aduce în prim plan proiectul eDraw, proiect intercultural care constă în transpunerea informaţiilor şi noţiunilor din domeniul artistic în format digital. La acest proiect finanţat de Uniunea Europeană participă şi România, prin intermediul SIVECO Romania, în calitate de partener pedagogic. Respectând obiectivele acestui program, SIVECO România a dezvoltat pentru profesori şi elevi materiale multimedia care permit simularea 3D, explicarea operelor şi tehnicilor de lucru. Conţinutul digital creat reprezintă un instrument perfect de comunicare şi promovare a valorilor culturale autohtone.
Cursurile se vor desfăşura în laboratorul SEI şi sălile de clasă puse la dispoziţia participanţilor de Colegiul Naţional “Mircea cel Bătrân” din Râmnicu Vâlcea.
Consecvent interesată de investiţia pe termen lung în resurse umane strategice şi promovând principiul educaţiei continue şi inovative, compania SIVECO România reuşeşte să ofere un adevărat stagiu de pregătire participanţilor.
“Este minunat să cunoşti oameni noi, este captivant să vezi că există profesori şi elevi care doresc să aducă ceva nou în sistemul educaţional din România şi este de apreciat dorinţa lor de a petrece o săptămână din vacanţă împărtăşind din experienţa lor şi descoperind lucruri noi. Cursurile acestei şcoli de vară înseamnă cunoaştere, comunicare, inovaţie şi o lecţie de viitor, declară Radu Jugureanu, eContent Manager la SIVECO Romania.

Despre SIVECO Romania

Despre SIVECO România

Înfiintata la începutul anului 1992, SIVECO România SA este cea mai importanta firma producatoare de software din România, asigurand cea mai mare parte din volumul total al exporturilor de produse software din România în tari din Comunitatea Europeana si Statele Unite ale Americii. Între actionarii SIVECO România se numara Intel Capital, Polish Enterprise Fund V (fond de investitii administrat de Enterprise Investors), SIVECO Netherlands B.V.
SIVECO România detine pozitii de top pe piata interna de solutii de afaceri (EAS) si de servicii IT. Adresandu-se cu precadere organizatiilor mari si mijlocii, compania ofera solutii eficiente de e-business, eLearning si e-Health.
În decursul celor 14 ani de existenta, SIVECO România si-a dobândit o solida reputatie pe piata internationala, produsele sale fiind utilizate de catre 1800 de clienti din 35 de tari care se alatura celor 450 de beneficiari interni. De asemenea, compania s-a specializat în executia de proiecte informatice majore care implica dezvoltari la cerere de solutii software accesibile prin Internet si Intranet, integrarea cu alte sisteme, distributie geografica a locatiilor de acces si numar mare de utilizatori.
SIVECO România a implementat cu succes proiecte de eGovernment în cadrul unor institutii publice importante - Ministerul Educatiei si Cercetarii din România, Ministerul Finantelor Publice, Ministerul Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei, Ministerul Apararii Nationale, Ministerul Muncii si Protectiei Sociale, Ministerul Afacerilor Externe , Casa Nationala de Asigurari pentru Sanatate, Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca si Autoritatea Nationala a Vamilor - si a oferit solutii performante unor companii private de referinta - PETROM, Orange, Raiffeisen Bank, Citibank, Aerostar Bacau etc.
SIVECO România SA este certificata ISO 9001:2000 de catre compania franceza AFAQ-AFNOR, cotata printre primele 5 în lume din punct de vedere al prestigiului auditului pe care îl efectueaza si are incheiate parteneriate solide cu cele mai mari companii de software (Oracle Certified Partner, Microsoft Certified Partner) si hardware (IBM Business Partner, HP Sales and Service Partner) din lume.
Compania SIVECO Romania este membra a mai multor asociatii profesionale si de afaceri din România (AmCham, CCIFER, ARIES, ATIC, ANIAP)si internationale (Asociatia Europeana pentru Tehnologia Informatiei - EITA si Information Society Technologies Advisory Group -ISTAG) si a aderat la importante initiative globale precum UNPD Global Compact si WEF Transparency.
Mai multe informatii despre companie si produsele sale puteti obtine vizitând http://siveco.ro/
SIVECO ROMANIA SA
Bd. Maresal Averescu 8-10
Corp Stefan Odobleja
Sector 1, cod 011455
Tel: +40 (21) 3181200, 3181201
Fax: +40 (21) 3181202
marketing@siveco.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/siveco-romania/invatam-si-in-vacanta-da-la-scoala-de-vara-siveco