ASCENDIS RAPORTEAZA O CRESTERE CU 61% A CIFREI DE AFACERI

BUCURESTI - 9 septembrie 2008

Comunicat tip General in Afaceri

ASCENDIS Consulting, liderul pieţei de training şi consultanţă în domeniul dezvoltării şi formării profesionale din România, raportează pentru primul semestru al anului 2008 o cifră de afaceri de 2,1 milioane de Euro, reprezentând o creştere de 61% comparativ cu perioada similară a anului trecut şi de 30% comparativ cu semestrul al doilea din 2007. Compania îşi atinge astfel obiectivele de creştere propuse pentru prima jumătate a anului şi estimează atingerea per total a obiectivelor de afaceri pentru acest an.

„Creşterea înregistrată de ASCENDIS în această perioadă este o consecinţă a dezvoltării semnificative înregistrată de economia românească în ultima perioadă. Pe o piaţa unde concurenta devine din ce in ce mai puternica, companiile locale conştientizează din ce în ce mai mult nevoia de formare profesională a echipelor şi apelează la noi pentru programe complexe care sa ii ajute sa capete avantajul competitiv atât de necesar,” a declarat Andrei Goşu, General Manager ASCENDIS Consulting.
Contractele încheiate cu organizaţii din domeniul financiar şi al asigurărilor, precum şi cu cele din domeniul manufacturier, au fost printre principalele surse de generare a veniturilor pentru ASCENDIS în primul semestru al anului.
„Evoluţia foarte bună a ASCENDIS s-a petrecut în contextul unei creşteri estimate cu 20% a valorii pieţei de profil comparativ cu anul trecut,” a mai adăugat Andrei Goşu.
Pentru sfârşitul anului 2008 ASCENDIS îşi menţine estimarea iniţială pentru o cifră de afaceri de 4 milioane Euro, urmând ca în următoarea perioadă să se concentreze pe dezvoltarea birourilor companiei în teritoriu. În prezent, ASCENDIS are birouri operaţionale în Cluj, Timişoara, Braşov şi Constanţa, urmând ca până la sfârşitul anului să facă primii paşi pentru deschiderea unor operaţiuni în Craiova şi Iaşi.
„Principalul nostru atu pe piaţă îl constituie echipa deosebit de puternică de traineri, consultanţi si facilitatori,” a declarat Costea Dumitrescu, partener şi fondator ASCENDIS. „Fiecare dintre cei 45 de membri ai echipei are cel puţin 10 ani experienţă în business, condiţie esenţială pentru a face parte din echipa noastră. Mărimea şi flexibilitatea echipei ne poziţionează perfect pentru a răspunde majorităţii provocărilor ridicate de piaţă,” a adăugat Costea Dumitrescu.
Echipa ASCENDIS conţine specialişti din domenii variate, ceea ce permite companiei să abordeze aproape orice temă de training, de la cursuri de vânzări si management al vânzărilor, până la cele de comunicare, management de proiect, marketing strategic, management de baza, leadership, inovaţie, finanţe pentru non finanţişti, coaching sau managementul schimbării. Pe lângă activitatea de training compania acordă consultanţă în dezvoltare organizaţională şi organizează sesiuni de coaching cu membri de top şi middle management.

Despre SMARTPOINT CONSULTING SRL

Înfiinţată în 1997, Ascendis este cea mai mare companie de training, consultanţă în domeniul dezvoltării organizaţionale şi teambuilding din România, cu o echipa de 45 de consultanţi şi facilitatori şi cu un portofoliu de peste 120 de clienţi constanţi.

Printre clienţii ASCENDIS se află: Bancpost, BCR, Chevron-Texaco, Distrigaz Sud, E.ON Gaz România, Edi Spedition, Europharm, Ericsson Telecomunications Romania, Histria, Holcim, IBM, ING Asigurări de viaţă, Mediapro, Melinda Imprex, Microsoft, Petrom, Pfizer, Raiffeisen Bank, Romstal, Romtelecom, Unicredit Ţiriac Bank, UPC, Valrom, Vodafone Romania,Xerox România şi Yazaki Romania.
www.ascendis.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/smartpoint/ascendis-raporteaza-o-crestere-cu-61-a-cifrei-de-afaceri