O premieră pentru ţara noastră: primul export românesc de know-how în domeniul proiectelor informatice complexe

BUCURESTI - 18 septembrie 2006

Comunicat tip General in IT&C

SIVECO Romania participă la implementarea sistemului informatic integrat pentru
Fondul Naţional de Asigurãri de Sãnãtate din Bulgaria

Ministrul Sãnãtãţii din Bulgaria, profesorul Radoslav Gaydarsky şi Jimmy Char, preşedintele consortiumului internaţional de firme care a câştigat licitaţia pentru implementarea sistemului informatic integrat pentru Fondul Naţional de Asigurãri de Sãnãtate din Bulgaria (sistemul NHIF), au semnat vineri 14 septembrie, contractul de implementare a acestui proiect informatic complex. Proiectul va fi coordonat de compania francezã BULL S.A.S., fiind derulat în parteneriat cu SIVECO România şi Maccabi Healthcare Services Israel.
Contractul semnat se ridicã la suma de 3 496 808 euro (fãrã TVA) iar termenul agreat pentru implementarea sistemului este de 21 de luni.
Implementarea sistemului NHIF face parte din proiectul „Reforma sectorului sãnãtãţii”, finanţat de Banca Mondialã, printr-un credit acordat guvernului Bulgariei.
Subliniind semnificaţia acestui contract pentru industria software din România, doamna Irina SOCOL, director general al SIVECO Romania declară:
„Suntem foarte mândri să anunţăm această premieră românească: începerea implementării în altă ţară (Bulgaria) a unui sistem informatic integrat de o complexitate uriasa, de către o companie din România. La export, firmele româneşti au făcut până acum vânzari de “de cutii” sau de servicii de outsourcing - aceasta este prima dată când se exportă know-how in domeniul proiectelor IT. Sperăm că acesta este primul dintr-o serie de anunţuri pe care urmează să le facem privind participarea noastră la licitaţii internaţionale pe proiecte care intră în aria noastră de competenţă (eHealth, eLearning, eCustoms, eGovernment).”

Sistemul informatic NHIF va conduce la îmbunãtãţirea calitãţii şi eficienţei activitãţilor de management şi finanţare în cadrul sectorului de sãnãtate din Bulgaria
Lansarea unui sistem informaţional NHIF funcţional este criticã în ceea ce priveşte dezvoltarea sistemului asigurãrilor de sãnãtate din Bulgaria. Implementarea cu succes a proiectului va conduce la o îmbunãtãţire a managementului şi a finanţãrii sectorului, va întãri controlul tuturor activitãţilor corelate, sporind totodatã şi eficienţa acestora. Astfel, transparenţa şi controlul sporit în ceea ce priveşte distribuţia resurselor financiare în sectorul sãnãtãţii vor fi garantate. Toate acestea îşi vor aduce contribuţia la îmbunãtãţirea calitãţii serviciilor de sãnãtate oferite cetãţenilor din Bulgaria.
Licitaţia pentru implementarea sistemului informatic integrat NHIF a avut loc potrivit procedurilor internaţionale, precizate de Banca Mondialã în Ghidul de acordare a creditelor de cãtre Banca Internaţionalã pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare şi Asociaţia Internaţionalã pentru Dezvoltare. La licitaţie au participat şase companii, iar procedura, formatã din douã etape, a fost utilizatã pentru evaluarea şi selecţia participanţilor.
Decizia de a semna contractul s-a luat dupã o revizuire amãnunţitã a rapoartelor de licitaţie finale. Acestea au fost prezentate de douã comisii alcãtuite din experţi în domeniu, acestea evaluând succesiv ofertele de licitaţie şi realizând o inspecţie concludentã în România şi Israel. Evaluarea unanimã a ambelor comisii a confirmat capacitatea consorţiumului de a satisface obligaţiile sale contractuale. Documentul a fost pregãtit de experţi ai Bãncii Mondiale şi de jurişti bulgari astfel încât sã se asigure o maximã protecţie a intereselor Ministerului Sãnãtãţii şi ale Fondului Naţional de Asigurãri de Sãnãtate.

