Epson Imaging Devices va incepe productia in serie a noului display multifunctional LCD HVGA cu ecran tactil si protectie integrata

BUCURESTI - 5 noiembrie 2008

Comunicat tip General in IT&C

Ecranul tactil multifuncţional LCD HVGA de 3,5 inci va impune noi standarde de funcţionalitate pe piaţa dispozitivelor mobile

Epson Imaging Devices Corporation ('Epson Imaging Devices') anunţă lansarea unui display multifuncţional cu cristale lichide HVGA de 3,5 inci, care dispune de un înveliş protector integrat (din sticlă călită sau material acrilic) şi un ecran tactil capacitiv. Noul dispozitiv LCD beneficiază de cea mai recentă tehnologie de vizualizare din unghiuri largi dezvoltată de companie: Photo Fine Vistarich Neo*. Producţia în serie a ecranelor va fi începută în luna aprilie 2009.

Odată cu transformarea dispozitivelor mobile în adevărate sisteme de procesare complexe, ca rezultat al creşterii funcţionalităţii şi al diversităţii acestora, utilizatorii susţin o cerere în creştere de interfeţe care sunt uşor de folosit şi permit un control superior. În acelaşi timp, funcţionalitatea dispozitivelor mobile trebuie îmbunătăţită pentru a ţine pasul cu ecranele mai mari şi cu dezvoltările tehnologice. În aceste condiţii, a crea valoare adăugată înseamnă a inventa noi linii de design care nu se regăsesc în dispozitivele actuale. Printre ultimele tendinţe, ecranele tactile au devenit tot mai obişnuite pe telefoanele mobile, playerele portabile şi alte dispozitive mobile.

Epson Imaging Devices a dezvoltat un display LCD multifuncţional care îmbină un ecran tactil subţire, un înveliş protector şi un modul cu cristale lichide. Compania a pus deja bazele producţiei în serie a noilor ecrane, programtă să înceapă în luna aprilie 2009. Primul model care va intra în producţie va fi un ecran LCD HVGA de 3,5 inci destinat telefoanelor smart şi dispozitivelor mobile. Mostre ale acestui model vor fi disponibile începând din februarie 2009.

Ecranul tactil multifuncţional LCD cu protecţie integrată şi ecran capacitiv oferă următoarele avantaje:

1. Vizibilitate sporită datorită adezivului optic aplicat pe întreaga suprafaţă de afişare, care permite ataşarea unui ecran tactil fără a perturba calitatea imaginii.
2. Răspuns rapid şi opţiuni de atingere multiplă datorită funcţiei integrate de control al ecranului tactil.
3. Design inovator, cu linii discrete, obţinut datorită integrării structurale a învelişului protector.

Epson Imaging Devices continuă să dezvolte ecrane de înaltă rezoluţie şi claritate, care pot fi folosite oriunde şi în orice situaţie şi să creeze aplicaţii inovatoare pentru aceste dispozitive de afişare, venind în întâmpinarea nevoilor utilizatorilor.

Epson Imaging Devices a expus noile ecrane LCD în cadrul târgului internaţional FPD International 2008, desfăşurat în perioada 29 octombrie – 31 octombrie în Pacifico Yokohama, Japonia.

Specificaţiile ecranului LCD HVGA multifuncţional de 3,5 inci cu înveliş protector integrat şi ecran tactil capacitiv:

Nume produs: Ecran LCD HVGA multifuncţional de 3,5 inci cu înveliş protector integrat şi ecran tactil capacitiv
Model: L5F30923**
Dimensiunile ecranului: 8,9 cm/3,5 inci
Pixeli: 320(RGB) x 480
Tip: TFT din silicon amorf (a-TFT)
Mod de afişare: Transmisiv, Photo Fine Vistarich Neo
Rată de contrast: Direct - 1.000:1; ±30° - 650:1; ±80° - 100:1;
Unghi de vizualizare: Vertical - 160 grade (CR 100:1); Orizontal - 160 grade (CR 100:1)
Luminozitatea suprafeţei: 400 cd/m2
Dimensiunea pixelilor: 156 ppi
Culori: Aprox. 16,77 milioane
Dată de livrare a mostrelor: Februarie 2009


* Photo Fine şi logo-ul Photo Fine sunt mărci înregistrate sau mărci ale Seiko Epson Corporation în Japonia şi alte state. Vistarich este o marcă înregistrată sau o marcă a Epson Imaging Devices Corporation în Japonia şi alte state.

Despre SMARTPOINT CONSULTING SRL

Despre Epson Group:

Epson este lider global în produse de imagine, incluzând imprimante, proiectoare 3LCD şi LCD-uri de dimensiuni mici şi mijlocii. Cu o cultură inovatoare şi creativă, Epson se dedică depăşirii viziunii şi aşteptărilor clienţilor din întreaga lume cu produse cunoscute pentru calitatea, funcţionalitatea, caracterul compact şi eficienţa energetică superioare.
Epson este o reţea formată din 93.279 angajaţi în 107 de companii în toată lumea şi este mândră de contribuţia continuă la mediul econimic global şi al comunităţilor în care este localizată. Făcând parte din corporaţia japoneză Seiko Epson, grupul a avut vânzări consolidate de 1,347 miliarde de yeni în anul fiscal 2007.


Despre Epson Europa:

Epson Europe B.V., cu sediul în Amsterdam, este centrul zonal al grupului pentru Europa, Estul Mijlociu, Rusia şi Africa. Cu o forţă de muncă alcătuită din 2,400 angajaţi, vânzările Epson Europa în anul fiscal 2007 au fost de 1,854 milioane de euro.



www.epson.com

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/smartpoint/epson-imaging-devices-va-incepe-productia-in-serie-a-noului-display-multifunctional-lcd-hvga-cu-ecran-tactil-si-protectie-integrata