Doneaza sange! Fii erou! 5-9 mai 2

Oradea - 25 aprilie 2008

Comunicat tip General in ONG

In perioada 5-9 mai 2008 va avea loc campania nationala de donare de sange'Doneaza sange! Fii erou!'

CAMPANIA NAŢIONALĂ
„DONEAZĂ SÂNGE! FII EROU!”

Comunicat de Presă



În perioada 5-9 mai 2008 se va desfăşura cea de a IX-a ediţie a campaniei naţionale de donare voluntară de sânge intitulată „DONEAZĂ SÂNGE! FII EROU!”
Campania este organizată sub egida Federaţiei Asociaţiilor Studenţilor în Medicină din România (FASMR) în parteneriat cu Banca Comercială Română, sponsor unic al acestui proiect.
Adresându-se în special studenţilor dar şi populaţiei în general, acţiunea se va desfăşura concomitent în 7 centre universitare medicale – Bucureşti, Cluj, Craiova, Iaşi, Oradea, Sibiu şi Timişoara.
La nivelul fiecărui centru universitar, campania este organizată de către comitetele locale, sub coordonarea societăţilor studenţilor medicinişti, în parteneriat cu Centrele Regionale de Transfuzie Sanguină şi Universităţile / Facultăţile de Medicină.
Conştienţi fiind de nevoia acută de sânge din sistem, studenţii medicinişti doresc să dea o mână de ajutor Centrelor de Transfuzie Sanguină în efortul acestora de a-şi îmbunătăţii rezervele de sânge şi preparate din sânge.
Obiectivele principale ale campaniei sunt acelea de a informa populaţia cu privire la necesitatea atât de mare de sânge din spitalele din Romania cât şi conştientizarea şi sensibilizarea populaţiei asupra actului de donare de sânge. Este important să se înţeleagă că acest produs biologic nu are un preţ, iar dăruirea lui (prin actul donării) va veni în sprijinul sistemului medical în vederea salvării multor vieţi omeneşti.
Campania va debuta cu o perioadă de informare-sensibilizare, prin abordare directă, a tuturor celor vizaţi, fiind urmată de procesul propriu-zis al donării care va avea loc fie la centrele regionale de transfuzie fie la echipajele mobile.




Prin intermediul mass-media dorim să adresăm invitaţia, tuturor celor care conştientizează necesitatea şi importanţa acestor acţiuni VOLUNTARE, să ne fie alături în următoarele locaţii:
•Pentru Bucureşti : la Universitatea de Construcţii Bucureşti
•Pentru Cluj: la cantina din Campusul Studentesc Hasdeu
•Pentru Craiova: Dispensarul pentru studenti, str.Campia Islaz nr.54
•Pentru Iaşi: Centrul de Transfuzie Sanguina Iasi, str. Nicolae Balcescu, nr.21
•Pentru Oradea: Centrul de Transfuzie Sanguină Oradea, str. Louis Pasteur nr. 30
•Pentru Sibiu: la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Sibiu (în incinta Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu), B-dul Corneliu Coposu nr. 2-4, în intervalul orar 0800 – 1200
•Pentru Timişoara: Centrul Regional de Recoltare a Sangelui



Condiţiile care trebuie îndeplinite de donatori:
vârsta cuprinsă între 18 şi 62 ani;
greutate minimă: 58 kg pentru sexul feminin şi 60 kg pentru sexul masculin;
să nu aibă hipotensiune: TA < 100/60 mmHG
să nu aibă hipertensiune: TA > 130/80 mmHG
să nu fi avut sau să nu aibă următoarele boli: hepatită (de orice tip), TBC, sifilis, malarie, epilepsie, ulcer, diabet zaharat, boli de inimă, boli de piele, de tiroidă, anemie, gripă
să nu fi suferit în ultimele luni intervenţii chirurgicale
femeile să nu fie: însărcinate, în perioada de lăuzie, în perioada menstruală
să nu fi consumat grăsimi sau băuturi alcoolice cu 24 de ore înaintea donării





Pentru ca donarea să se desfăşoare în condiţii bune se recomandă:
odihnă suficientă în noaptea prealabilă donării;
înainte de donare: alimentaţie uşoară, dar bogată în fier; se vor evita produsele bogate în grăsimi, prăjelile, fiind recomandate carnea slabă, peştele, cerealele, leguminoasele;
aport crescut de apă şi evitarea băuturilor care conţin cofeină.

Vă aşteptăm să fiţi EROII NOŞTRI !

Coordonator Naţional
Campanie “Donează sânge! Fii erou!”
Andrei Ştefan Gut

Despre Societatea Studentilor Medicinisti Hipocrates Sibiu

Campania va avea loc in perioada 5-9 mai si se va desfasura in marile centre univeristare(Bucuresti, Cluj, Craiova, Iasi, Oradea, Sibiu si Timisoara)
Prin aceasta campanie dorim sa crestem rezervele de sange din cadrul Centrelor Regionale de Transfuzie Sanguina si deasemenea sa sensibilizam lumea in privinta importantei actului de donare.
Andrei Stefan Gut, coordonator national campanie ''Doneaza sange! Fii erou!,
tel. 0741141134
andrei_gut@yahoo.com

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/societatea-studentilor-medicinisti-hipocrates-sibiu/doneaza-sange-fii-erou-5-9-mai-2