Cupa Danone, din nou în arenă

BUCURESTI - 8 mai 2006

Comunicat tip General in Sport

Bucureşti, 8 mai 2006: Cupa Danone, cel mai important eveniment fotbalistic mondial dedicat copiilor cu vârste cuprinse între 10 şi 12 ani, a pornit la drum şi în 2006. Pentru a şasea oară, România se numără printre cele 32 de naţiuni participante la acest eveniment. Cupa Danone promovează fair play-ul şi spiritul de echipă în rândul micilor jucători de fotbal şi reuneşte în jurul sportului copii din toate colţurile lumii. Anul trecut la aceasta competiţie mondială au participat 35.000 de şcoli generale şi mai mult de 115.000 de organizaţii sportive din întreaga lume. La Marea Finală de pe Stade de Gerland şi-au disputat titlul de campioni mondiali 500 de copii, sub ochii a peste 30.000 de spectatori.

Cupa Danone, din nou în arenă

Cupa Danone reuneşte la start copii din şcoli şi cluburi din Constanţa, Timişoara, Cluj-Napoca şi Bucureşti. Echipa campionă a României va fi desemnată la Finala Naţională de la Cluj-Napoca, pe 10 iunie, copiii îndeplinindu-şi astfel cel mai frumos vis, acela de a participa la Finala Mondială de la Lyon, în prezenţa idolilor lor. Competiţia din acest an se bucură de sprijinul cunoscutului jurnalist sportiv, Cristian Ţopescu, directorul cotidianului ProSport. Totodata, Finala de la Lyon se va desfaşura în prezenţa unor nume de răsunet ale fotbalului mondial, Zinedine Zidane – patronul spiritual al evenimentului, Ronaldinho, Rai, Ciro Ferrara, Ashley Cole, Bixente Lizarazu care susţin public Cupa Danone.

„Suntem extrem de bucuroşi că şi anul acesta, o dată în plus, prin intermediul Cupei Danone vom reuşi să împlinim visul copiilor români de a participa la un turneu de fotbal desfăşurat după regulile marilor competiţii internaţionale. La ediţia de anul trecut a Cupei Danone au participat peste 2.000 de copii din 106 şcoli, susţinuţi de aproximativ 4.000 de spectatori. În acest an, mizăm pe o prezenţă numeroasă pe stadioane, de aceea am pregătit mai multe concursuri atractive, prin care copiii să impărtăşească valorile acestei manifestări: deschidere, plăcerea jocului, fair play şi încredere în visele proprii. Disponibilitatea şi dorinţa tot mai mare de la an la an a tinerilor de a participa la Cupa Danone ne-au dat încredere să sporim resursele implicate în acest eveniment. Cupa Danone este o dovadă a responsabilităţii sociale manifestate de compania Danone pe plan local, pentru care sănătatea consumatorilor săi este prioritatea numărul unu”, a declarat Jacques Ponty, Director General Danone România.

Anul acesta Cupa Danone a debutat la Constanţa în acest weekend, pe 6 mai, şi va continua la Timişoara, pe 13 mai, pe terenul Clubului Sportiv Şcolar „Bega”, la Cluj-Napoca, pe 21 mai, pe Stadionul Municipal 'Ion Moina” şi la Bucureşti pe 27 mai, pe terenul sintetic al Stadionului Dinamo. Finala naţională va avea loc la Cluj-Napoca pe 10 iunie. Pe site-ul local al competiţiei, www.cupadanone.ro, doritorii pot găsi mai multe detalii despre regulamentul de joc şi concursurile de pe stadion.

În România, încă de la prima ediţie, Cupa Danone s-a bucurat de sprijinul Ministerului Educaţiei şi Cercetării şi al Federaţiei Române de Fotbal. Anul acesta, publicaţia Pro Sport este partener media al Cupei Danone, alături de Mix FM, revistele pentru copii Noroceii şi Andrei precum şi de alte staţii de radio şi publicaţii locale. De asemenea, în acest an Cupa Danone beneficiază de susţinere din partea reţelei hoteliere Accor, prin Novotel Bucharest City Center, care va fi deschis în luna iulie.

Primele cinci editii ale Cupei Danone au reprezentat ocazii pentru copiii din Romania de a se întâlni cu vedetele preferate ale fotbalului internaţional. Şi anul acesta, Zinedine Zidane, starul fotbalistic internaţional, va fi prezent la marea finală a puştilor lumii.

Despre Tempo Advertising

Danone Nations Cup este un eveniment unic în lume, desfăşurat sub egida forului suprem în fotbal – FIFA şi organizat după regulile marilor competiţii internaţionale. Anul trecut, peste 6.000 de copii din România au luat parte la aceast eveniment, iar anul acesta şi-au anunţat deja participarea la Cupa Danone peste 100 şcoli generale şi cluburi sportive.
Simona Dan – PR Group Account Manager Tempo Advertising, tel. 231.21.21 sau 0745 242 955
simona.dan@tempoadvertising.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/tempo-advertising/cupa-danone-din-nou-in-arena