SOS Centrul de Consiliere şi Sprijin pentru Copii şi Părinţi Cisnădie

Sibiu - 15 septembrie 2015

Comunicat tip General in Educatie / Cultura, Media / Publicitate, ONG, Social

Live site

Sibiu, 15 septembrie 2015. SOS Satele Copiilor România – Program Sibiu, prin SOS Centrul de Consiliere şi Sprijin pentru Copii şi Părinţi Cisnădie, în parteneriat cu Consiliul Local Vurpăr, Consiliul Local Roşia, Consiliul Local Chirpăr şi Şcolile Gimnaziale din Vurpăr, Roşia/Structura Caşolţ şi Chirpăr derulează, în perioada 14.09.2015 – 16.09.2015, activitatea „Din nou la şcoală”.

SOS Centrul de Consiliere şi Sprijin pentru Copii şi Părinţi Cisnădie

Scopul activităţii este acela de a facilita accesul la educaţie pentru peste190 de beneficiari, copii preşcolari şi şcolari proveniţi din familii defavorizate din comunele Vurpăr, Roşia (sat Caşolţ) şi Chirpăr, jud. Sibiu. Timp de 3 zile, echipa proiectului, alături de reprezentanţii autorităţilor locale şi ai şcolilor din fiecare locaţie, va distribui rechizite şcolare necesare copiilor pentru a merge la şcoală.

 

Activitatea„Din nou la şcoală face parte din proiectul „Culorile copilăriei”,finanţat de către Fundaţia Vodafone România, care se derulează în perioada aprilie 2015 - aprilie 2016.

 

 

Despre SOS Satele Copiilor România

SOS Satele Copiilor România ocroteşte şi sprijină astăzi peste 1000 de copii în dificultate, care au pierdut sau riscă să piardă îngrijirea familiei lor biologice. De 65 de ani în lume şi de 25 de ani în România, intervenim oriunde există un copil şi o nevoie, oferind sprijinul nostru. Organizaţia SOS Satele Copiilor România este membră a SOS Kinderdorf International, reţea caritabilă prezentă în 132 de ţări ale lumii.

SOS Centrul de Consiliere şi Sprijin pentru Copii şi Părinţi Cisnădieeste acreditat şi licenţiat ca furnizor de servicii sociale conform legislaţiei în vigoare şi se adresează copiilor şi familiilor cu risc de abandon familial şi şcolar.