Roxana Gigîrtu a fost numită Client Service Director Brandstalk

BUCURESTI - 20 martie 2008

Comunicat tip General in Media / Publicitate

Roxana Gigîrtu a fost numită Client Service Director al agenţiei de creaţie Brandstalk, companie membră The Group. Cu o experienţă de nouă ani în domeniul mass-media şi publicitate, Roxana face de un an parte din echipa Brandstalk unde a ocupat până acum funcţia de Group Account Director.

Roxana va coordona echipa de Client Service a agenţiei şi va gestiona activităţile derulate pentru întreg portofoliul de clienţi. Principalul său obiectiv este de a menţine spiritul echipei de Client Service şi de a continua, astfel, rezultatele frumoase înregistrate pentru clienţi.

“Roxana a demonstrat că este un senior cu o experienţă bogată, o sursă de inspiraţie pentru colegi şi clienţi, o mentalitate de învingător. Ceea ce a recomandat-o pentru poziţia în care a fost promovată este meticulozitatea şi dedicarea cu care duce la bun sfârşit atât activităţile de management, cât şi pe cele de client service. Reuşeşte să îmbine priceperea gândirii strategice cu cea a implementării riguroase”, a declarat Roxana Memetea, Managing Partner Brandstalk.

'Mă bucur că voi coordona un departament tânăr, inovator, dornic de autoperfecţionare al cărui principal obiectiv este şi va fi valorificarea permanentă a parteneriatului cu clienţii agenţiei. Promovarea mă onorează şi mă motivează să ofer mai mult şi mai valoros”, a spus Roxana Gigîrtu, Client Service Director Brandstalk.

Rogana Gigîrtu are 30 de ani şi a absolvit facultatea de Jurnalism din cadrul Universităţii Babes Bolyai din Cluj-Napoca. Şi-a început cariera în presă, pe care a părăsit-o peste doi ani pentru a se alătura echipei Ogilvy&Mather, alături de care a stat patru ani. S-a perfecţionat preţ de doi ani la agenţia canadiană Acart Communication din Ottawa, iar după întoarcerea în ţară s-a alăturat echipei Brandstalk.

Despre thegroup

The Group este cel mai extins si inovativ grup de companii din industria comunicării şi include 14 agenţii specializate în domeniile media, creaţie, relaţii publice, cercetare, producţie audio-video şi dezvoltare de conţinut media. Din The Group fac parte agenţiile Media Investment, Brandstalk, Nicola Porter Novelli, Events&Production, BT Production, House of Media, Touch Communication, New Media, Innovaty, PosterCom, Q research, My Media, The Media Partnership şi Navidoo.
Simona Firtat
Public Relations Manager The Group
simona.firtat@thegroup.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/thegroup/roxana-gigirtu-a-fost-numita-client-service-director-brandstalk