Team Building estival – Romania sau Bulgaria ?

BUCURESTI - 4 august 2009

Comunicat tip General in Afaceri

Cu toate ca in mod obisnuit este timpul concediilor, vara a devenit, in ultimii ani, o perioada potrivita si utilizata pentru sesiunile de Team Building. Fie ca este ales decorul montan – ca in tot restul anului - fie ca se opteaza pentru litoral, evenimentele de Team Building continua sa fie catalizatorul necesar transformarii grupurilor de persoane in echipe eficiente, orientate catre obtinerea de rezultate.
Este momentul in care apare balanta deciziei ... unde sa fie ? La noi sau afara ? Romania sau Bulgaria ? Ori poate Grecia sau Turcia ...

Din motive de distanta – avand in vedere durata de 2-3 zile a unei sesiuni de Team Building - dau cumva la o parte variantele Grecia si Turcia.
As vrea sa fiu un bun roman si sa va recomand “cu caldura si emotie” litoralul nostru. Din nefericire, insa, nu am cum sa o fac, atata vreme cat statiunile noastre vor arata asa cum arata, cat timp hotelierii nostri se vor comporta asa cum o fac si pentru intregul pachet vom plati preturile pe care le cer.
Pana acum am avut 6 sesiuni de Team Building la vecinii din sud de Dunare, atat la munte, cat si la mare, vara, dar si iarna. Si pot rezuma intr-un singur cuvant modul cum s-au desfasurat toate: IMPECABIL. Din absolut toate punctele de vedere - incepand cu conditiile excelente, oamenii cu adevarat deosebiti si preturile foarte bune.

De ce Bulgaria ? Imi amintesc o intamplare petrecuta cu cativa ani in urma in Bulgaria, la Nisipurile de Aur, unde urma sa derulam un Team Building cu un grup de 140 de participanti.
Am ajuns cu o zi inainte, si, in tinuta estivala adecvata, am pornit in “recunoasterea” locului. Am fost preluat instantaneu de un majordom, care mi-a comunicat ca doamna Directoare doreste sa ne intalnim pentru a discuta detalii privind derularea evenimentului. Mi-am revenit destul de greu, dupa care a avut loc un meeting profesional, in care am dezbatut ce avem nevoie, cand avem nevoie, ce spatii urmeaza sa folosim, absolut tot.
Singura data in 250 de sesiuni de Team Building sustinute pana acum ! De prisos sa mai adaug ca totul s-a desfasurat “nemteste”, noi fiind in Bulgaria, in plin sezon si intr-un hotel plin de turisti.

Despre Team Zone

Team Zone - Team Building & Training
0742 062 187
florin.popa@teamzone.ro
www.teamzone.ro
florin.popa@teamzone.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/team-zone/team-building-estival-romania-sau-bulgaria