Despre proiectul NHIF

Obiectul acestui proiect îl reprezintă implementarea şi integrarea a douã componente interconectate – sistemul de planificare şi distribuire a resurselor financiare şi sistemul de management al reclamaţiilor. Aceste sisteme vor fi asistate de aplicaţii de suport.
Prima componentã funcţionalã, Kernel 1, reprezintã un sistem back – office standard, care acoperã toate operaţiunile administrative în cadrul Fondului Naţional al Asigurãrilor de Sãnãtate şi al departamentelor sale regionale.
Kernel 1 va fi utilizat în activitãţile de gestiune, contabilitate şi control al bugetului, operaţiuni contabile, controlul şi supravegherea datoriilor şi a plãţilor etc. Aceastã componentã va gestiona şi controla resursele Fondului Naţional de Asigurãri de Sãnãtate şi ale departamentelor sale regionale, aceste activitãţi urmând a se derula printr-o constantã comunicare între sediile centrale şi departamente. Aceasta va conduce la un mai bun control general şi la un management mai eficient al fondurilor instituţiei.
A doua componentã, Kernel 2, reprezintã un sistem de management al activităţii specifice. El genereazã şi controleazã: înregistrãri ale furnizorior de servicii medicale şi farmaceutice din sectorul sãnãtãţii (doctori, medici dentişti, spitale, farmacii etc.), înregistrãri ale persoanelor cu asigurãri de sãnãtate, ale contractelor între agenţi şi persoanele cu asigurãri de sãnãtate, ale medicamentelor. Kernel 2 va supraveghea activitãţile actorilor din sectorul sãnãtãţii în scopul garantãrii calitãţii serviciilor adresate persoanelor asigurate, precum şi a plãţilor pentru furnizorii de servicii medicale şi farmaceutice din sectorul sãnãtãţii, din partea Fondului Naţional de Asigurãri de Sãnãtate. Totodată, Kernel 2 va fi totodatã utilizat şi pentru obţinerea de previziuni şi analize statistice.
Cele douã componente de bazã ale sistemului vor fi asistate de diferite aplicaţii de suport, acestea cuprinzând activitãţi precum controlul financiar intern, auditul medical, gestiunea reclamaţiilor, etc.

Despre SIVECO Romania

Despre consortiumul internaţional implicat în implementarea sistemului NHIF

Contractorii proiectului sunt companii cu o vastã experienţã în domeniul informatizării sistemelor de sãnãtate.

De mai mult de 30 de ani, compania BULL îşi desfãşoarã activitatea din poziţia uneia dintre companiile de top la nivel mondial în sectorul IT. Compania, cu sediul central în Franţa, are în prezent birouri în mai mult de 100 de ţãri din întreaga lume. Echipele de experţi BULL dezvoltã şi integreazã soluţii software la nivel mondial în sectoare – cheie ale economiei şi societãţii, concentrându-se în special asupra domeniilor de sãnãtate, financiar, public, industrial, de telecomunicaţii şi al apãrãrii.

SIVECO România este cea mai mare companie româneascã de software, deţinând o vastă expertiză în domeniul eHealth, prin participarea la proiecte precum cel de infomatizare a Casei Naţionale de Asigurãri de Sãnãtate din România, a sistemului pilot HZZO din Croaţia sau a proiectului Nepenthes din Franţa.

MACCABI Healthcare este o organizaţie de top din domeniul sãnãtãţii, pe deplin automatizatã, ce va juca în cadrul consorţiumului rolul Consultantului de Business intern şi va ghida Institutul Naţional de Asigurãri de Sãnãtate şi consortiumul de firme IT spre cei mai siguri şi adecvaţi paşi în procesul automatizãrii.
Tel: +40 (21) 3181200, 3181201
Fax: +40 (21) 3181202
marketing@siveco.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/siveco-romania/o-premiera-pentru-tara-noastra-primul-export-romanesc-de-know-how-in-domeniul-proiectelor-informatice-complexe