Laura Biagiotti premiată la Venezia cu “i Leoni della Moda”

Pantelimon - 3 septembrie 2011

Comunicat tip General in Monden / Lifestyle

Sâmbătă, 3 septembrie 2011, oraşul lagunelor a fost centrul modei mondiale, găzduind o nouă ediţie a “Venezia Fashion Night”. Cu acest prilej, Laura Biagiotti a primit distincţia I Leoni della Moda în cadrul unui eveniment desfăşurat la Excelsior Hotel de pe insula Lido di Venezia. Dealtfel, implicarea stilistei în perpetuarea tradiţiilor veneţiene şi, implicit, în promovarea notorietăţii oraşului s-a reflectat în diversele donaţii şi sponsorizări, ultima fiind destinată restaurării scenei şi cortinei de la Gran Teatro La Fenice.

Premiul reprezintă recunoaşterea celor 40 de ani de activitate a venerabilei stiliste, pornind cu debutul său din 1972 şi ajungând până la actualul sau rol de ambasador al sistemului italian de modă. Universul construit în jurul brandului propriu a cuprins şi imaginea oraşului dogilor, văzut ca un loc străbătut de o magie aparte, o sursa de inspiraţie pentru oricine se lasă cuprins de emoţiile dragostei. Laura Biagiotti Venezia exprimă senzaţia feminităţii contemporane, el devenind mai mult decat un parfum renumit al anilor `90 şi transformându-se astăzi într-un obiect icon pentru brandul roman. Fotomodelul Margareth Madè, noul star al cinematografiei italiene, este imaginea aleasa pentru promovarea parfumului.

Însoţită de fiica sa Lavinia, vicepreşedintele grupului omonim, Laura Biagiotti a primit titlul Leoni della Moda într-un eveniment coordonat de Jo Squillo. Spectacolul televizat a fost conceput drept un fashion talk-show şi s-a remarcat prin formatul inovativ. Testat acum cu succes, el permite integrarea modei cu scenografia, cinematografia şi muzica, favorizând dialogul pe marginea culturii vestimentare şi deschizând noi perspective asupra frumuseţii şi emoţiei născute în jurul unui spectacol.

“Venezia Fashion Night” a fost difuzat sub formă de episoade pe posturile TV Italia1, Sky channel 180 si Class TV Moda, atingând audienţa din toată Europa şi Orientul Mijlociu.

Colecţia de ochelari “Laura Biagiotti Eyewear” este distribuită în România de către Sover Optica.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/sover-optica-srl/laura-biagiotti-premiata-la-venezia-cu-i-leoni-della-moda